Romania din Spania

Copilul teribil al literaturii olandeze s-a angajat maseur la Baile Herculane

Marti, 16 februarie 2010 Sursa: Romania Libera Autor: Romania Libera

» Scriitorul Arnon Grunberg si-a asumat de-a lungul timpului mai multe identitati false pentru a experimenta la prima mana realitatile despre care scrie. Astfel, acest copil teribil al literaturii olandeze nu a ezitat, dupa cum el insusi marturiseste, sa faca pe menajera in Bavaria sau pe chelnerul de vagon-restaurant in Elvetia.

» Intr-una din incursiunile sale de scriitor incognito prin Europa, Grunberg s-a dat drept tanar aspirant la secretele romanesti ale masajului si a ajuns la Baile Herculane, unde a consemnat experienta degradarii pana la ruina a uneia dintre cele mai vechi si mai faimoase statiuni romanesti.

"Acum stim cu totii, gratie lui Brüno (Sasha Baron Cohen), care este Visul Austriac: "Ia-ti o slujba, gaseste-ti o pivinita, creste-ti ein familie in ea". Marturisesc ca inca nu am gasit o pivnita acceptabila si nici timpul necesar sa imi intemeiez o familie, dar cum gasesc o hruba suficient de spatioasa si izolata fonic, ma pun pe treaba. Pana sa soseasca ziua aceea insa, exista intotdeauna la indemana Visul Romanesc: sa masezi orice ramane nemiscat suficient

timp incat sa se lase masat. Am fost camerist in Bavaria, am servit fromage fondue in vagoane-restaurant in Elvetia, am vizitat locuinte dintr-o suburbie olandeza si din Europa Centrala, dar numai arareori am atins pe cineva care locuia acolo. Adevarata intimitate nu incepe in pat, care este acoperit cu cearsafuri si paturi, ci pe masa de masaj.

In primavara anului 2009 ma aflam in statiunea ucraineana Turskavets. Acolo am fost beneficiarul unui masaj din partea unei doamne din Asia a carei iscusinta in materie de masaj consta, in cea mai mare parte, in anduranta sa obstinata. Se pare ca, la est de linia Berlin-Zagreb, oricine isi spune "masor" este primit cu inima deschisa. S-a intamplat sa gasesc o slujba ca masor tocmai in statiunea romaneasca Baile Herculane si in felul acesta am luat contact cu Visul Romanesc. Cand scriu, mainile mele fac ceea ce creierul le spune sa faca. Cand masez, creierul meu face ceea ce mainile mele ii spun sa faca ori, cel putin, asa vad eu lucrurile. O persoana care ii iubeste pe ceilalti trebuie sa fie pregatita sa le daruiasca acestora propriul corp, altfel n-ar practica decat un soi de umanism de salon. Iubire in teorie. Acoperirea mea era, de fapt, aproape in intregime adevarata: in Olanda urmasem un curs de masaj, dar dorisem sa-mi fac practica la est de linia Berlin-Zagreb. Intr-o dupa-amiaza de iunie, o cunostinta care lucrase pentru o vreme ca masor in diferite saune raspandite prin aglomerarile urbane din vestul Olandei si-a manifestat disponibilitatea sa imi ofere un curs intensiv in camera mea de hotel din Amsterdam. Receptionista, care vazuse probabil ceva lucruri la viata ei, nu i-a aruncat decat o privire fugara atunci cand a aparut la receptie cu scaunul lui de masaj rabatabil si cu o gramada de accesorii aparent indispensabile in efectuarea unui masaj.

In dupa-amiaza aceea m-a invatat cele mai importante patru tehnici manuale ale unui masaj: palparea – explorarea corpului si familiarizarea cu structura pielii; effleurage – frecarea corpului cu podul palmei pentru stimularea circulatiei; petrisage – framantarea muschilor; si tapotement – sfaramarea partilor carnoase ale corpului. Dorinta analitica este confundata adesea cu frigiditate emotionala. Dar orice om care isi doreste sa lupte impotriva frigului din propriul suflet ar face bine sa nu se teama de pielea celorlati. Tineri sau batrani, sanatosi sau bolnavi, din cap pana-n picioare sunt gata pentru effleurage.

