Romania din Spania

 

  http://smartwoman.hotnews.ro/elena-pascanu-service-desk-analyst-in-montreal-spre-deosebire-de-germania-in-canada-romanii-au-un-statut-bine-definit-si-nu-mai-sunt-identificati-ca-golani-pe-aici-parca-se-stie-ca-sunt-muncitor.html#more-2066         Elena Pascanu, service desk analyst in Montreal: “Spre deosebire de Germania, in Canada romanii au un statut bine definit si nu mai sunt identificati ca golani. Pe aici parca se stie ca sunt muncitori si destepti”

 

Elena Pascanu este una dintre persoanele care au indraznit sa creada ca romanii pot fi mai mult decat “capsunarii” Europei. In 2005, “ca orice adolescent”, cum singura spune, s-a lasat purtata de val. Iar pe atunci asta insemna “valul aplicatiilor la universitatile din strainatate”. De Craciun, Mosul i-a adus vestea ca a fost acceptata la International University Bremen, alaturi de prietenul ei.

 

 

Au urmat trei ani de facultate si un master, intr-un loc pe care a incercat sa-l transforme in “acasa”: petrecerile romanesti din campus, albumele cu poze din Romania, un ceaun pentru mamaliga, o plapuma de la bunica. “Era un magazin rusesc langa campus si aduceau acolo si produse romanesti… pufuleti, eugenii, varza murata, vin. Pentru mine e o reteta care merge… incerc sa identific in noua tara lucruri cunoscute.” In prezent locuieste in Canada, intr-un bloc detinut de o romanca, si a devenit de curand una dintre putinele femei care lucreaza ca service desk analyst. 

“Ca orice adolescent, m-am lasat purtata de val – valul aplicatiilor la universitatile din strainatate. Sincer, in secret ma pregateam sa dau la Politehnica, in Bucuresti, urmand un al doilea val care exista printre colegii de liceu. Am primit raspunsul ca sunt acceptata la International University Bremen de Craciun, in 2005. Nu mi-am mai vazut parintii atat de fericiti ca atunci. Prietenul meu (eram de doi ani impreuna) intrase si el si am zis “de ce nu?”. Intr-un fel simteam ca implinesc un vis al meu, al nostru (eu si Razvan) si al parintilor mei.”

Avand urmatorii trei ani asigurati, a lasat in urma “stresul Bacului”, iar in septembrie a plecat in Germania. “Trebuie sa fiu sincera si sa pun o piedica in miscarea feminista: in acel moment as fi mers oriunde ar fi mers si Razvan. Dupa atatia ani pot spune ca e foarte important sa ai pe cineva langa tine cand faci un pas atat de important”.

 

 

Minunile din Bremen: ceaunul pentru mamaliga, plapuma de la bunici si magazinul rusesc cu produse romanesti

Planul era simplu: trei ani de studentie acolo, un master, urmand sa se stabileasca apoi in strainatate. “Sigur, imi era teama… dar stiam ca luam o parte din acel mod de viata cu mine. Era Razvan langa mine in primul rand si multi alti prieteni care plecam spre acelasi loc. Eram sigura ca vom gasi o metoda sa ne simtim ca acasa si in acelasi timp sa descoperim noua lume”.

La Bremen au inceput sa isi construiasca propriul concept de casa. “Bineinteles ca erau petrecerile romanesti, ne mai intalneam sa gatim mancare “ca la mama acasa”… Am adus cu noi toate albumele cu poze, un ceaun pentru mamaliga, iar bunica mea mi-a trimis o plapuma. Era un magazin rusesc langa campus si aduceau acolo si produse romanesti… pufuleti, eugenii, varza murata, vin. Pentru mine e o reteta care merge… incerc sa identific in noua tara lucruri cunoscute, aceste magazine care au produse romanesti, o mancare cum aveai acasa. Borsul devine o delicatesa. Am invatat sa fac si cozonaci aici … Faceam cozonaci cu bunica mea cand eram mica…”

In strainatate s-a simtit discriminata o singura data pentru faptul ca este femeie. La un curs de matematica, profesorul (“britanic, nu avea 30 de ani”) gresise o integrala si Elena a “indraznit” sa-l corecteze in timpul orei. “Nu i-a convenit probabil ca l-am corectat de fata cu toata clasa. La examenul final reusisem sa termin in 30 de minute, fata de cele doua ore alocate. Si uitasem carnetul de student… Desi am fost la fiecare ora, nu m-a lasat sa predau examenul pana nu aduc “photo id”, spunand ca el nu crede ca pot termina examenul in 30 de minute. Mi s-a parut de foarte prost gust sa nu creada ca am putut termina examenul in jumatate de ora (pe care am luat 1, nota maxima in respectivul sistem de notare). Mai ales ca celorlalti nu le-a cerut actul de identificare”. In rest, spune ca s-a simtit la fel ca in Romania. “Peste tot vei gasi barbati care te vor fluiera, sau alte situatii “obisnuite”.”

In timpul studiilor din “perioada Bremen” a muncit ca teaching assistant in mai multe randuri. “Am avut note bune, ma intelegeam bine cu profesorul de inginerie electrica generala (general electrical engineering), iar in anul doi am devenit teaching assistant pentru cursul de laborator la cursul mentionat anterior. Am avut pozitia asta pentru doi ani, apoi in primul semestru de master am mai fost asistent la doua cursuri de specializare de anul 3: Dynamical Systems and Control si Probability and Random Signal Processing. Corectam temele, observam examenele… Am mai facut practica intre anul doi si trei, in departamentele de IT si Technical Support ale unei firme din Duisburg, pentru ca in al doilea semestru de master sa fiu din nou teaching assistant al cursului Control Systems.”

 

 

O diploma de Bachelor of Science si o datorie de 26.000 de euro

Cei trei ani de facultate in sistem Bologna au fost incununati cu absolvirea programului Electrical Engineering and Computer Science (cu nota 1,77) si cu primirea titlului de Bachelor of Science. S-au hotarat sa-si continue studiile tot la International University Bremen, devenita intre timp Jacobs University. “Deoarece nu ne simteam pregatiti pentru piata de munca germana (o bariera impusa de limba), am ramas inca doi ani pentru in master. Razvan vroia sa devina profesor, deci a fost o decizie buna pentru el. Eu nu am reusit sa ma impac cu mediul cercetarii si nu am terminat. Am luat toate cursurile necesare, dar nu am facut cercetarea pentru lucrarea de diploma. Nu cred ca termin… chiar e ceva care nu imi place”.

