Romania din Spania

http://src.protv.ro/episoade/ceausescu-iliescu-si-basescu-la-20-de-ani-de-la-revolutie

 

Senzaţional! Flacăra Violetă şi Portocalie i-a bătut pe Yoghinii lui Geoană

 

Din Arhiva Sentimentala a Catavencului:

22 Dec 2009 | Doru Buscu

 

Ciocnirea fatală între Geoană şi Băsescu n-a fost doar un şou de televiziune, după cum n-a fost, câtuşi de puţin, un simplu episod electoral. Pentru cei cu porniri ezoterice, pentru oamenii cu simţ paranormal, pentru slujitorii la templul Marelui Mister, pentru familiarii francmasoneriei şi ai energiilor ascunse, în fine, pentru toţi acei neliniştiţi care ştiu că într-o zi ne vor răpi extratereştrii, confruntarea a fost mai mult decât atât. A fost o luptă între flacăra violetă şi yoga, o izbire a Focului Sacru de Mişcarea pentru Integrare Spirituală în Absolut, o încleştare a arhanghelului Zadkiel cu forţa băutorilor de pişat ai lui Bivolaru.  

 

Nu e bine ca istoria să lase în urmă o asemenea bătălie.

 

În cartea nevăzută a războaielor spirituale, turbulenţe de genul ăsta stau la mare cinste. Energiile dezlănţuite în secret, direct sub nasul nostru, au zguduit tăriile lumii, vă asigur, mai rău decât putem bănui noi, ignoranţii. Să fim serioşi: dacă nu s-ar fi trezit vorbind Hrebenciuc despre cravatele violete ale susţinătorilor PDL, n-am fi avut habar vreodată despre cât a suferit cosmosul la replica lui Băsescu: "Nici azi noapte nu v-a plăcut la Vântu, domnu' Geoană?".

 

S-o luăm pe rând. De partea lui Băsescu s-au aruncat, aşadar, în luptă, adepţii Flăcării Violete. Cu sau fără ştirea preşedintelui, un grup de bigoţi exotermici din partid a contactat aura vindecătorului ucrainean Ignatenco. Albert Ignatenco e un bioenerget care te scapă de boli definitive. Îţi creşte pulsul, îţi blochează vorbirea, te face să îndoi furculiţe de la distanţă sau să rupi potcoave în dinţi. Ştiinţa, rezultatele şi facturile lui se bizuie pe relaţii privilegiate cu cele nevăzute, cu secretele adânci ale universului şi cu neştiutele puteri ale semenilor mai proşti. Trei discipoli de-ai lui Ignatenco au fost în sală la fatidica înfruntare şi, alături de solii Flăcării Violete, s-au forţat să strâmbe mintea, şi aşa puţină, a candidatului Geoană. Pasele magnetice şi turbionul purificator au intrat în alianţă cu îngerii energetici Chamuel, Jofiel şi Uriel, din asta rezultând o vibraţie de rău augur pentru viitorul PSD.

 

De cealaltă parte, în apărarea victimei, s-a ridicat spirala neînvinsă a yoghinilor de la 2 Mai. Orfanii lui Gregorian Bivolaru, floarea consumatorilor de urină, crema violatorilor tantrici de minore şi-au pus la lucru suflarea transcendentală şi mişcările din abdomen, au stat în cap, în lotus şi în mâini ca să-l încarce pe prostănac cu energia izbăvitoare a altui intelect. Mircea Geoană a fost pregătit să învingă. I s-au aplicat alifii şi descântece, a fost întărit cu incantaţii şi masat cu sâni de fecioară, a fost pus să gargarisească poţiuni hinduse şi să se lase hipnotizat de doi pletoşi.