Statiunea Baile Herculane este in Transilvania, la poalele Muntilor Cernei. Cuplul care mi-a aranjat sa practic masajul la Baile Herculane m-a sfatuit sa zbor pana la Timisoara, de unde avea sa ma preia el. Principala sosea care leaga Timisoara de Baile Herculane este intr-o stare atat de jalnica, incat am apucat pe un drum laturalnic care urmeaza granita sarbeasca, iar apoi cursul Dunarii. Prima benzinarie din afara Timisoarei s-a dovedit a fi o dependinta a unei ferme de gaste. Care gaste erau tinute departe de pompele de benzina cu ajutorul unor navete goale de bere. La doi pasi de benzinarie, granicerii au instalat un punct de control. "Contrabanda e in floare pe-aici", imi explica cuplul. Nu intreb ce fel de marfa este traficata clandestin. Pe la 11.00 seara ajungem la Baile Herculane. Batrana statiune a facut odata parte din Imperiul Austro-Ungar. Cateva dintre cladiri trimit la imparateasa Sissi, dar sunt in mare nevoie de reparatii. Baile Herculane sunt faimoase pentru izvoarele cu sulf. Aici, mirosul de oua usor clocite iti inteapa narile. Am o camera la Hotelul Ferdinand, cel mai bun din oras. Restaurantul este mohorat. Doua cupluri de romani se afla inca asezate la mese; in rest, incaperea e pustie. Barbatii se holbeaza la noi in momentul in care pasim inauntru. "Scarbos" e primul cuvant care-mi vine in minte. A doua zi dimineata, la 8.00, trebuie sa ma prezint la doctorul Gogoltan. Dr. Gogoltan conduce mai multe clinici din Baile Herculane. Cel mai mare investitor in aceste clinici este o companie care se numeste Argirom International SA, deci numele Argirom este lipit cu litere mari pe usa doctorului.

Doctorul se apropie de saptezeci de ani, poarta un sacou sport spalacit si pantaloni asortati. Gogoltan nu vorbeste decat romaneste, dar cuplul care mi-a aranjat slujba aici este dornic sa faca oficiile de translator. Din buzunarul interior doctorul scoate o mica agenda neagra, dupa care da cateva telefoane. Nici un raspuns. "Muncitorii mei nu muncesc", zice el. "La dracu’!" Cuplul remarca faptul ca doctorul emite, de asemenea, cateva injuraturi cu continut sexual pe care ar prefera sa nu le traduca. In cele din urma, doctorul reuseste sa dea de cineva la capatul celalalt al firului. Cuplul emite ipoteza ca doctorul a fost probabil vreun mare grangure pe timpul comunismului si ca numai asa a reusit sa-si pastreze pozitia. Doctorul se ridica si spune: "O sa facem din tine cel mai mare masor din Olanda si, in plus, o sa te invatam electroterapie si termoterapie. Dragos te asteapta la Vila Belvedere". Dragos este cel care ma va initia in misterele masajului.

In perioada comunista, Vila Belvedere era o destinatie turistica rezervata pentru nababii Partidului. Zilele acestea este un hotel cu ceva echipamente medicale si arata ca si cum n-ar mai fi fost ingrijit din 1989. Restaurantul este pustiu. La 9.00 dimineata, mesele sunt deja aranjate pentru masa de pranz. Covorul este rarit. Coridoarele miros a conserve de carne. Aripa medicala se afla la etajul intai. Camera de asteptare consta in doua fotolii vechi plasate pe hol. Incep sa bat la usi si sa strig destul de tare "Dragos!", in asa fel incat oamenii de acolo sa isi dea seama ca nu sunt un intrus. Dragos se dovedeste a fi un tip indesat, in jur de 55 de ani, dar care arata mai tanar, cu nasul coroiat. E imbracat in bermude si intr-un tricou galben. "Ies intr-un minut", zice intr-o engleza acceptabila. "Asteapta-ma afara!" Dupa un sfert de ora, Dragos apare pe terasa. "Nu e nimic aici", zice el fara alte introduceri. "Pe vremea comunistilor, statiunea era infloritoare. Acum, totul e pierdut. Nu exista infrastructura, aproape ca nu mai exista turisti, iar romanii care vin aici in vacanta n-au nici un ban, pentru ca majoritatea nu au slujbe. Finlandezii, nemtii care obisnuiau sa vina aici se duc acum in Ungaria, fiindca acolo au infrastructura, iar viata e ieftina. Suna-ma maine dimineata la 8.00. Pe urma, lucrez la Pensiunea Lorabella." "Dragos", zic, "dr. Gogaltan mi-a promis ca ai sa ma faci cel mai bun masor din toata Olanda." "Ce te-au invatat in Olanda?", intreaba. "Masaj de relaxare." Dragos se ridica in picioare. Din 1994 pana in 1996 a trait si a muncit in Statele Unite. Acum regreta ca nu a ramas acolo. "Suna-ma maine", zice, dupa care dispare in Vila Belvedere.