Programul se numea Communications, Systems and Electronics si era recompensat cu 600 euro pe luna bursa. Spre deosebire de primii trei ani, a primit un “waiver” pentru a nu mai plati taxa de scolarizare de 20.000 euro pe an. “Un fel de “absolvire de la plata” pentru rezultate bune in timpul celor trei ani precedenti”, precizeaza Elena.

Diploma de Bachelor i-a lasat insa o datorie de 26.000 de euro, pe care trebuie sa-i plateasca in urmatorii noua ani de la absolvire. “Universitatile private din afara au taxe de scolarizare enorme. A noastra cerea 15.000 pe an plus 3.960 euro pentru cazare si mancare. In pachetul meu financiar primisem o bursa in jur de 11.500. Deci ramaneau vreo 7.500 euro de platit pe an, pentru care am semnat un acord de imprumut cu universitatea, acord care practic spune sa trebuie sa platesc acesti bani inapoi in 7 ani dupa ce termin (in cazul meu 9, pentru ca in timpul masterului am putut amana plata). Dupa trei ani plus dobanda, suma a ajuns la 26.000 euro. Razvan are si el alti 19.000 de euro de plata.”

Cu toate acestea, nu si-a pierdut speranta. “Trebuie sa fiu increzatoare, nu am ce face. Banii vor fi platiti din castigurile proprii”. O parte din imprumut l-a platit cu “banii pentru nunta care nu am mai facut-o”, caci Elena si Razvan s-au casatorit la sfarsitul lui 2008. “Razvan avea de gand sa fie profesor… pasul urmator e un doctorat. A fost acceptat in Montreal. Noi stiam de multa vreme ca ne vom casatori. Nu a fost nici un moment ultra-romantic, nici o intrebare surpriza… pur si simplu stiam ca acolo ne indreptam. Formalitatile pentru viza pentru Canada sunt mult mai simple pentru un cuplu casatorit. Si ne-am casatorit in decembrie 2008 (doar la starea civila). Era planificata o nunta la biserica (cu petrecere cu tot) in august 2009, dar am realizat ca nu are rost sa aruncam atatia bani pe o singura noapte. Ai mei au decis sa ne dea noua banii si sa facem ce vrem cu ei. Cu jumatate din ei am platit o parte din imprumutul meu, iar cealalta jumatate am pastrat-o pentru biletele de avion spre Canada si costurile ce urmau… mobila, depozit chirie etc.”

 

 

Primii pasi pe taram canadian si mutarea intr-un bloc detinut de o romanca

Ajunsi in Canada, s-au mutat intr-un cartier multicultural – predominant anglofon – al Montrealului. “Are legaturi bune cu universitatea (pentru Razvan) si centrul (pentru mine). Am gasit un apartament intr-un bloc detinut de o romanca. A fost o coincidenta… nu am avut deloc intentia sa cautam un apartament intr-un bloc de romani.”

Aici au fost nevoiti sa o ia de la zero. Au ramas fara prietenii din Germania, dar au adus cu ei o halba ce are pe ea desenat un peisaj din Bremen – faleza langa care au stat doi ani in timpul masterului. De ajuns pentru a le aminti de orasul “hanseatic” in care si-au petrecut cativa ani din viata (Bremenul este oras “hanseatic liber”, cu statut de land, un fel de porto-franco).

Inca de la inceput au aparut o serie de cheltuieli: o noua taxa de scolarizare pentru Razvan, o asigurare medicala platita pentru amandoi in avans. “Nu au mai ramas bani de mobila din acei bani de nunta. Am mobilat apartamentul abia la doua luni jumatate de cand am pasit pe taram canadian. Chiriasul dinaintea noastra lasase o saltea in perfecta stare, aveam o masa la bucatarie… am rezistat doua luni”.

“Spre deosebire de Germania, in Canada romanii au un statut bine definit si nu mai sunt identificati ca golani. Nici in Germania nu era asa rau, dar parca atunci cand ziceam ca sunt din Romania nu prea stia lumea prea multe despre tine… ceva de genul “esti roman, bun, ce stii sa faci?… Ce daca esti roman?” Pe aici parca se stie ca sunt muncitori si destepti. In special muncitori (in sensul de hard working, desigur). In Canada au ajuns mai putini indivizi care nu ne fac cinste, caci e mai greu sa ajungi aici decat in Germania: distanta geografica, drumul mai scump si interviul de care trebuie sa treci la ambasada”.

 

 

A woman’s gotta do what a woman’s gotta do

“Am avut doua slujbe pana acum. Cum am pasit din avion am luat o slujba ca sales agent la o firma de telemarketing, pur si simplu pentru a castiga ceva bani cat de repede. Practic lumea suna sa isi activeze niste carduri, banca directiona apelurile la centrul unde lucram, iar noi incercam sa ii convingem sa cumpere niste produse aditionale, in general asigurare. Am stat vreo luna acolo pana am gasit o slujba de relatii cu clientii si suport tehnic (customer service and technical support). A doua slujba era pentru o companie pe profil de merchant services. Vindeau acele terminale folosite de restaurante, magazine… pentru a da posibilitatea clientilor de a plati cu ajutorul cardului. Si acces la reteaua financiara pentru procesarea acestor tranzactii.”

“Departe de ceea ce studiasem, dar “a woman’s gotta do what a woman’s gotta do”,” glumeste Elena. “Le-am luat pentru ca nu imi permiteam sa astept sa pice slujba perfecta… Era nevoie de bani, iar eu nu aveam experienta reala in domeniul in care aveam studii. Acum cateva saptamani am semnat contractul pentru o slujba, sper eu, “finala”. Cel putin pentru vreo 2 ani. Sunt singura femeie care a inceput trainingul. E un fel de IT – Service Desk Analyst Level 1.5 la Computer Sciences Corporation. Chiar am intrebat la interviu… au spus ca nu prea multe femei aplica. Va fi interesant. Dar nu o provocare neaparat. Daca spun e ca e o provocare inseamna ca o privesc ca ceva ce nu cred ca as putea cuceri. E o slujba. Daca sunt singura femeie, voi fi sigura sa folosesc asta in avantajul meu.”