 

Martori oculari povestesc că o dată pe zi, în miezul campaniei, Mircea se abandona pipăielilor la domiciliu şi mantrelor de tot soiul în prezenţa unor brahmani din Vama Veche. Zortoastru, Buddha, Vishnu, Marduk, Yin şi Yang şi au fost convocaţi la locuinţa de protocol ca să fortifice echilibrul mistic al viitorului preşedinte. Nimic n-a fost lăsat la o parte. Clarviziunea, asceza, bradicardia, terapia cu grâu încolţit şi tenisul nirvanic, toate armele decisive ale delirului în grup i-au fost injectate, prin pasele şamanice, direct în venă. Lor li s-au adăugat cele trei sute de mii de voturi vulgare, dar rentabile, ale organizaţiei.

 

După cum s-a văzut, degeaba. Flăcăra violetă şi bioenergeţii ucrainieni i-au învins pe însetaţii jetului. Spirala erotică a pierdut alegerile şi, dincolo de răbojul lumii reale, în istoria nevăzută a Marilor Mistere, această înfrângere e un Waterloo fără sonor.

 

Ne vine să credem sau nu, aşa se orânduiesc lucrurile în la începutul mileniului trei. Pe sub nasul fizicii cuantice şi al astrofizicii, prin dosul fenomenului Google, mărirea şi decăderea se reglează cu farmece şi pişat. Nouă, celorlalţi, neiniţiaţii, ne rămâne să votăm. Sau să tragem apa.

 

Tismăneanu: "EBA a făcut studii, a citit cărţi..."

 

Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu

din 23 Dec 2009 | Eugen Istodor

 

S-a ales Băsescu. Au trecut 20 de ani de la Revoluţie. Sînt în trustul lui Vântu şi nu ştiu cît de independent sînt şi mă simt. Toate astea le-am discutat cu profesorul Vladimir Tismăneanu. Susţinător al lui Băsescu. Om cu glagorie despre ruptura de comunism. Şi, mai ales, departe stătător, în America. Iată dialogul meu de final de an 2009.

 

"Cine mă urăşte? Nistorescu şi Romoşan? Voiculescu şi Patriciu? Iliescu şi Antonescu? Vadim şi Păunescu?"

 

Reporter: Să spunem că am votat Geoană. Tu? Băsescu. De ce? Unde-ai greşit? De ce te urăsc?  

Vladimir Tismăneanu: Sincer vorbind, n-am votat decît simbolic, ori, mai precis spus, în gînd. Nu mai sînt cetăţean român de pe vremea cînd, în urma ameninţărilor cu moartea, prin 1985, am renunţat la ea. Însuşi Ceauşescu a semnat decretul. Mă tot gîndesc să-mi reiau cetăţenia, e multă birocraţie, dar cred că o voi face anul viitor (2010). L-am susţinut pe Băsescu pentru că nu minte. Pentru că este el însuşi.

Pentru că are un proiect de renovare a unei societăţi bolnave de duplicitate, impostură şi corupţie. Pentru că a fost atacat din toate părţile, mai ales după ce a condamnat comunismul. Pentru că în aproape patru ani de colaborare am văzut că este loial. Deci nu am greşit, cred că am ales bine. Mi-e teamă că tu ai greşit. Priveşte cît de penibil a reacţionat Geoană după înfrîngere. Cine mă urăşte? Nistorescu şi Romoşan? Voiculescu şi Patriciu? Iliescu şi Antonescu? Vadim şi Păunescu? Mă urăsc pentru că nu tac, pentru că am memorie, pentru că înţeleg să mă comport în consens cu acea etică a neuitării despre care a scris Monica Lovinescu.

 

Rep.: Loial? Numai cu cine îi convine, totuşi. Şi-a trădat de-a lungul timpului toţi partenerii, de la Roman la liberali, consilierii, Convenţia Democratică etc.  