Ma duc la Hotelul Roman, care se afla, de asemenea, sub patronajul dr. Gogaltan. si aici se face masaj. Ca sa fiu sigur, il sun mai intai pe doctor, dar acesta plecase deja acasa. Doctorul nu petrece prea multe ore la munca. De obicei, ajunge la birou pe la 8.15 si pleaca acasa la 10.00. Hotelul Roman seamana teribil cu complexurile de locuinte sociale care se construiau aici in anii ’50. Cladirea pare a fi pe punctul de a se prabusi, dar se pare ca exista o maseuza care lucreaza aici si care vorbeste germana. Hotelul Roman, care, pe vremea lui Ceausescu, era cel mai luxos hotel din statiune, arata acum ca un centru pentru refugiati. Dar si refugiatii au nevoie de relaxare si masaj… Sunt trei lifturi, dar numai unul functioneaza. Desi este total inutil, liftul este dotat cu o liftiera, o femeie de varsta mijlocie cocotata pe un scaunel. La etajul 9, unde se fac masajele, sunt oaspeti care se fataie de colo-colo cu paturi si cearsafuri in brate. Maseuza care ar trebui sa vorbeasca germana apare de undeva dintr-o dependinta. Ma priveste dezaprobator si vorbeste, dar nu in germana: "Are diploma?", intreaba. "Are o diploma olandeza. Face masaj de relaxare", zice interpretul meu. "Trebuie sa aiba o diploma romaneasca. Umbla oameni goi pe-aici." "Dar dr. Gogaltan a spus ca isi poate dezvolta tehnica aici." "Daca dr. Gogaltan creeaza o problema, sa faca bine s-o rezolve singur." O alta maseuza care ascultase conversatia imi spune: "Du-te la sapte Izvoare, fac masaj si acolo. Fac pariu ca gasesti ceva de lucru acolo".

Baile se afla la vreo 3 kilometri de Herculane si imi amintesc de filmele regizorului sarb Emir Kusturica. In apropierea raului se afla cateva rezervoare cu apa sulfuroasa. Poti sa intri in ele, dar poti sa stai si alaturi, pe niste bancute. Se afla acolo, scufundati in apa sulfuroasa, un grup de doamne si domni care nu se rusineaza sa fie supraponderali. Intre sanii proeminenti, domnii poarta lanturi de aur de care atarna cruci de aur. Parul vopsit al doamnelor este gri la radacina. Din cand in cand poti zari in baie si cate o chestie mai tanara. Poate ca aceste doamne si acesti domni sunt de fapt angajati sau pensionari ai unor companii de asigurari, dar intreaga lor prezenta radiaza ceva care imi spune: "Criminalitatea e un lucru eroic". Una dintre aceste bai este domeniul operational al lui Dumitru Lungu. Dumitru Lungu isi spune nea Mitica. Eu ii spun Maestro Mitica, pentru ca imi este profesor. Cred ca trei sferturi din trupul meu ar incapea in burta lui nea Mitica, pe care o poarta impinsa in fata ca pe-un trofeu. Capul lui chel e de doua ori cat al meu.