Elena isi vede viitorul tot in afara tarii. Nu se va intoarce sa munceasca in Romania, deoarece nu crede ca are sanse de a-si plati imprumuturile din timpul studiilor si sa ii si ramana ceva din salariu. “Nici in canada nu ramanem pentru ca e totusi prea departe si in vreo patru ani ne intoarcem in Europa, probabil tot Germania sau Marea Britanie. Sau cine stie?…”

 

 

Autor: Cosmin Navadaru

  de Dani Rockhoff HotNews.ro     Sâmbătă, 13 februarie 2010, 22:26 Actualitate | Diasporă

 

        Stau cu trei pulovere pe mine si cizme in picioare. Afara crapa pietrele de frig si caloriferul s-a stricat. Nenorocitul asta de proprietar n-are de gand sa-l schimbe. Zice sa mutam canapeaua din fata lui, sa nu ia din caldura. Povesti! Am incercat si tot rece ramane. Daca as fi la lucru, nu mi-ar pasa asa tare. Dar pana gasesc ceva, stau in casa infofolita ca la Polul Nord si-mi bat capul cum sa iesim din impas. Viitorul sot lucreaza, insa a incurcat-o cu niste datorii la banca.

        Iesim noi din ele, cumva, candva. Dar pana atunci...Pana atunci, trebuie sa-mi gasesc neaparat de lucru. Masina n-avem, cu germana-s la alfabet. Cam slabut, pentru cerintele de „mobilitate” si „comunicare”, de pe piata muncii de-aici. In tara am lucrat la resurse umane. Mi-am dat demisia, ca-mi ticaia inima peste hotare. Tot dupa un romanas de-al meu, venit acum doi ani, in constructii. Nu castiga rau, insa il apasa banca, chiria si contractul de celular. Iar acum, de cateva luni, suntem doua guri de hranit.       Pot sa zic ca am avut si noroc. La patiseria de vizavi, am gasit imediat de lucru. Au vrut sa-mi faca contract anul trecut, dar n-aveam inca trei luni de sedere in Germania. Apoi, nu s-au inteles cu al meu, la bani. Ei dadeau 7 euro pe ora, el tinea mortis la 8. Acum, s-a mai inmuiat si el, de cand a auzit ca in gastronomie se platesc si 3 euro jumate/ora.  Salarii de criza, e un dumping de nu te vezi.       Mai toti birtasii fac smecherii, nici unul nu te ia pe salariu intreg. Ai de lucru in salturi, te cheama la lucru cand vrei si nu vrei. Asta se cheama „flexibilitate”. Te iau o zi-doua de proba, daca-s multumiti zic ca te angajeaza. Cand ai in sfarsit de semnat un contract, vezi ca nu mai e mini-job, de 400 de euro pe luna, ci micro-job, de 155. Patronul da 7,50 euro la asigurarile sociale, tu pui restul de 23,35. Minimul de contributie la stat e 30,85 euro.       Buna treaba, iti mai raman lunar sub 125 de euro in mana. Teoretic. Practic, patronul zice ca-ti poate da restul cash, pentru cat ai lucrat efectiv. Cum s-ar zice, contractul e un fel de acoperire. Si pentru patron, si pentru angajat, treaba pare OK. Nu insa si pentru vama germana, serviciul „munca la negru”, care la suspiciune, verifica prin sondaj si orele suplimentare, netrecute pe hartii.

        FKS-ul (Finanzkontrolle Schwarzarbeit) vaneaza tot ce miroase a sustragere de la plata corecta a impozitelor si asigurarilor sociale catre stat. Chestia asta mi-a zis-o cineva care se pricepe. Ia sa fiu atenta!

        Mai avem niste prieteni, tot romani, dar fata s-a rezolvat. Face un copil si ramane o vreme acasa. El are post sigur, castiga binisor, e de multi ani in Germania. Dupa ce s-a insurat, i s-a schimbat clasa de impozitare si castiga pe luna cateva sute de euro in plus. „Meine gesetzliche Steuerermässigung”  (comasarea mea fiscala legala) zic cinicii de pe-aici, nevestei. Eu nu pot zice, ca mi se-ncurca limba-n gura la cuvintele astea lungi nemtesti.

        De saptamana trecuta, e mare scandal in Germania, am vazut la televizor. Seful liberalilor ii hartuieste pe someri. Hartz-IV se cheama ajutorul social pe care il primesc cei care n-au din ce trai si si-au epuizat anul de somaj. Liberalului Guido ii convine sa critice si sa vorbeasca de „socialism spiritual”, ca n-a stat niciodata cu mana intinsa la bani de la stat. Dar mie mi-a povestit o cunostinta cum sta concret, cu „hartzuiala”.       Dupa aproape 20 de ani lucrati incontinuu, s-a imbolnavit de inima si de stress. Aceeasi munca fizica grea, monotona si frustranta, intr-o fabrica. Aici esti robot cam peste tot, dupa cum am observat. Tipul asta terminase facultatea in Romania, dar in anii 90 nu si-a gasit post pe masura studiilor lui, in Germania. O fi fost el mai prost ca altii? Nu mi se pare, poate ca pur si simplu n-a avut noroc. Sau a fost prea fixist, prea speriat de schimbari. Altfel, cum sa inghita munca la banda, vreme de atatia ani?       Acum e tarziu. La peste 50 de ani nu-l mai ia nimeni, ca l-au trecut, cu boala lui, la handicapati. „In principiu, firmele nu au voie sa discrimineze pe acest motiv, ba chiar iau de la stat bani, daca angajeaza persoane cu handicap” mi-a zis el. In fapt, lucrurile nu stau chiar asa, firmele vor personal tanar si „fit”.       Dupa anul de somaj si un proces de munca cu fostul patron care nu se mai termina, omul s-a vazut nevoit sa ceara Hartz-ul, adica ajutorul social. 359 de euro se dau de adult, ceva bani de chirie si incalzire. Schema de calcul e complicata, difera de la caz la caz: daca ai sot sau nevasta care castiga (si cat), daca ai copii, daca stai cu chirie sau in locuinta proprietate personala, daca ai vreo asigurare de viata sau de pensie, pe care o poti lichida.