 

V.T.: Mai degrabă aş spune că a tot fost abandonat, ba chiar trădat (bizantinismul rămîne o maladie a vieţii politice naţionale). Cînd doi foşti consilieri prezidenţiali, soţ şi soţie, oameni care au lucrat direct cu Traian Băsescu vreme de opt ani, ajung să-l atace direct şi indirect, inclusiv în presa lui Dan Voiculescu şi a lui Dinu Patriciu, nu ştiu dacă Băsescu este cel care trădează. Vă asigur că eram gata să scriu că Elena Băsescu nu este un nou Nicu Ceauşescu (veţi concede că mă pricep puţin la subiectul Nicu şi socialismul dinastic). Traian Băsescu m-a descurajat spunîndu-mi că se va afirma că el mi-a cerut-o. Ceea ce ar fi fost total fals. „Ce face atît de grav Elena Udrea spre a merita oceanul de ură?“

 

 

Rep.: Liiceanu-Patapievici-Tismăneanu. Cum pot înghiţi că Băsescu şi-a tras vilă în Mihăileanu, că fii-sa a ajuns europarlamentară, că Udrea a fost ministru, că Ridzi, omul lui, a finanţat campania micuţei Băsescu?  

 

V.T.: Două rele nu fac un bine, dar nu pot uita că ceea ce evoci tu aici este o bagatelă comparat cu mega-escrocheriile României postcomuniste. Nu văd de ce Elena Băsescu nu ar avea dreptul să fie europarlamentară, ce face atît de grav Elena Udrea spre a merita oceanul de ură revărsat la adresa ei?

 

 

Rep.: Tatăl EBA, preşedintele adult, a dictat ca membrii PD-L (un procent calculat) să voteze cu EBA. O societate normală ar trebui să-i condamne şi pe marii moguli care fură meşteşugit şi masiv. Cum face Băsescu. Dar tot societatea aia nu poate fi surdă la micii şmecheri care-şi fac avantaje. Cum a făcut Băsescu.  

 

V.T.: Nu trăiesc în România, dar chiar mi se par disproporţionate aceste reacţii umorale. Dispreţul resentimentar face ravagii, înjosindu-i în primul rînd pe cei care îl practică. În plus, felul cum a fost atacată continuu Elena Băsescu (permiteţi-mi să-i folosesc numele real) ţine de o misoginie larvară care mă stupefiază. Nu vă place candidatura ei, este OK. Dar nu trebuie ucisă în efigie. A făcut studii, a citit cărţi, a crescut într-o familie unde se discută politică de dimineaţă pînă-n miez de noapte. Nu este şi fiul lui Sarkozy angajat în politică? Nu se numeşte premierul grec Papandreu, fiul lui Andreas (el însuşi premier în anii ’80) şi nepotul lui Gheorghios Papandreu (premier în anii ’60)? Eu aş prefera să examinăm performanţa ei ca europarlamentar, să ne ocupăm de lucruri cu adevărat semnificative.

 

"Băsescu este uneori abrupt, dar, cum spunea Andrei Pleşu, este un adult“"

 

 

Rep.: Sînt eu? De ce să votez „răul cel mai mic“?  

 

V.T.: Nu, Traian Băsescu nu este „răul cel mai mic“. A promis că va ţine cont de raportul comisiei pe care am condus-o şi a făcut-o. A condamnat un regim ilegitim şi criminal, ridicîndu-şi contra sa toţi lacheii, nemernicii, poltronii şi escrocii. Evident, Băsescu nu e perfect. Nimeni nu este. Este un personaj uneori abrupt, dar, cum spunea Andrei Pleşu, este un adult. Cîtă vreme adversarii săi se comportă de o manieră isteroid-infantilă. Traian Băsescu a numit comisii pe teme vitale, a citit concluziile lor, încearcă să le aplice. Are o viziune, o strategie, o constelaţie de obiective. Cînd îl votăm pe Băsescu, votăm un proiect, nu doar un om.

 

Rep.: Am puterea. Ordon arestări. Le ascult telefoanele. Îşi merită soarta, sînt nişte ticăloşi. Asta-i Justiţia? Nu-s ca şi judecătorii corupţi, fără personalitate, dînd după bunul plac verdictele?  

