Romania din Spania

 

19 Ian 2010 | Doru Buscu  ... Academia Catavencu

 

Cu părul alb, cu papion şi cu zâmbetul de la o ureche la alta, Ion Raţiu s-a arătat românilor în ianuarie 1990. Iradia lumină şi optimism ca o reclamă la pastă de dinţi, iar propoziţiile lui cu accent păreau replicile unui producător de la Hollywood. Era charismatic şi flamboaiant, inteligent şi exotic, vesel şi sigur pe el. Tocmai de aceea, era sută la sută suspect. A coborât de pe scara avionului direct în ceţurile unui tărâm pustiit de istorie, locuit de oameni gri şi înfometaţi, care îi aruncau privirile suspicioase pe care antropofagii din insule trebuie să i le fi aruncat căpitanului Cook.

 

 

Dar Ion Raţiu a ţinut-o pe a lui. N-a lăsat pe nimeni să se dezmeticească: „Dacă vreţi să trăiţi bine, comunismul trebuie să moară“.

Nu şi-a pierdut vremea cu nuanţe:

„Dacă vreţi comunism, votaţi-l pe Iliescu. Dacă vreţi democraţie, votaţi-mă pe mine!“. Nu s-a sfiit să devină unicul importator al lui Winston Churchill şi să propună democraţia în supradoză: „Eu am dreptate şi tu n-ai. Dar pentru dreptul tău de a nu avea dreptate eu sunt gata să mor“. Aşa încât, în câteva zile de la sosirea lui, Securitatea rămasă fără serviciu a răsuflat uşurată. Au intrat în producţie copywriterii cu epoleţi şi sloganurile revoluţiei bolşevice s-au instalat pe buzele proletariatului.

 

Pe atunci, clasa muncitoare

îşi luase liber de la întreprindere ca să poată participa la evenimente. Libertatea începuse să-şi arate beneficiile sub formă de măsline şi parizer, iar salamul cu soia din trecut era pregătit să devină erou ideologic. Fără nici o şansă în faţa urii colective, Ion Raţiu şi-a înfruntat detractorii cu zâmbetul lui neclintit. A fost demonizat de Ion Iliescu, ameninţat de aparatul de propagandă, fugărit de mineri şi lucrat operativ de ofiţerii vidului de putere. Degeaba. Seninătatea lui aproape patologică nici n-a clipit. Şi-a pus energia şi o parte din bani în slujba democraţiei. S-a angajat în restaurarea PNŢ, şi-a finanţat campania, a tipărit Cotidianul şi Românul liber. A făcut din papion brand-ul voios al normalităţii şi coşmarul vechilor structuri. A fost deputat de Cluj şi de Arad.

 

Acum zece ani, pe 17 ianuarie 2000, a murit. Ion Raţiu a trăit cincizeci de ani în Anglia. În anii ‘60, împreună cu unchiul lui Mihai Cârciog, a făcut bani serioşi din operaţiuni maritime. A ajuns milionar în lire sterline într-o ţară unde plata impozitelor e mai regulată ca respiraţia şi competiţia e mai dură decât un meci de rugby. Din 1946 a sprijinit rezistenţa anticomunistă din România, devenind el însuşi un duşman notoriu al regimului. I-a făcut zile fripte lui Ceauşescu în timpul vizitelor de la Washington şi Londra, iar Pacepa şi şeful serviciului Lichidări Externe îi datorează multe insomnii. Spre finalul delirului ceauşist, Securitatea a pus la cale un plan concret de suprimare, dar până la urmă, din fericire, s-a hotărât să-şi împuşte propriul şef.

 

În 1991, Academia Caţavencu revedea lumina tiparului în noua tipografie a lui Ion Raţiu de pe strada Plevnei. La inaugurarea noii formule, proprietarul a ţinut să se prezinte personal cu pahare şi o sticlă de şampanie. Am ciocnit atunci cu un Ion Raţiu vesel ca de obicei, un Ion Raţiu pe care îl ironizasem în ziar fără pic de milă. "Scumpii mei, ne-a spus, mă bucur atât de mult că existaţi, încât uit cu desăvârşire că sufăr din pricina voastră".  

Marti, 10 noiembrie 2009 Sursa: Gardianul Autor: Corina Stoica

 

„Iar când adorm de dimineata

       Imi reprosez de la-nceput

       Ca n-am luat totul de la viata

       Si nu i-am dat cât as fi vrut”

 

 

Gheorghe Dinica s-a mutat intr-o stea, cum ar fi spus Octavian Paler, daca s-ar mai fi aflat astazi printre noi. Unul dintre cei mai iubiti actori români, “actorul nepereche”, cum l-a numit Horatiu Malalele, s-a stins din viata, marti, rapus de suferite care i-au pus in dificultate si pe cei mai iscusiti medici. Dinica a murit la Spitalul de Urgenta Floreasca, unde si-a petrecut ultimele trei saptamâni din viata, vegheat in permanenta de sotia sa, Gabriela. El fusese operat, luni seara, de colecist, iar starea sa era extrem de critica, necesitând masuri de terapie intensiva. Ieri, in jurul orei 13.00, actorul a facut un stop cardiac si a decedat dupa treizeci de minute in care medicii s-au straduit sa-l resusciteze.