        Statul german te cauta „si in chiloti”, inainte sa dea banii de nevoias. La naiba! Mai bine te duci oriunde la lucru, decat sa treci prin furcile lor caudine.       „Tot la trei luni, in perioada de somaj, te cheama la raport” imi zice amicul somer. Te purica de cate aplicatii pentru munca ai trimis, cate ti-au fost refuzate, daca n-ai alte cunostinte profesionale pe care le poti pune la bataie, ca sa-ti gasesti un job. Nu prea conteaza, ca nu-ti corespund pregatirii si nici pretentiilor de salariu. Minimum cinci aplicatii lunare de joburi trebuie sa dovedesti, cand incepe „hartzuiala”. Daca stai rau cu inima, e mai rau ca la serviciu, caci fiecare refuz doare.       In timpul din urma, multi angajatori din Germania si-au pierdut din seriozitate. Ei anunta posturile (majoritatea in Internet), cheama la interviuri si-apoi caraie, cand sa dea raspunsul definitiv, ca „postul oferit era unul nou in firma, speram intr-o subventie a lui de la stat”. Din 2009, statul german subventioneaza astfel de posturi, ca si programul de munca redus, datorat crizei economice.       Posturile sunt provizorii, se angajeaza de regula doar pe un an. „Cu posibilitati de prelungire”, scrie in anunturi, insa aceasta ramane „in stele”, nu e deloc o certitudine. Insa ce mai e sigur in ziua de azi? intreaba retoric somerul greu incercat. Mai sunt doua sanse, imi zice el mai departe. Apelezi la „negutatorii de sclavi”, cum sunt luate-n balon firmele de intermediere a fortei de munca, care platesc prost. Sau, iti deschizi o afacere pe cont propriu.       Statul german a sarit in ajutor, creind cadrul legal pentru creditarile cu dobanzi mici, acordate noilor „intemeietori de existenta” (Existenzgründer). O bransa a profitat in mod deosebit de facilitati: cea a intermediarilor de forta de munca, ce se bat acum pe o piata in crestere, insa numai din punctul de vedere al cererii, nu si al ofertei. Someri sunt din ce in ce mai multi, locuri de munca tot mai putine.       Cam asa mi se caina amicul somer, cu state vechi in Germania. Ho ho, mi-am zis eu, care sunt „marfa proaspata” pe piata muncii de aici. In nici un caz nu poate fi dracul asa de negru, ca in Romania, si romanu-i de felul lui, descurcaret. Vad cum de streasina atarna turturi. Caloriferul e tot rece. Imi aprind a patra tigara si imi frec mainile, sa le-ncalzesc. Cand incep munca la placintele de vizavi, problema caldurii am rezolvat-o.

http://src.protv.ro/episoade/ceausescu-iliescu-si-basescu-la-20-de-ani-de-la-revolutie

 

Senzaţional! Flacăra Violetă şi Portocalie i-a bătut pe Yoghinii lui Geoană

 

Din Arhiva Sentimentala a Catavencului:

22 Dec 2009 | Doru Buscu

 

Ciocnirea fatală între Geoană şi Băsescu n-a fost doar un şou de televiziune, după cum n-a fost, câtuşi de puţin, un simplu episod electoral. Pentru cei cu porniri ezoterice, pentru oamenii cu simţ paranormal, pentru slujitorii la templul Marelui Mister, pentru familiarii francmasoneriei şi ai energiilor ascunse, în fine, pentru toţi acei neliniştiţi care ştiu că într-o zi ne vor răpi extratereştrii, confruntarea a fost mai mult decât atât. A fost o luptă între flacăra violetă şi yoga, o izbire a Focului Sacru de Mişcarea pentru Integrare Spirituală în Absolut, o încleştare a arhanghelului Zadkiel cu forţa băutorilor de pişat ai lui Bivolaru.  

 

Nu e bine ca istoria să lase în urmă o asemenea bătălie.

 

În cartea nevăzută a războaielor spirituale, turbulenţe de genul ăsta stau la mare cinste. Energiile dezlănţuite în secret, direct sub nasul nostru, au zguduit tăriile lumii, vă asigur, mai rău decât putem bănui noi, ignoranţii. Să fim serioşi: dacă nu s-ar fi trezit vorbind Hrebenciuc despre cravatele violete ale susţinătorilor PDL, n-am fi avut habar vreodată despre cât a suferit cosmosul la replica lui Băsescu: "Nici azi noapte nu v-a plăcut la Vântu, domnu' Geoană?".

 

S-o luăm pe rând. De partea lui Băsescu s-au aruncat, aşadar, în luptă, adepţii Flăcării Violete. Cu sau fără ştirea preşedintelui, un grup de bigoţi exotermici din partid a contactat aura vindecătorului ucrainean Ignatenco. Albert Ignatenco e un bioenerget care te scapă de boli definitive. Îţi creşte pulsul, îţi blochează vorbirea, te face să îndoi furculiţe de la distanţă sau să rupi potcoave în dinţi. Ştiinţa, rezultatele şi facturile lui se bizuie pe relaţii privilegiate cu cele nevăzute, cu secretele adânci ale universului şi cu neştiutele puteri ale semenilor mai proşti. Trei discipoli de-ai lui Ignatenco au fost în sală la fatidica înfruntare şi, alături de solii Flăcării Violete, s-au forţat să strâmbe mintea, şi aşa puţină, a candidatului Geoană. Pasele magnetice şi turbionul purificator au intrat în alianţă cu îngerii energetici Chamuel, Jofiel şi Uriel, din asta rezultând o vibraţie de rău augur pentru viitorul PSD.