Maestrul Mitica a fost miner, dar minele s-au inchis, asa ca s-a reinventat si a devenit masor. Din cate mi-am putut da seama, nu a facut un curs de masaj in viata lui, dar oamenii din baia sulfuroasa spun ca mina l-a invatat cum sa faca masaj. A existat si un ziar romanesc care a scris un articol despre el odata. In articol, el sustine ca bunicul sau vindeca raceala frecand pieptul oamenilor si ca el insusi urmase cursurile mai multor institute de masaj. Articolul mai zicea ca Nea Mitica este un expert in tehnica masajului chinezesc. In fiecare zi, de la 10.00 dimineata pana la 18.00, il poti gasi in baia lui sulfuroasa. Chiar si iarna, pentru ca apa e fierbinte. Langa baie, alaturi, se gaseste un sen scris de mana care spune: "Massages". In rest, are o cutie plina cu uleiuri medicinale pe care le prepara singur. Singurele date in care nu este de gasit in baie sunt 31 decembrie si 1 ianuarie. Maestrul Mitica imi ofera un post de ucenic la schimb cu doua luni de munca in calitate de masor la sauna olandeza la care pretind ca lucrez. Sunt un mincinos nerusinat, dar imi iau minciunile foarte in serios. Mai intai, maestrul imi va face mie un masaj ca sa-mi fac o idee cum merg lucrurile la sapte Izvoare. Maestrul Mitica imi trage slipul pana spre genunchi. Ceilalti oaspeti au o priveliste neingradita a feselor mele, dar sunt obisnuiti cu chestia asta pe acolo. Deja observasem mai demult: in masajul romanesc, fesele primesc o atentie cu totul speciala. Mitica le maseaza exhaustiv. Pe urma spune ca am vene varicoase si ca, daca vad ca un client are vene varicoase, as face mai bine sa nu m-ating de el, ca poate fi periculos. Masajul in sine se incheie cand Mitica preseaza o bucata de cristal pe pulpele si talpile clientului ca sa elimine toata energia negativa. "Merge si cu un os de cerb", zice.

Apoi, e randul meu sa-l masez pe maestru. "Nu stiu cum faceti voi in Olanda, dar pe-aici noi facem semnul crucii inainte sa incepem", zice. Imi fac cruce. Carnea maestrului e de necrezut. Ma face sa ma simt ca un macelar. Umeri, piept, gat, numai carne si grasime. Nu simt nici un fel de os. "Mai tare!", striga maestrul. Imi infig policele in carnea aceea cat de tare pot, pentru a putea sa ma ridic la inaltimea pretentiei ca as fi un masor calificat in masaj de relaxare. Pe urma o iau de la capat pe un al doilea corp; de data asta este un trup foarte delicat al unei doamne foarte in varsta. Oasele ii tasnesc de peste tot. Masorul isi imagineaza ca orice corp este corpul persoanei iubite. Sau, cum scria Aldous Huxley in "Brave New World", "toata lumea apartine tuturor celorlalti".

Statul ezita sa impuna asemenea idei cetatenilor sai, si pe buna dreptate, dar masorii nu au de ales. Degetele noastre apartin tuturor. La sfarsit, doamna in varsta imi spune ca am maini atat de bune si ca spera ca Dumnezeu ma va binecuvanta. Casa Lorabella este centrul magic al Bailor Herculane. Casa Lorabella este pensiune plus restaurant cu terasa pe malul raului Cerna – care trece chiar prin mijlocul orasului – si cu o piscina plina cu apa fierbinte, sulfuroasa. Undeva e o usa pe care scrie "Cabinet Masaj". In spatele ei se practica masaj si electroterapie. Casa Lorabella este condusa de un german cunoscut drept domnul Uli si de sotia lui romanca. In Spania, domnul Uli a avut un iaht numit "Lorabella", dar sotia sa romanca si-a dorit sa traiasca alaturi de mama ei, acesta fiind motivul pentru care a deschis pensiunea. si-a vandut barca unui belgian pensionar a carui nevasta fugise cu aproape toata averea acestuia. "Dau ultimii bani pe barca asta", i-a spus belgianul domnului Uli, "si pe urma am sa navighez departe, ca sa nu mi-o ia nevasta si pe asta."