 

V.T.: Nu vom putea extirpa corupţia fără probe. De-aici şi paradoxul luptei împotriva corupţiei: riscul de a utiliza metode care să ne păteze mîinile. Este o mare provocare să ştii să nu cazi în această capcană a unui iacobinism justiţiar. Pe de altă parte, fără o revoluţie a legalităţii, România se scufundă în marasmul complicităţilor sordide.

 

 

"A fost învins"

 

 

Rep.: Sînt în trustul lui Vântu sau Voiculescu. Am cîntat pentru Băsescu. Jurnalist-blogger, de ce mă simt prizonierul opţiunii mele? De ce nu sînt liber, deşi liber am fost în a înjura?  

 

V.T.: Eşti unde poţi să fii, în trustul pe care tranziţia noastră atît de alambicată l-a făcut aproape invincibil. Spun aproape pentru că, iată, a fost învins. Libertatea ţi-o construieşti. Dacă decizi să fii prizonier, vei fi. Decizi să nu îngenunchezi, vei sta în picioare.

 

 

Rep.: Plec de la Voiculescu. Mă duc unde? La Vântu? La Patriciu cel cu ziare apolitice? La Sârbu „dansez pentru tine“?  

 

V.T.: Te duci acolo unde-ţi spune conştiinţa. Nu merită să ţi-o vinzi pentru cîţiva dolari (găuriţi ori nu). Te duci acolo unde nu ţi se spune ce să scrii. Unde nu eşti sclav.

 

 

"Fără pîine, libertatea este o himeră. Fără libertate, pîinea este amară, iar vinul sălciu"

 

 

Rep.: Ce-i de făcut? Mi-e foame.  

 

V.T.: Ţi-e foame fizică? Ţi-e foame de adevăr? Ţi-e foame de dreptate? Există foame şi foame. Fără pîine, libertatea este o himeră. Fără libertate, pîinea este amară, iar vinul sălciu.

 

 

Rep.: De ce sînt imoral, ştiind adevărul?  

 

V.T.: Pentru că nu ai legat adevărul de sufletul tău. Cînd vor comunica între ele ştiinţa şi conştiinţa, vei înceta să fii imoral.

 

 

Rep.: De ce trebuie să mint ca să-mi iau bucata de pîine?  

 

V.T.: Pentru că nu ai găsit locul unde acest lucru nu face parte din „fişa postului“. Îţi doresc să cauţi şi să găseşti. Sînt convins că există un asemenea loc.

 

 

"Smerenia este o mare virtute absentă"

 

 

Rep.: De ce voi fi şomer, fără viitor, oricine ar fi la putere?  

 

V.T.: Întrucît nu ai aflat ce poţi face cu şi din tine. Eşti plin de posibilităţi, dar ai hotărît să le ignori. Nu Puterea îţi dă o slujbă, ci aptitudinile tale, voinţa de a fi tu însuţi.

 

 

Rep.: De ce s-a furat şi-n SUA, de ce preamarii lumii n-au idei miraculoase?  

 

V.T.: Pentru că nu s-a inventat (har Domnului!) paradisul terestru. Pentru că sîntem mai mult sau mai puţin păcătoşi. Pentru că smerenia este o mare virtute absentă. Dar prefer de un milion de ori o societate imperfectă precum cea din SUA uneia care se vrea substitut pentru împărăţia divină. Nimic mai primejdios decît ersatz-ul mundan al transcendenţei. Mi-e teamă de fanaticii palizi care ne condamnă la fericire.

 

 

Rep.: De ce se pleacă lumea lui Putin şi Rusiei?  

 

V.T.: Pentru că există o teamă contagioasă de război, iar Rusia a arătat că nu se teme să comită agresiuni. La care se adaugă un fel de masochism occidental, o patimă de autoflagelare care i-a făcut pe atîţia intelectuali să-i aclame pe Stalin, Mao şi Castro. Ba unii, precum filosoful francez Alain Badiou, i-au aplaudat pînă şi pe demenţii khmeri roşii.

 

 

"Ţara nu este de merde, nu este eine Scheisserepublik"

 

 

Rep.: De ce ai plecat din ţară la timp?  