 

De cealaltă parte, în apărarea victimei, s-a ridicat spirala neînvinsă a yoghinilor de la 2 Mai. Orfanii lui Gregorian Bivolaru, floarea consumatorilor de urină, crema violatorilor tantrici de minore şi-au pus la lucru suflarea transcendentală şi mişcările din abdomen, au stat în cap, în lotus şi în mâini ca să-l încarce pe prostănac cu energia izbăvitoare a altui intelect. Mircea Geoană a fost pregătit să învingă. I s-au aplicat alifii şi descântece, a fost întărit cu incantaţii şi masat cu sâni de fecioară, a fost pus să gargarisească poţiuni hinduse şi să se lase hipnotizat de doi pletoşi.

 

Martori oculari povestesc că o dată pe zi, în miezul campaniei, Mircea se abandona pipăielilor la domiciliu şi mantrelor de tot soiul în prezenţa unor brahmani din Vama Veche. Zortoastru, Buddha, Vishnu, Marduk, Yin şi Yang şi au fost convocaţi la locuinţa de protocol ca să fortifice echilibrul mistic al viitorului preşedinte. Nimic n-a fost lăsat la o parte. Clarviziunea, asceza, bradicardia, terapia cu grâu încolţit şi tenisul nirvanic, toate armele decisive ale delirului în grup i-au fost injectate, prin pasele şamanice, direct în venă. Lor li s-au adăugat cele trei sute de mii de voturi vulgare, dar rentabile, ale organizaţiei.

 

După cum s-a văzut, degeaba. Flăcăra violetă şi bioenergeţii ucrainieni i-au învins pe însetaţii jetului. Spirala erotică a pierdut alegerile şi, dincolo de răbojul lumii reale, în istoria nevăzută a Marilor Mistere, această înfrângere e un Waterloo fără sonor.

 

Ne vine să credem sau nu, aşa se orânduiesc lucrurile în la începutul mileniului trei. Pe sub nasul fizicii cuantice şi al astrofizicii, prin dosul fenomenului Google, mărirea şi decăderea se reglează cu farmece şi pişat. Nouă, celorlalţi, neiniţiaţii, ne rămâne să votăm. Sau să tragem apa.

 

Tismăneanu: "EBA a făcut studii, a citit cărţi..."

 

Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu

din 23 Dec 2009 | Eugen Istodor

 

S-a ales Băsescu. Au trecut 20 de ani de la Revoluţie. Sînt în trustul lui Vântu şi nu ştiu cît de independent sînt şi mă simt. Toate astea le-am discutat cu profesorul Vladimir Tismăneanu. Susţinător al lui Băsescu. Om cu glagorie despre ruptura de comunism. Şi, mai ales, departe stătător, în America. Iată dialogul meu de final de an 2009.

 

"Cine mă urăşte? Nistorescu şi Romoşan? Voiculescu şi Patriciu? Iliescu şi Antonescu? Vadim şi Păunescu?"

 

Reporter: Să spunem că am votat Geoană. Tu? Băsescu. De ce? Unde-ai greşit? De ce te urăsc?  

Vladimir Tismăneanu: Sincer vorbind, n-am votat decît simbolic, ori, mai precis spus, în gînd. Nu mai sînt cetăţean român de pe vremea cînd, în urma ameninţărilor cu moartea, prin 1985, am renunţat la ea. Însuşi Ceauşescu a semnat decretul. Mă tot gîndesc să-mi reiau cetăţenia, e multă birocraţie, dar cred că o voi face anul viitor (2010). L-am susţinut pe Băsescu pentru că nu minte. Pentru că este el însuşi.

Pentru că are un proiect de renovare a unei societăţi bolnave de duplicitate, impostură şi corupţie. Pentru că a fost atacat din toate părţile, mai ales după ce a condamnat comunismul. Pentru că în aproape patru ani de colaborare am văzut că este loial. Deci nu am greşit, cred că am ales bine. Mi-e teamă că tu ai greşit. Priveşte cît de penibil a reacţionat Geoană după înfrîngere. Cine mă urăşte? Nistorescu şi Romoşan? Voiculescu şi Patriciu? Iliescu şi Antonescu? Vadim şi Păunescu? Mă urăsc pentru că nu tac, pentru că am memorie, pentru că înţeleg să mă comport în consens cu acea etică a neuitării despre care a scris Monica Lovinescu.

 

Rep.: Loial? Numai cu cine îi convine, totuşi. Şi-a trădat de-a lungul timpului toţi partenerii, de la Roman la liberali, consilierii, Convenţia Democratică etc.  

 

V.T.: Mai degrabă aş spune că a tot fost abandonat, ba chiar trădat (bizantinismul rămîne o maladie a vieţii politice naţionale). Cînd doi foşti consilieri prezidenţiali, soţ şi soţie, oameni care au lucrat direct cu Traian Băsescu vreme de opt ani, ajung să-l atace direct şi indirect, inclusiv în presa lui Dan Voiculescu şi a lui Dinu Patriciu, nu ştiu dacă Băsescu este cel care trădează. Vă asigur că eram gata să scriu că Elena Băsescu nu este un nou Nicu Ceauşescu (veţi concede că mă pricep puţin la subiectul Nicu şi socialismul dinastic). Traian Băsescu m-a descurajat spunîndu-mi că se va afirma că el mi-a cerut-o. Ceea ce ar fi fost total fals. „Ce face atît de grav Elena Udrea spre a merita oceanul de ură?“

 

 

Rep.: Liiceanu-Patapievici-Tismăneanu. Cum pot înghiţi că Băsescu şi-a tras vilă în Mihăileanu, că fii-sa a ajuns europarlamentară, că Udrea a fost ministru, că Ridzi, omul lui, a finanţat campania micuţei Băsescu?  

 

V.T.: Două rele nu fac un bine, dar nu pot uita că ceea ce evoci tu aici este o bagatelă comparat cu mega-escrocheriile României postcomuniste. Nu văd de ce Elena Băsescu nu ar avea dreptul să fie europarlamentară, ce face atît de grav Elena Udrea spre a merita oceanul de ură revărsat la adresa ei?

