Articole recente în blogs
Comentarii recente
Subiectele noi din forumUltimele anuncios clasificadosCine e nou
Cine e online
În acest moment sunt 0 utilizatori şi 14 vizitatori online.
|
El Gobierno recorta un 30% las ayudas de integración a los rumanos por la crisisSubmitted by admin on Joi, 01/04/2010 - 17:10
 
Prevé excluir de forma progresiva a este colectivo del fondo de acogida por estar ya su país en la Unión Europea La política de austeridad presupuestaria ha afectado de lleno a una de las herramientas que el Gobierno aprobó en 2004 para potenciar el arraigo de los ciudadanos inmigrantes, como es el fondo de acogida e integración. Y una de las nacionalidades más perjudicadas por ello es la rumana. El Ministerio de Trabajo e Inmigración ha disminuido en un 30% las ayudas de este programa previstas para los oriundos del país de los Cárpatos, según confirmaron fuentes ministeriales. El Ejecutivo central pretendía inicialmente excluir de este fondo a rumanos y búlgaros al formar parte sus países de la Unión Europea. Finalmente y debido al incremento del paro en estos colectivos, ha decidido mantener el 70% de las ayudas de este plan social a los inmigrantes de estas dos nacionalidades. El Ministerio de Trabajo e Inmigración prevé una reducción progresiva en los próximos años de los beneficiarios rumanos y búlgaros, aunque de momento no hay un límite temporal establecido. Dependerá de la evolución de la crisis, explicaron fuentes del departamento de Celestino Corbacho, quienes resaltaron que este recorte fue consensuado con las comunidades autónomas. Sea como fuere, el Ejecutivo central aplicará un drástico tijeretazo en el fondo de acogida e integración. No sólo por la exclusión de un 30% de la población de Rumanía y Bulgaria en el reparto de los fondos, sino también porque el presupuesto de este programa ha pasado de los 190 millones de euros en 2009 a los 70 millones en este ejercicio, tal como anunció el ministerio la pasada semana. La Conselleria de Solidaridad y Ciudadanía calcula que con esta reducción la Comunitat recibirá unos 8 millones de euros frente a los 22,9 millones de 2009, una cantidad a la que habrá que restar lo que correspondería a los 52.000 rumanos y búlgaros residentes en territorio valenciano afectados por el recorte de un 30% de sus ayudas. La rumana es la primera nacionalidad extranjera de Castelló con 55.000 residentes, el 50% de la población inmigrante. El conseller del ramo, Rafael Blasco, señaló que el ministro Celestino Corbacho ha adoptado esta medida con la excusa de que estos ciudadanos son comunitarios, pero «se aleja totalmente de la realidad social de estas personas que necesitan cualquier apoyo que se les brinde de cara a su integración efectiva en nuestro país». Blasco recordó que los rumanos y búlgaros son el tercer grupo más numeroso de los que acude a las Agencias para la Integración de Inmigrantes de la Generalitat.
En marcha desde 2004 Desde el Ministerio de Trabajo respondieron que esta medida la puso en marcha el Ejecutivo socialista en 2004. Antes de dicho año, la Administración central «sólo dedicaba ocho millones al año para inmigración», agregaron. [ Fuente/Sursa: levante-emv.com ]
|
Autentificare utilizatoriNavigator
|
Romanian
Spanish
English
si yo encantada de
si yo encantada de irme....pero me tiene que pagar el piso
oooo que me de lo que pague hasta ahora-------------------------ASI QUE LO TIENE FACIL EL GOBIERNO.
POR QUE TIENE TANTOS EXTRANJEROS'
POR QUE HAY ESPAÑOLES QUE NUNCA HAN TRABAJADO.....LAS COSAS CLARAS.
Integrarea Europeană si Ziua Tatălui
Andrei PLEŞU | nici aşa, nici altminteri
Note berlinezeLa unul dintre colocviile Institutului de Studii Avansate din Berlin, un cunoscut biolog specializat în cefalopode vorbeşte despre complexitatea sistemului neuro-muscular al braţelor de caracatiţă. Rezultă că avem de-a face cu un nevertebrat foarte „inteligent“, „curios“, „singuratic“, capabil să-şi mişte membrele mai divers, mai prompt, mai eficace decît omul, să-şi controleze, adaptativ, culoarea pielii, să înveţe, să se joace, să plănuiască o acţiune determinată, să-şi confecţioneze unelte şi să calculeze anticipativ manevrele celor opt braţe de care dispune. În unele privinţe, caracatiţa ar fi, deci, mai „inteligentă“ decît alte animale (inclusiv vertebrate) şi „superioară“ omului. Sufletul meu discret anti-darwinist jubilează. Linia ascendentă a evoluţiei speciilor e dată peste cap. Animalele nu devin, urcînd scara zoologică, din ce în ce mai adaptate. Ceea ce cîştigă pe cîte o latură pierd pe alta. Se perfecţionează într-o direcţie anumită şi reculează într-alta. S-ar putea spune, mai curînd, că fiecare specie animală are componenta ei de superioritate faţă de toate celelalte. Ce poate face o rîmă – de pildă, să supravieţuiască, dacă e tăiată în două – nu poate face un mamifer superior. Sau, iată, ceea ce poate întreprinde o caracatiţă cu braţele ei, nu poate întreprinde nici un om cu braţele sale. Ca să nu mai vorbim de schimbarea voluntară a culorii pielii. Conferenţiarul socoteşte că, în definitiv, studiind modul cum se transmite comanda către aparatul locomotor al caracatiţei, va înţelege mai bine cum funcţionează sistemele cerebrale complexe. Cu alte cuvinte, vom afla lucruri noi despre gîndire, dacă vom cerceta cum dă din tentacule iscusitul cefalopod.