 

V.T.: Am părăsit România „cu moartea în suflet“ în 1981. Lăsam în urmă o familie iubită, o mamă adorată, prieteni dragi. Dar simţeam că dacă rămîn voi muri. De furie, de plictis, de revoltă, de greaţă.

 

 

Rep.: De ce ţara asta e de căcat şi Băsescu un dictator?  

 

V.T.: C’est toi qui l’a dit. Nu sînt de acord: ţara nu este de merde, nu este eine Scheisserepublik, iar Băsescu nu este un dictator. Este o ţară plină de paradoxuri, iar Băsescu este un lider democratic.

 

 

"Nu accept sub nici o formă basmul cu Băsescu «dictator»"

 

 

Rep.: El a impus un model: dacă nu eşti cu el, ca el, eşti ignorat sau, mai rău, condamnat la neputinţă. E un soi de dictatură invizibilă. El ascultă telefoanele. Uite o suspiciune. El e în continuă ceartă, ca apoi să facă nişte compromisuri de neiertat. Cel cu PSD.  

 

V.T.: A fost un compromis inevitabil, dar nu unul putred. Nu exista soluţie viabilă de guvernare atunci, deci s-a ajuns la coaliţii, cu un substrat moral îndoielnic. Politica, s-a spus de atîtea ori, este arena compromisului. Important este să ştii să-ţi păstrezi busola valorică. Una este să accepţi o mare coaliţie şi alta să defilezi la Timişoara, tu, vajnic liberal, braţ la braţ cu candidatul PSD la funcţia supremă în stat. Dacă nu aş crede aceste lucruri, dacă aş socoti România drept un caz incurabil de degenerescenţă morală şi politică, nu m-aş ocupa de această ţară în scrierile mele. Nu există nici o ţară care să merite să fie privită ca un loc al pierzaniei definitive.

Nu accept sub nici o formă basmul cu Băsescu „dictator“. L-au lansat Ion Iliescu, Adrian Năstase şi Adrian Severin, l-au diseminat Mircea Dinescu, Dan Voiculescu, Dinu Patriciu, Crin Antonescu şi Cornel Nistorescu. Nu mai vorbesc de Vadim şi Becali, aceşti atleţi ai pluralismului.

 

 

Rep.: România este incurabilă? 50% din români au votat proiectul Băsescu, de acord, dar ceilalţi 50%? Au votat un alt proiect.  

 

V.T.: Cred că trebuie să ne eliberăm de complexele de inferioritate şi de tentaţia autovictimizării. România nu este incurabilă. Incurabili sînt cei care încearcă să inducă acest gen de fatalism suicidar. Nimic serios nu se poate întemeia pe discursul excluziunii şi al stigmatizării. Tocmai aici e problema: coaliţia Grivco nu a avut alt ingredient decît ura pentru proiectul Băsescu. Or, ura nu zămisleşte nimic solid. Resentimentul generează doar flegmă, oftică, ranchiună. Primii care s-au trezit la realitate după ce-au pierdut au fost politicienii UDMR. Acum începe noaptea Sfîntului Bartolomeu în PSD. N-aş vrea să fiu în pielea sărmanului Mircea Geoană, un bun diplomat, însă un lamentabil politician. Este o mare provocare pentru Traian Băsescu, la acest ceas istoric, să construiască acel pol de centru-dreapta cu care se identifică, de fapt, atîţia dintre români. Cred că va urma o trezire a spiritelor lucide din PNL şi că vom asista la mari schimbări şi în acea formaţiune.

 

"Omul este scop, nu mijloc, spunea Immanuel Kant"

 

 

Rep.: De ce, de 20 de ani, trăim viaţa altuia?  

 

V.T.: Trăim, de fapt, propria noastră viaţă, dar ni se întîmplă să ignorăm acest lucru. O aflăm de obicei în situaţii de ananghie, de criză existenţială. Ne confruntăm atunci subit cu un abis şi ne dăm seama că despre noi a fost vorba tot timpul.