 

 

Rep.: Tatăl EBA, preşedintele adult, a dictat ca membrii PD-L (un procent calculat) să voteze cu EBA. O societate normală ar trebui să-i condamne şi pe marii moguli care fură meşteşugit şi masiv. Cum face Băsescu. Dar tot societatea aia nu poate fi surdă la micii şmecheri care-şi fac avantaje. Cum a făcut Băsescu.  

 

V.T.: Nu trăiesc în România, dar chiar mi se par disproporţionate aceste reacţii umorale. Dispreţul resentimentar face ravagii, înjosindu-i în primul rînd pe cei care îl practică. În plus, felul cum a fost atacată continuu Elena Băsescu (permiteţi-mi să-i folosesc numele real) ţine de o misoginie larvară care mă stupefiază. Nu vă place candidatura ei, este OK. Dar nu trebuie ucisă în efigie. A făcut studii, a citit cărţi, a crescut într-o familie unde se discută politică de dimineaţă pînă-n miez de noapte. Nu este şi fiul lui Sarkozy angajat în politică? Nu se numeşte premierul grec Papandreu, fiul lui Andreas (el însuşi premier în anii ’80) şi nepotul lui Gheorghios Papandreu (premier în anii ’60)? Eu aş prefera să examinăm performanţa ei ca europarlamentar, să ne ocupăm de lucruri cu adevărat semnificative.

 

"Băsescu este uneori abrupt, dar, cum spunea Andrei Pleşu, este un adult“"

 

 

Rep.: Sînt eu? De ce să votez „răul cel mai mic“?  

 

V.T.: Nu, Traian Băsescu nu este „răul cel mai mic“. A promis că va ţine cont de raportul comisiei pe care am condus-o şi a făcut-o. A condamnat un regim ilegitim şi criminal, ridicîndu-şi contra sa toţi lacheii, nemernicii, poltronii şi escrocii. Evident, Băsescu nu e perfect. Nimeni nu este. Este un personaj uneori abrupt, dar, cum spunea Andrei Pleşu, este un adult. Cîtă vreme adversarii săi se comportă de o manieră isteroid-infantilă. Traian Băsescu a numit comisii pe teme vitale, a citit concluziile lor, încearcă să le aplice. Are o viziune, o strategie, o constelaţie de obiective. Cînd îl votăm pe Băsescu, votăm un proiect, nu doar un om.

 

Rep.: Am puterea. Ordon arestări. Le ascult telefoanele. Îşi merită soarta, sînt nişte ticăloşi. Asta-i Justiţia? Nu-s ca şi judecătorii corupţi, fără personalitate, dînd după bunul plac verdictele?  

 

V.T.: Nu vom putea extirpa corupţia fără probe. De-aici şi paradoxul luptei împotriva corupţiei: riscul de a utiliza metode care să ne păteze mîinile. Este o mare provocare să ştii să nu cazi în această capcană a unui iacobinism justiţiar. Pe de altă parte, fără o revoluţie a legalităţii, România se scufundă în marasmul complicităţilor sordide.

 

 

"A fost învins"

 

 

Rep.: Sînt în trustul lui Vântu sau Voiculescu. Am cîntat pentru Băsescu. Jurnalist-blogger, de ce mă simt prizonierul opţiunii mele? De ce nu sînt liber, deşi liber am fost în a înjura?  

 

V.T.: Eşti unde poţi să fii, în trustul pe care tranziţia noastră atît de alambicată l-a făcut aproape invincibil. Spun aproape pentru că, iată, a fost învins. Libertatea ţi-o construieşti. Dacă decizi să fii prizonier, vei fi. Decizi să nu îngenunchezi, vei sta în picioare.

 

 

Rep.: Plec de la Voiculescu. Mă duc unde? La Vântu? La Patriciu cel cu ziare apolitice? La Sârbu „dansez pentru tine“?  

 

V.T.: Te duci acolo unde-ţi spune conştiinţa. Nu merită să ţi-o vinzi pentru cîţiva dolari (găuriţi ori nu). Te duci acolo unde nu ţi se spune ce să scrii. Unde nu eşti sclav.

 

 

"Fără pîine, libertatea este o himeră. Fără libertate, pîinea este amară, iar vinul sălciu"

 

 

Rep.: Ce-i de făcut? Mi-e foame.  

 

V.T.: Ţi-e foame fizică? Ţi-e foame de adevăr? Ţi-e foame de dreptate? Există foame şi foame. Fără pîine, libertatea este o himeră. Fără libertate, pîinea este amară, iar vinul sălciu.

 

 

Rep.: De ce sînt imoral, ştiind adevărul?  

 

V.T.: Pentru că nu ai legat adevărul de sufletul tău. Cînd vor comunica între ele ştiinţa şi conştiinţa, vei înceta să fii imoral.

 

 

Rep.: De ce trebuie să mint ca să-mi iau bucata de pîine?  

 

V.T.: Pentru că nu ai găsit locul unde acest lucru nu face parte din „fişa postului“. Îţi doresc să cauţi şi să găseşti. Sînt convins că există un asemenea loc.

 

 

"Smerenia este o mare virtute absentă"

 

 

Rep.: De ce voi fi şomer, fără viitor, oricine ar fi la putere?  

 

V.T.: Întrucît nu ai aflat ce poţi face cu şi din tine. Eşti plin de posibilităţi, dar ai hotărît să le ignori. Nu Puterea îţi dă o slujbă, ci aptitudinile tale, voinţa de a fi tu însuţi.

 

 

Rep.: De ce s-a furat şi-n SUA, de ce preamarii lumii n-au idei miraculoase?  

 

V.T.: Pentru că nu s-a inventat (har Domnului!) paradisul terestru. Pentru că sîntem mai mult sau mai puţin păcătoşi. Pentru că smerenia este o mare virtute absentă. Dar prefer de un milion de ori o societate imperfectă precum cea din SUA uneia care se vrea substitut pentru împărăţia divină. Nimic mai primejdios decît ersatz-ul mundan al transcendenţei. Mi-e teamă de fanaticii palizi care ne condamnă la fericire.

 

 

Rep.: De ce se pleacă lumea lui Putin şi Rusiei?  