Dragos este angajat oficial al Vilei Belvedere, dar incepand de la 10.00 dimineata face masaje la Casa Lorabella. Astazi, intr-o pauza intre doi clienti, imi ofera o lectie de masaj. Un tanar ii serveste drept cobai. "Fii atent la vene", zice Dragos. "Uneori au tromboza. Daca apesi pe vene, poti sa-i provoci cuiva hemoragie craniana." Dragos a practicat masajul in Arabia Saudita, Turcia, Venezuela, Mexic si America. Acum s-a intors in patria natala. In fiecare zi, la amiaza, impreuna cu un grup de amici, incepe sa bea rachiu facut in casa. De la 14.00 la 16.00 trage un pui de somn si de la 17.00 la 19.00 se intoarce la masaj. In ceea ce-o priveste pe sotia sa, in timpul unei lectii de masaj imi marturiseste ca aceasta "a avut doua sarcini ectopice si pe urma i-au scos uterul. Asta-i o jucarie de care va trebui sa se lipseasca". Se intoarce cu spatele si zice: "Masajul mai e si show-business". Imi arata cu degetul spinarea clientului. "Trebuie sa zici: «O, dar aveti un nod mare chiar aici. Sunteti complet innodat». si clientul spune: «Ai dreptate, de unde ai stiut?». Iar tu acorzi, desigur, mai multa atentie nodului aceluia. Muzica este, de asemenea, importanta si trebuie sa te asiguri ca lumina nu este prea puternica."

Miros o combinatie neobisnuita de tutun, sudoare masculina si afinata. "Oamenii slabi sunt cei mai dificili", zice Dragos. "N-ai decat oase de masat." Jucaria a fost scoasa din corpul sotiei; jucaria lui Dragos este corpul clientului. In fiecare dupa-amiaza, dupa pranz, ma duc la Seven Springs. Maestrul Mitica e platit pentru masaj: 30 de lei, undeva in jurul a 7 euro, pentru douazeci de minute de masaj. Eu nu primesc nimic, fiindca sunt ucenic. Iau un taxi de la Casa Lorabella, imbracat numai in costumul de baie pe care l-am cumparat cu 2 euro de la Seven Springs in ziua in care am sosit. Mai am un prosop si o sticla de apa – masatul oamenilor iti face sete, mai ales in apa calda si sulfuroasa. Ca si clientii, masorii poarta numai costumul de baie. Mai intai clientul se asaza in piscina, intre picioarele masorului. Masorul isi infasoara apoi piciorul drept in jurul piciorului drept al clientului si fixeaza talpa intre picioarele lui, pentru a-l impiedica sa alunece in timpul masajului. Unii clienti par sa aprecieze faptul ca piciorul masorului le apasa zona asta. Odata capul si umerii terminati, clientul se asaza pe un fel de banca amplasata in apa – e timpul pentru spinare, stomac, brate si picioare. Masajul se termina cu talpile, desi cine vrea poate fi masat numai pe una dintre portiuni. M-a intrebat o prietena: "Nu te dezgusta trupurile alea?". I-am raspuns cat am putut de sincer: "Nu". Cei mai multi dintre clientii mei nu au un corp atragator. Cantitatea de par care creste in cele mai neasteptate locuri poate fi coplesitoare. Cele mai socante parti ale corpului sunt aproape intotdeauna picioarele. Unghii incarnate, bataturi care par sa aiba decenii, rani deschise netratate. Dar nimic din astea nu conteaza. Masorul, ca si clientul, este aproape gol. Vulnerabilitatea asta comuna duce la compasiune. La Vila Belvedere, unde ajut la electroterapie, masorii poarta haine. In timpul sedintelor de electroterapie ma chinuie fantezii sadice. Dar in baile sulfuroase, nu. stiu ca nu sunt masor calificat, dar sper ca mainile mele provoaca placere unor oameni care nu sunt atinsi de altcineva decat rareori, poate niciodata. Cand mi-a aparut primul roman, un critic mi-a zis ca sunt un povestitor innascut. Mi s-a parut o fraza atat de ciudata, incat mi-a ramas in minte toti acesti ani. Eu sunt, de fapt, un gigolo innascut.