 

 

Rep.: De ce să mor eu ca să vină o lume mai bună?  

 

V.T.: Nimeni nu-ţi (mai) cere să te sacrifici pentru viitor. Asta o făceau comuniştii şi naziştii. Lumea cea bună, dacă există, este cea în care trăim. O poţi descoperi, asemenea lui N. Steinhardt, chiar şi într-o celulă de închisoare. Depinde doar de tine să nu fii nefericit.

 

 

Rep.: Cine mă va folosi în continuare?  

 

V.T.: Nimeni, dacă vei şti să nu te laşi manipulat. Omul este scop, nu mijloc, spunea Immanuel Kant. Dar pentru a nu fi mijloc, omul trebuie să-şi apere libertatea. Un dar cu care venim pe lume şi pe care riscăm mereu să-l pierdem. 

Luni, 21 decembrie 2009 Sursa: Ziua Autor: Sorin ROSCA STANESCU

 

Cei mai multi nici macar nu au vazut. Iar dintre cei care au vazut, putini au citit. Si sunt si mai putini cei care au inteles. De foarte mult timp ziarul Ziua posteaza, in varianta electronica, sub titlul "Republica lui Traian Basescu", documentul exhaustiv asumat de Administratia Prezidentiala si intitulat "Regimul politic si constitutional din Romania".

Este o viziune pusa pe hartie asupra viitorului politic al acestei tari. Cum il vede Traian Basescu impreuna cu echipa sa de consilieri si grupul de juristi, pe care i-a antrenat in proiect? Voi dezbate tezele lui Traian Basescu probabil pe parcursul mai multor analize. Inainte insa de a incepe, trebuie sa explic propozitiile initiale. Este firesc ca, pana in prezent, a fost evitata o dezbatere si eventual o contracarare a viziunii asupra viitorului politic al Romaniei, astfel cum a fost ea conceputa sub prima Administratie Basescu. Din simplul motiv ca multi dintre cei care ar fi trebuit sa initieze o disectie, si eventual o contracarare a ideilor cuprinse in studiul dat publicitatii de Cotroceni, au fost convinsi ca Traian Basescu nu va beneficia de un nou mandat. Pur si simplu, oamenii au refuzat sa se bata cu fantomele. Dar iata ca Traian Basescu a castigat. In consecinta, proiectul Cotroceniului nu mai poate fi ignorat. Iar daca este extrem de periculos pentru democratie, asa cum cred eu, el trebuie analizat si contracarat din aceasta perspectiva.

Pentru ca altfel, oricand, planurile lui Traian Basescu pot fi puse in aplicare. Si ne vom trezi cu un nou tip de republica. O republica a bunului sau plac. Si, intrucat Administratia Prezidentiala a postat pe site de mult acest proiect , seful statului se va simti indreptatit sa afirme ca el a trecut deja cu bine printr-o dezbatere publica. Republica lui Traian Basescu este mortala pentru ceea ce societatea moderna intelege prin democratie. Conform proiectului prezidential, seful statului nu va mai putea fi suspendat niciodata din functie. In schimb, el ar putea dizolva Parlamentul. Chiar si de doua ori pe an, fara a suferi niciun fel de consecinte. Referendumul ar fi la liber. Prin referendumuri nationale vor putea fi abrogate legi emise de Parlament si promulgate fortat de catre presedinte, iar prin referendumuri locale vor putea fi inlaturati cei alesi in functii de primari, presedinti de Consilii Judetene ori consilieri.