 

V.T.: Pentru că există o teamă contagioasă de război, iar Rusia a arătat că nu se teme să comită agresiuni. La care se adaugă un fel de masochism occidental, o patimă de autoflagelare care i-a făcut pe atîţia intelectuali să-i aclame pe Stalin, Mao şi Castro. Ba unii, precum filosoful francez Alain Badiou, i-au aplaudat pînă şi pe demenţii khmeri roşii.

 

 

"Ţara nu este de merde, nu este eine Scheisserepublik"

 

 

Rep.: De ce ai plecat din ţară la timp?  

 

V.T.: Am părăsit România „cu moartea în suflet“ în 1981. Lăsam în urmă o familie iubită, o mamă adorată, prieteni dragi. Dar simţeam că dacă rămîn voi muri. De furie, de plictis, de revoltă, de greaţă.

 

 

Rep.: De ce ţara asta e de căcat şi Băsescu un dictator?  

 

V.T.: C’est toi qui l’a dit. Nu sînt de acord: ţara nu este de merde, nu este eine Scheisserepublik, iar Băsescu nu este un dictator. Este o ţară plină de paradoxuri, iar Băsescu este un lider democratic.

 

 

"Nu accept sub nici o formă basmul cu Băsescu «dictator»"

 

 

Rep.: El a impus un model: dacă nu eşti cu el, ca el, eşti ignorat sau, mai rău, condamnat la neputinţă. E un soi de dictatură invizibilă. El ascultă telefoanele. Uite o suspiciune. El e în continuă ceartă, ca apoi să facă nişte compromisuri de neiertat. Cel cu PSD.  

 

V.T.: A fost un compromis inevitabil, dar nu unul putred. Nu exista soluţie viabilă de guvernare atunci, deci s-a ajuns la coaliţii, cu un substrat moral îndoielnic. Politica, s-a spus de atîtea ori, este arena compromisului. Important este să ştii să-ţi păstrezi busola valorică. Una este să accepţi o mare coaliţie şi alta să defilezi la Timişoara, tu, vajnic liberal, braţ la braţ cu candidatul PSD la funcţia supremă în stat. Dacă nu aş crede aceste lucruri, dacă aş socoti România drept un caz incurabil de degenerescenţă morală şi politică, nu m-aş ocupa de această ţară în scrierile mele. Nu există nici o ţară care să merite să fie privită ca un loc al pierzaniei definitive.

Nu accept sub nici o formă basmul cu Băsescu „dictator“. L-au lansat Ion Iliescu, Adrian Năstase şi Adrian Severin, l-au diseminat Mircea Dinescu, Dan Voiculescu, Dinu Patriciu, Crin Antonescu şi Cornel Nistorescu. Nu mai vorbesc de Vadim şi Becali, aceşti atleţi ai pluralismului.

 

 

Rep.: România este incurabilă? 50% din români au votat proiectul Băsescu, de acord, dar ceilalţi 50%? Au votat un alt proiect.  

 

V.T.: Cred că trebuie să ne eliberăm de complexele de inferioritate şi de tentaţia autovictimizării. România nu este incurabilă. Incurabili sînt cei care încearcă să inducă acest gen de fatalism suicidar. Nimic serios nu se poate întemeia pe discursul excluziunii şi al stigmatizării. Tocmai aici e problema: coaliţia Grivco nu a avut alt ingredient decît ura pentru proiectul Băsescu. Or, ura nu zămisleşte nimic solid. Resentimentul generează doar flegmă, oftică, ranchiună. Primii care s-au trezit la realitate după ce-au pierdut au fost politicienii UDMR. Acum începe noaptea Sfîntului Bartolomeu în PSD. N-aş vrea să fiu în pielea sărmanului Mircea Geoană, un bun diplomat, însă un lamentabil politician. Este o mare provocare pentru Traian Băsescu, la acest ceas istoric, să construiască acel pol de centru-dreapta cu care se identifică, de fapt, atîţia dintre români. Cred că va urma o trezire a spiritelor lucide din PNL şi că vom asista la mari schimbări şi în acea formaţiune.

 

"Omul este scop, nu mijloc, spunea Immanuel Kant"

 

 

Rep.: De ce, de 20 de ani, trăim viaţa altuia?  

 

V.T.: Trăim, de fapt, propria noastră viaţă, dar ni se întîmplă să ignorăm acest lucru. O aflăm de obicei în situaţii de ananghie, de criză existenţială. Ne confruntăm atunci subit cu un abis şi ne dăm seama că despre noi a fost vorba tot timpul.

 

 

Rep.: De ce să mor eu ca să vină o lume mai bună?  

 

V.T.: Nimeni nu-ţi (mai) cere să te sacrifici pentru viitor. Asta o făceau comuniştii şi naziştii. Lumea cea bună, dacă există, este cea în care trăim. O poţi descoperi, asemenea lui N. Steinhardt, chiar şi într-o celulă de închisoare. Depinde doar de tine să nu fii nefericit.

 

 

Rep.: Cine mă va folosi în continuare?  

 

V.T.: Nimeni, dacă vei şti să nu te laşi manipulat. Omul este scop, nu mijloc, spunea Immanuel Kant. Dar pentru a nu fi mijloc, omul trebuie să-şi apere libertatea. Un dar cu care venim pe lume şi pe care riscăm mereu să-l pierdem. 

Luni, 21 decembrie 2009 Sursa: Ziua Autor: Sorin ROSCA STANESCU

 

Cei mai multi nici macar nu au vazut. Iar dintre cei care au vazut, putini au citit. Si sunt si mai putini cei care au inteles. De foarte mult timp ziarul Ziua posteaza, in varianta electronica, sub titlul "Republica lui Traian Basescu", documentul exhaustiv asumat de Administratia Prezidentiala si intitulat "Regimul politic si constitutional din Romania".