S-au pus, fireşte, întrebări din sală. De pildă, cum definim, în fond, „inteligenţa“? Dacă facultatea de a-ţi schimba culoarea în funcţie de necesităţi e o formă de inteligenţă, atunci pentru caracatiţă, omul e de o incorigibilă stupiditate. Dacă putem spune că cefalopodul e „curios“, „singuratic“, capabil de învăţare şi joacă, ne putem aştepta, în curînd, la o teză despre psihologia caracatiţei, despre bucuriile, patimile şi disperările ei. Şi ce înseamnă „jucăuş“? Ni se demonstrează tendinţa animalului de a reacţiona „complex“ la primejdie: dacă simte ceva ameninţător, se ascunde. Dacă primejdia nu se confirmă, iese la lumină, dar adoptă o dinamică tip „de-a v-aţi ascunselea“: se ascunde iar, iese din nou afară, se reascunde. Te întrebi, inevitabil, ce va fi fost în creierul unui mamut cînd vedea neandertalieni ascunzîndu-se de furia lui şi ieşind apoi din ascunzătoare pentru a se reascunde? „Ce fiinţe jucăuşe sînt omuleţii ăştia?!“ „Ce specie inteligentă?!“
Pînă una alta, două concluzii: 1. Nu putem gîndi – chiar la nivel de maximă expertiză ştiinţifică – decît antropomorfic: ne uităm la cîte o vietate şi vorbim –power point included – despre „inteligenţă“, „curiozitate“, „emoţie“, „umor“, „afectivitate“ ş.a.m.d. 2. E formidabil cît mister aduce la rampă cunoaşterea savantă! Necunoaşterea creşte direct proporţional cu nivelul cunoaşterii: la cîte noi descoperiri, atîtea întrebări suplimentare, atîtea noi perplexităţi. Altfel spus, cunoaşterea nu se extinde pe socoteala necunoaşterii. Lărgirea marginilor teritoriului defrişat provoacă nu o restrîngere, ci o extindere spontană a marginilor teritoriului virgin.
E greşit să ne imaginăm că integrarea europeană înseamnă strict occidentalizarea noastră. Nu. Ea înseamnă, simultan, orientalizarea vestului. Cum să-mi explic altfel întîmplarea de azi după-masă: intru într-o cafenea berlineză cu nume celebru (Café Einstein) şi cer o cafea. Mi se răspunde cu un zîmbet larg că nu mi se poate oferi decît un ceai. Deocamdată nu mai au cafea! Din viscerele mele obosite, simt cum iese la suprafaţă o veche panică: să intri într-un magazin de pîine în care nu e pîine, într-un magazin de carne unde nu e carne etc. Cînd într-o berărie nemţească mi se va spune că nu e bere, integrarea europeană se va fi încheiat. Poate veni sfîrşitul lumii.
Ies în oraş în zi de lucru şi constat că toate magazinele sînt închise. Mi se spune că e sărbătoare: Ziua Tatălui. Sînt frustrat pînă la vertij! Aflu că şi Parlamentul român a votat unanim, aproape în regim de urgenţă, o sărbătoare echivalentă. Am intrat, carevasăzică, în rîndul lumii! Dar ca bunic, verişor, nepot, cumnat şi naş, simt ceva discriminatoriu în acest nou praznic calendaristic. Trec peste nevoia, obscurantistă, de a avea, alături de Ziua Tatălui, una a Fiului şi una a Sf. Duh. În Germania, efectul statistic al zilei libere oferite în cinstea bărbaţilor a fost creşterea semnificativă a numărului de bătăi post-festum şi de accidente rutiere pe bază de alcool. La noi, cercetările sînt încă în curs...
trabajo...
ESPAÑOLES...este tara lor\sunt puturosi,scuze de ex,au fost mai ajutati,si noi romanii numai ne certam sau ne invidiem uni pe altii.Ei.isi stiu drepturile,nu lucreaza la negru,au poate 5 aparamente cumparate cu bni din banca ,dar inchiriate ,tot la romini sau la alti extrajeri,au avocati ,etc
asta e..
Am înnebunit cu toţii? NU...doar unii ! Folositi Kleenex...