Actorul Gheorghe Dinica era internat la Spitalul de Urgenta Floreasca din

22 octombrie. Luni seara, el a fost operat laparoscopic de colecist de catre prof. dr. Mircea Beuran, dar starea sa era critica. Imediat dupa interventia chirurgicala, medicii au facut publica o lunga

lista de afectiuni de care

suferea Gheorghe Dinica. Astfel, actorul avea “colecistita acuta alitiazica, flegmonoasa, soc septic, disfunctie multipla de organe cu insuficienta respiratorie acuta - suport ventilator, insuficienta cardio-circulatorie - suport inotrop, fibrilatie atriala paroxistica, insuficienta renala cronica acutizata, disfunctie digestiva, disfunctie hepatica”. În prima faza, actorului i se descoperise o infectie la plamânul stâng, care s-a extins si la cel drept, el fiind diagnosticat cu bronhopneumonie. Infectia era provocata de un stafilococ auriu si candida

. Marti, la ora 13.00, actorul s-a stins din cauza unui stop cardiac, in ciuda eforturilor depuse de medici pentru a-l resuscita. “Am fost un copil liber, nazdravan, curios, mai degraba crescut de strada si de prieteni decat de familie, dar sufletul si mintea mea de copil au memorat doar farmecul strazii si al jocurilor de pustani. Nici nu mai stiu cate roluri am jucat cu trupa de amatori, zeci de personaje... Primul meu rol a fost cu o trupa de amatori de la Posta, iar eu interpretam rolul locotenentului Stamatescu din piesa “Titanic Vals” de Tudor Musatescu. Eram pe scena si parca visam. Nici nu stiam ce se intampla cu mine. La un moment dat, m-au trezit niste aplauze din sala. Acelea au fost primele aplauze din viata mea. M-am suit pe scena si parca eram acolo de cand lumea”, povestea Gheorghe Dinica, pe prima pagina a site-ului sau personal. Copilul liber si nazdravan avea sa devina unul dintre cei mai mari si mai iubiti actori pe care i-a avut vreodata cinematografia si teatrul romanesc. Dinica a absolvit în 1961 Institutul de Arta Teatrala si Cinematografica Bucuresti, la clasa profesoarei Dina Cocea. A jucat pe scenele Teatrului Mic, Teatrului de Comedie, Teatrului Bulandra, Teatrului National Bucuresti, Teatrului Odeon etc. De asemenea, a jucat in peste 60 de filme. A debutat în “Strainul” si au urmat filme precum “Felix si Otilia”, “Un comisar acuza”, “Secretul lui Bachus”, “Bietul Ioanide”, “Ultima noapte de dragoste”, “Cel mai iubit dintre pamânteni”, “Patul lui Procust”, “Orient Express”, “Filantropica” etc. Totodata, Dinica a realizat numeroase roluri de televiziune, precum cele din productiile “…Escu”, “Trei surori”, “Richard al III-lea”, “Lumini si umbre”, “Inima de tigan”, “Aniela” etc. “Meseria asta a mea îmi ocupa cel mai mult timp, îmi place si fara ea nu ar avea nici un haz pentru mine tot ce se întâmpla”, obisnuia sa spuna Dinica.

Va fi inmormântat pe Aleea Actorilor de la Bellu

Gheorghe Dinica s-a casatorit in 1996, cu Gabriela, o femeie despre care a spus ca “a facut ordine in dezordinea existentei sale”. “Pot spune ca sunt un tanar casatorit, doar ca ani de casnicie. Un rol foarte important il are intelegerea pe care o avem unul pentru celalalt in afara de simpatiile reciproce fara de care nu ne-am fi adunat... E o femeie care are o relatie clara cu viata si care a facut ordine in dezordinea existentei mele”, a povestit Dinica despre sotia lui, cea care i-a stat alaturi pana in ultima clipa de viata. Dinica va fi inmormantat pe Aleea Actorilor din cimitirul Bellu.

Declaratiile colegilor de breasla ai actorului:

“Gigi Dinica a fost un actor nepereche si un prieten drag. A plecat pentru un timp pentru ca noi, cei ramasi, sa-l vedem mai bine. Dumnezeu sa-l odihneasca!” (Horatiu Malaele)

“Era un etalon, o instanta, un exemplu. Ce declaratie poti sa faci când ai ramas fara un asemenea actor? Dinica avea o vârsta la care putea sa mai traiasca, sa mai munceasca... Oricum am lua-o, e o mare pierdere.” (Florin Zamfirescu)

“Eu cred ca ceea ce spun e de prisos, acum ca stie o tara întreaga si o lume întreaga. Nu pot sa numar câte valori a pierdut România... Eu sunt distrus... M-a ajutat Dumnezeu sa colaborez cu el. Asa e viata... Dar am amintiri frumoase cu dumnealui.” (Nelu Ploiesteanu)