Este o viziune pusa pe hartie asupra viitorului politic al acestei tari. Cum il vede Traian Basescu impreuna cu echipa sa de consilieri si grupul de juristi, pe care i-a antrenat in proiect? Voi dezbate tezele lui Traian Basescu probabil pe parcursul mai multor analize. Inainte insa de a incepe, trebuie sa explic propozitiile initiale. Este firesc ca, pana in prezent, a fost evitata o dezbatere si eventual o contracarare a viziunii asupra viitorului politic al Romaniei, astfel cum a fost ea conceputa sub prima Administratie Basescu. Din simplul motiv ca multi dintre cei care ar fi trebuit sa initieze o disectie, si eventual o contracarare a ideilor cuprinse in studiul dat publicitatii de Cotroceni, au fost convinsi ca Traian Basescu nu va beneficia de un nou mandat. Pur si simplu, oamenii au refuzat sa se bata cu fantomele. Dar iata ca Traian Basescu a castigat. In consecinta, proiectul Cotroceniului nu mai poate fi ignorat. Iar daca este extrem de periculos pentru democratie, asa cum cred eu, el trebuie analizat si contracarat din aceasta perspectiva.

Pentru ca altfel, oricand, planurile lui Traian Basescu pot fi puse in aplicare. Si ne vom trezi cu un nou tip de republica. O republica a bunului sau plac. Si, intrucat Administratia Prezidentiala a postat pe site de mult acest proiect , seful statului se va simti indreptatit sa afirme ca el a trecut deja cu bine printr-o dezbatere publica. Republica lui Traian Basescu este mortala pentru ceea ce societatea moderna intelege prin democratie. Conform proiectului prezidential, seful statului nu va mai putea fi suspendat niciodata din functie. In schimb, el ar putea dizolva Parlamentul. Chiar si de doua ori pe an, fara a suferi niciun fel de consecinte. Referendumul ar fi la liber. Prin referendumuri nationale vor putea fi abrogate legi emise de Parlament si promulgate fortat de catre presedinte, iar prin referendumuri locale vor putea fi inlaturati cei alesi in functii de primari, presedinti de Consilii Judetene ori consilieri.

 

Prima si cea mai scandaloasa consecinta este ca Parlamentul, care in orice democratie reprezinta organul superior reprezentativ al cetatenilor unei tari, va deveni, practic, o putere de rang inferior. Functionand intr-un sistem unicameral si stand la mana sefului statului, care poate oricand sa-l dizolve. Puterea executiva, la randul ei, va fi astfel si ea dominata in mod total de catre presedinte. Presedintele numeste primul ministru, are drept de veto asupra membrilor Cabinetului, iar daca Parlamentul se opune fie invalidand guvernul, fie trimitandu-l la plimbare printr-o motiune de cenzura, presedintele dizolva, pur si simplu, forumul legislativ, declansand alegeri anticipate. Si poate face acest lucru, pe parcursul mandatului sau, de cel putin zece ori. Sustinatorii lui Traian Basescu ar putea spune ca el incearca sa construiasca un sistem asemanator celui din SUA. Este fals! El vrea sa instaureze un sistem dictatorial!

 

Voi reveni.

Ion Iliescu: „Sunt total tămâie în materie de afaceri”

 

Marti, 22 decembrie 2009 Sursa: Capital Autor: Ciprian Rus

 

Omul care a condus România timp de 10 ani vorbeşte despre motivele care au dus la eşecul sistemului socialist în care a activat la cel mai înalt nivel înainte de ’89, dar şi despre problemele tranziţiei spre capitalism. Iliescu recunoaşte că grupul care a preluat puterea după căderea lui Ceauşescu nu avea habar de ce însemna economia de piaţă pentru ca, pe final de interviu să admită destins că nu se procepe deloc la afaceri.

Iliescu te întâmpină la biroul din strada Atena tot un zâmbet. Mai întâi un zâmbet alb-negru, de prin ’90, de la vreun miting electoral triumfalist, înrămat cu grijă de colegii de partid. Apoi într-un tablou viu colorat, cu mulţi copii de grădiniţă puşi de educatoare să deseneze ceva frumos - n-a înţeles nimeni de ce... Poze cu preşedinţi şi cuvântări al căror mesaj a scăpat, fatalmente, obiectivului aparatului de fotografiat. Şirul de tablouri te conduce „la sigur” până în anticamera încălzită de un radio ce pare a retransmite din perioada primului mandat al fostului preşedinte.

E coadă la interviuri. Revoluţia e subiectul momentului şi pentru CNN, şi pentru BBC, şi pentru Duna TV. Ungurii, care tocmai şi-au terminat interviul, se încurcă la ieşire în „meandrele concretului”, împiedicându-se în cablurile echipei capital.ro.

Iliescu îşi ia un respiro scurt, de nici un minut, cât să muşte dintr-un sandviş. E relaxat, încă mai mestecă când deschide uşa, apoi zâmbetul revine. Cel mai simpatic-detestat zâmbet al anilor ’90. În spatele zâmbetului şi al atitudinii mereu îndatoritoare, un discurs rigid, greu de digerat jurnalistic, o tenacitate de politician care a trăit multe şi o vigoare care îl contrazice pe ce-l ce-şi justifică ieşirea din prim-planul PSD prin aceea că „nu mai are 70 de ani”.

 

capital.ro: Aţi deţinut demnităţi publice atât într-un sistem socialist, cât şi într-un sistem capitalism. Cum vedeţi, cu detaşarea de acum, cele două perioade?

 

Ion Iliescu: Tara fundamentală care s-a exprimat mai ales prin prăbuşirea de sistem din 1989 a fost ignorarea pieţei. Stalin, în abordarea lui primitivă, confunda piaţa cu capitalismul. Nu-i totuna. Piaţa a precedat cu mult capitalismul în istorie. Capitalismul nu a făcut decât să extindă la scara întregii societăţi relaţiiile de piaţă. Piaţa joacă un rol foarte important în această redistribuire a valorilor create într-o societate liberă. În aceste condiţii, un sistem închistat, închis, etatizat – opus deschiderii şi flexibilităţii pieţei – s-a dovedit incapabil să se adaptaze la transformările prin care lumea a trecut în secolul XX, şi în acest fel s-a produs prăbuşirea de sistem. Asta am cunoscut şi noi. Asta a însemnat şi revoluţia din 1989, în care mulţi nu văd decât elementele insurecţionare, omiţând, din lipsă de cultură politică, schimbările de esenţă ale structurii societăţii.

 

Integral in Capital.