 

Prima si cea mai scandaloasa consecinta este ca Parlamentul, care in orice democratie reprezinta organul superior reprezentativ al cetatenilor unei tari, va deveni, practic, o putere de rang inferior. Functionand intr-un sistem unicameral si stand la mana sefului statului, care poate oricand sa-l dizolve. Puterea executiva, la randul ei, va fi astfel si ea dominata in mod total de catre presedinte. Presedintele numeste primul ministru, are drept de veto asupra membrilor Cabinetului, iar daca Parlamentul se opune fie invalidand guvernul, fie trimitandu-l la plimbare printr-o motiune de cenzura, presedintele dizolva, pur si simplu, forumul legislativ, declansand alegeri anticipate. Si poate face acest lucru, pe parcursul mandatului sau, de cel putin zece ori. Sustinatorii lui Traian Basescu ar putea spune ca el incearca sa construiasca un sistem asemanator celui din SUA. Este fals! El vrea sa instaureze un sistem dictatorial!

 

Voi reveni.

Ion Iliescu: „Sunt total tămâie în materie de afaceri”

 

Marti, 22 decembrie 2009 Sursa: Capital Autor: Ciprian Rus

 

Omul care a condus România timp de 10 ani vorbeşte despre motivele care au dus la eşecul sistemului socialist în care a activat la cel mai înalt nivel înainte de ’89, dar şi despre problemele tranziţiei spre capitalism. Iliescu recunoaşte că grupul care a preluat puterea după căderea lui Ceauşescu nu avea habar de ce însemna economia de piaţă pentru ca, pe final de interviu să admită destins că nu se procepe deloc la afaceri.

Iliescu te întâmpină la biroul din strada Atena tot un zâmbet. Mai întâi un zâmbet alb-negru, de prin ’90, de la vreun miting electoral triumfalist, înrămat cu grijă de colegii de partid. Apoi într-un tablou viu colorat, cu mulţi copii de grădiniţă puşi de educatoare să deseneze ceva frumos - n-a înţeles nimeni de ce... Poze cu preşedinţi şi cuvântări al căror mesaj a scăpat, fatalmente, obiectivului aparatului de fotografiat. Şirul de tablouri te conduce „la sigur” până în anticamera încălzită de un radio ce pare a retransmite din perioada primului mandat al fostului preşedinte.

E coadă la interviuri. Revoluţia e subiectul momentului şi pentru CNN, şi pentru BBC, şi pentru Duna TV. Ungurii, care tocmai şi-au terminat interviul, se încurcă la ieşire în „meandrele concretului”, împiedicându-se în cablurile echipei capital.ro.

Iliescu îşi ia un respiro scurt, de nici un minut, cât să muşte dintr-un sandviş. E relaxat, încă mai mestecă când deschide uşa, apoi zâmbetul revine. Cel mai simpatic-detestat zâmbet al anilor ’90. În spatele zâmbetului şi al atitudinii mereu îndatoritoare, un discurs rigid, greu de digerat jurnalistic, o tenacitate de politician care a trăit multe şi o vigoare care îl contrazice pe ce-l ce-şi justifică ieşirea din prim-planul PSD prin aceea că „nu mai are 70 de ani”.

 

capital.ro: Aţi deţinut demnităţi publice atât într-un sistem socialist, cât şi într-un sistem capitalism. Cum vedeţi, cu detaşarea de acum, cele două perioade?

 

Ion Iliescu: Tara fundamentală care s-a exprimat mai ales prin prăbuşirea de sistem din 1989 a fost ignorarea pieţei. Stalin, în abordarea lui primitivă, confunda piaţa cu capitalismul. Nu-i totuna. Piaţa a precedat cu mult capitalismul în istorie. Capitalismul nu a făcut decât să extindă la scara întregii societăţi relaţiiile de piaţă. Piaţa joacă un rol foarte important în această redistribuire a valorilor create într-o societate liberă. În aceste condiţii, un sistem închistat, închis, etatizat – opus deschiderii şi flexibilităţii pieţei – s-a dovedit incapabil să se adaptaze la transformările prin care lumea a trecut în secolul XX, şi în acest fel s-a produs prăbuşirea de sistem. Asta am cunoscut şi noi. Asta a însemnat şi revoluţia din 1989, în care mulţi nu văd decât elementele insurecţionare, omiţând, din lipsă de cultură politică, schimbările de esenţă ale structurii societăţii.

 

Integral in Capital.