“Gheorghe Dinica a fost, pentru mine, din punct de vedere al profesiei, un ideal. Daca nu îl cunosteai, puteai sa te înseli în legatura cu Gigi Dinica. Era taciturn, cu multe taine si o ironie infernala, dar sub aceasta era un om extraordinar. Dupa ce s-a casatorit si si-a gasit jumatatea, a devenit o persoana mai calda. Dupa casatorie au aparut toate tainele lui (...), era un soc sa îl vezi pe Gigi cu nepoata lui în parc. Era un soc sa îl vezi cum mângâie o pisica.“ (Valentin Uritescu)

“Sunt plin, plin, plin de tristete ca a disparut Gigi. Imi era teama de vestea asta. Il cunosteam din sudentie, cand stateam multe nopti nedormite, la un pahar de vorba. Am reusit sa cunosc marele actor, marele prieten. Reusea sa te scoata din orice încurcatura, sa te împinga în fata cu o generozitate cum rar am mai vazut la un actor.” (Alexandru Arsinel)

“Am fost prieteni. Durerea mea e nemarginita. Moartea lui este o pierdere irecuperabila pentru teatrul si filmul romanesc.” (Florina Cercel)

“Nea’ Gigi mi-a fost un foarte bun prieten si aproape ca un tata, m-a crescut pe genunchi. Am copilarit cu Gheorghe Dinica, Marin Moraru si cu tata (Iurie Darie, n.r.) la (Teatrul de, n.r.) Comedie.” (Alexandru Darie)

“Ma rog sa-l odihneasca Dumnezeu în pace pe Gheorghe Dinica.!“ (Victor Rebengiuc)

“Am jucat în atâtea piese, am fost colegi de clasa. A murit fratele meu de suflet.” (Marin Moraru)

“ Prin anii ‘80 când, o data în plus

, dadeau cu biciul în noi autoritatile de atunci, era asa o campanie contra noastra. Fosta noastra ministra a culturii si educatiei socialiste Suzana Gâdea a zis. «Lasati-i în pace. Nu vedeti ce tineri mor?» Din pacate, cadem si noi ca fructele din pom, unul câte unul. E legea vietii. Asta e. Important e sa nu ni-l scoatem din minte pe Dinica pentru cât mai multa vreme.” (Mircea Diaconu)

A fost Doctor Honoris Causa al UNATC

În 2008, el a primit titlul de Doctor Honoris Causa oferit de Universitatea Nationala de Arta Teatrala si Cinematografica Bucuresti. În cariera sa artistica a primit numeroase distinctii, printre care premiul pentru întreaga activitate la Festivalul International de Film Transilvania, premiul de excelenta UNITER pe 1999, premiul pentru interpretare la Festivalul de Film de la Karlovy Vary pe 1976, premiul pentru cel mai bun actor la Festróia - Tróia International Film Festival (1993). A fost decorat cu Ordinul Serviciul Credincios în grad de Mare Ofiter. Din 2002, Dinica a fost societar de onoare al Teatrului National “I.L. Caragiale”. El a primit, de asemenea, titlul de cetatean de onoare al orasului Bucuresti.

«Maturator de praf de stele si cusurgiu fara cusur»

Dupa anul 2000, Gheorghe Dinica si-a manifestat talentul si in muzica. Mare admirator al Mariei Tanase, artistul a lansat albumele “Cântece de petrecere” si “Cântece de petrecere 2”, în colaborare cu Stefan Iordache si Nelu Ploiesteanu. Mai apoi, a imprimat albumele “Romante” si “Parol ca te iubesc”. Emblematica ramane melodia “Sunt vagabondul vietii mele”, ale carui versuri exprima o frantura din filosofia de viata a marelui actor.

 

 

“La cârciuma din cartier

Unde se cânta Si se bea

Vreau asta-seara sa petrec

Cu amintiri din viata mea

Am mai facut câte-o betie,

Am mai iubit niste femei

Si m-am vândut la galerie

Pentr-un bilet de câtiva lei

Sunt vagabontul vietii mele

Ca intr-un film cu Raj Capur

Maturator de praf de stele

Si cusurgiu fara cusur

Iar când adorm spre dimineata,

Imi reprosez de la-nceput

Ca n-am luat totul de la viata

Si nu i-am dat cât as fi vrut

Am fost si print, si cersetor

Un tradator, un om cinstit

Numai cu viata de actor

Eu niciodata n-am glumit

Am mai si râs de-o nerozie,

Am fost bogat, am fost falit

Si-n toata -a lumii nebunie,

Eu publicul mi l-am iubit.”

asta ami lipsea, sa-i pui ce nu avuse parte saracul...viata lui era la Bulandra, in concertele de rock si educatia muzicala ce-o face...pacat ca nici nu stim, dar nici nu inventam ceva mai "original", o fi vreo amnezie specifica românilor, iar cum tu stii si formula Cocai-Cola, pai fa pustiul de bine si împartaseste-l cu noi, adica si cu noi ...plaiesii !!!

Intradevar, o mare pierdere a uneia dintre personalitatile teatrului romanesc. Era actorul meu preferat si i-am urmarit cu mult interes toate filmele inca de pe vremea "raposatului". Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!