Rep.: Simţiţi criza? Ce nu vă mai permiteţi? Ce vorbe folosiţi mai des, acum, de criză? I.V.: Nu mi-e de mine, eu nu prea ies din casă, dar am observat ca iar s-au înmulţit cerşetorii. În jurul meu există şomaj, emigrare…
Rep.: Sîntem în criză, criza aia mondială? I.V.: Oracol nu prea sînt… peste tot sînt semne că se iese din criză. Dar dacă nu se vor schimba moravurile speculative nu este nici o şansă să nu recădem. Trăim o eră a hoţilor şi hoţiilor, pretutindeni. Este ceea ce se numeşte, se pare, neoliberalism sau cleptocraţia la scară planetară. Ultimii veniţi fiind primii serviţi, ca de obicei, ţările cel mai recent convertite la economia de piaţă sînt şi cele mai corupte.
Rep.: Sîntem într-o criză de conştiinţă? Între noi, indivizii, ce chestii ne despart? I.V.: Sîntem nişte şahişti care nu prevăd mai mult de o mutare înainte. E prea puţin. Sîntem egoişti, nu mai avem proiecte decît cel mult pentru ziua de mîine. Şi ca indivizi, şi ca societate.
Rep.: Ne mai vedem „lungul nasului“? Cum stau lucrurile în Occident, cum le vedeţi pe cele din România? I.V.: Societatea occidentală nu este neapărat mai bună sub aspect moral, dar este mai funcţională. Trenurile, spitalele, chiar şcolile îşi îndeplinesc rostul. Noi sîntem în plin delir al „formelor fără fond“. Am combinat cinismul comunist cu vechea bază fanariotă, bine cimentată. Formula e garantată! Cum vreţi să cred că unui tip de genul lui M. Geoană, extract de burghez roşu 100%, fals pînă şi în vibraţia vocii lui, îi pasă de sărăcia de la ţară? Geoană este chiar cea mai groasă cacealma, dar cacealmaua este peste tot.
Rep.: Gripa aviară, criza, gripa porcină credeţi că sînt simboluri ale „urgiilor biblice“? I.V.: Nu. Fiecare generaţie are sentimentul că trăieşte Apocalipsa. Vine. Dar nu ştim cînd. O să vină pe neaşteptate, la un ceas cînd vor dormi profeţii. Cele pomenite sînt sau fenomene ciclice (criza), sau mici apocalipse private întreţinute de industria farmaceutică. Vaccinurile se vînd bine. Rep.: Cum de nu se mai termină? Cum de răul se inventează la nesfîrşit? E din ce în ce mai rău? I.V.: Viaţa este o succesiune de distrugeri şi de reconstituiri. Peste ruine se ridică altceva. Creşte iarbă, acolo se ridică oraşe etc. Dar, ca individ, ca popor, nu poţi să rămîi insensibil la ruinarea universului tău de valori, la uitare sau la bagatelizarea a ceea ce ai iubit. Noi ne dizolvăm, prin emigrare, prin degradare. Nu eşti rasist, naţionalist etc. Dar faptul că în golul lăsat se vor instala, FIZIC, turkmenii sau chinezii este destul de întristător. Un filosof a spus: „Orice fiinţă perseverează în ceea ce este“. Noi am renunţat să perseverăm în ceea ce sîntem fără să devenim altceva. Rep.: E o absenţă a lui Dumnezeu? I.V.: Vai mie! Să răspund la o atît de gravă întrebare… Un sistem nu poate exista fără repere, iar a avea un reper nu poate exista decît în afara sistemului. Trebuie salvat Dumnezeu! El este în afara lumii, dar lumea nu poate fără acest străin absolut şi totuşi angajat în ţesătura lumii noastre. Dar Dumnezeu trebuie reinventat. Trebuie să acceptăm că substanţa lui Dumnezeu nu este minunea, ci inconştientul nostru, individual şi colectiv, întîlnirea mereu reluată cu Sinele. Nu cred că vor fi alte religii, dar e nevoie de o altă înţelegere a religiilor deja existente. Rep.: Trăim o vîrstă sumbră a omenirii? I.V.: Nu, aşa s-a născut omul, şi aşa a rămas: problematic, anxios. Agresiv, creator. Conştient că va muri. S-ar putea întîmpla în viitor ca omenirea să emigreze din trupuri, să circule pe alte suporturi informatice. Dar tot oameni vor fi. Rep.: Ce dracu’ să mai facem, dom’le? I.V.: Deunăzi, pe stradă, era un individ cu şapcă şi care spunea, să-l audă toată lumea: „Dom’le, nu mai merge, trebuie să ne facem oameni de treabă“. Am fost de acord cu el, dar cum? Pe unde s-o apucăm? Noi nu mai sîntem o societate, ignorăm valoarea solidarităţii. Sîntem doar o sumă de egoisme individuale, iar cu sistemul ăsta intrăm drept în zid. Tot sper să se refacă, printr-un soi de selecţie naturală a simţirii, solidaritatea… Rep.: Cum v-a putut trăda, dom’le, Stolnici? I.V.: Aţi citit pe Shakespeare: „Fii credincios ţie însuţi“? Dl Bălăceanu-Stolnici nu pe mine m-a „trădat“… l-a turnat pe Nichita Stănescu, care n-avea pînă în acel moment, „dosar“ la Secu. De ce? Din arivism şi lăcomie. Pur şi simplu.