La Vila Belvedere, sedintele incep la 8 dimineata. Dragos si-a dorit mereu sa fie pianist; a studiat pianul timp de opt ani in orasul romanesc Turnu Severin. Apoi a descoperit ca mainile lui erau prea mici. In fiecare dimineata, Dragos intreaba acelasi lucru: "Unde sunt toti pacientii?". Cateodata bate la usile celor cazati ca sa le aminteasca de masorul casei. Dragos pare un om care s-a impacat cu propria disperare. Dr. Teleman, o fumatoare inraita, undeva la 50 si ceva de ani, lucreaza de asemenea la Vila Belvedere. In general, face electroterapie. In dimineata asta, pacienta ei este Renate, o romanca de 55 de ani care traieste in Padurea Neagra, unde lucreaza ca infirmiera la un azil de batrani. Pun cearsaful ud pe genunchii lui Renate si doctorul ataseaza electrozii. Doctorul pleaca din camera. Sunt singur cu Renate. "E ca si cum ti-ar merge furnici pe picioare", zice ea. Ma asez pe patul de vizavi. Renate se lanseaza in povestea ei: "Cand eram tanara lucram in turism, aici, la Baile Herculane. Era frumos aici, cel putin pana in 1989. Veneau germani si finlandezi, ii aduceau marii tour-operatori. Traiam in paradis si nu ne dadeam seama. Toata lumea stia ce avea de facut. Nu era somaj. Cateodata primeam bacsis o marca germana. Era o avere atunci si aproape totul era gratis. Schimbam valuta la Hotel Roman, strainii trebuiau sa schimbe la mine. Eram absolut superba pe atunci. De-aia ma si angajasera. Cateodata, bucatarul imi aducea o farfurie si sub ea erau o bancnota si o lista. Asta insemna ca vroia sa-i fac rost de cateva lucruri din strainatate. Romanii au nevoie de o autoritate puternica. stiam asta si inainte de 1989. Nu pot face fata libertatii, cum e acum". Incepe sa-si maseze burtica. "As manca ceva", zice Renate. O cheama pe dr. Teleman, care vine din foaierul de dincolo de sala, unde se retrage mereu sa fumeze intre doi pacienti. Dr. Teleman promite ca revine cu niste mancare. "Nu mananc suficient", spune Renate. "In Padurea Neagra, ma indop cateodata noaptea, pentru ca sunt atat de suparata ca am pierdut totul." Dr. Teleman se intoarce cu niste paine prajita, putin arsa. Doctorul imi da si mie cateva felii. "Nici macar o farfurie", se revolta Renate. "Uita-te si tu!" Musca o bucata. "Nu pot sa mananc asta. E arsa. Dar nici nu indraznesc s-o arunc." Indeasa feliile de paine prajita in poseta. Mai tarziu, alti romani imi spun ca Renate ii spiona probabil pe turistii straini. "Nu vii cu mine la bai?" Ma duc cu ea. "Nu mi-am luat costumul de baie", zice. "Deci nu prea am multe variante." Lasa prosopul sa cada. Ma forteaza sa-i vad nuditatea. Fata ei a avut, poate, odata zile mai bune, dar fesele sunt divine. "Asta era odata un paradis", spune din nou, in soapta. "si acum? Totul kaputt." Pentru o clipa, nostalgia fostei spioane ma cuprinde si pe mine.

Dupa-amiaza, temperatura aici sare de 36ºC. In ciuda caldurii, Dragos se duce sa bea cu prietenii la Casa Lorabella. Acolo e dr. Bogdan Raikanu, un specialist in acupunctura care arata ca un doctor nazist din filme. Poarta un halat de laborator si aduce bautura facuta in casa, in sticle de plastic care contineau odata apa minerala. Le toarna tuturor. Casa Lorabella ne asigura paharele, gheata si mierea. Romanilor le place vodka cu miere. Dr. Raikanu nu are copii si nimeni de aici nu a vorbit niciodata de vreo nevasta. Pe langa acupunctura, mai scria odata haiku-uri. A lasat haiku-urile, dar mai face acupunctura cand si cand. Intinde mainile: "Uitati-va, mainile nu imi tremura. Pot inca sa tratez pacientii". Nu sunt complet convins de asta. Jobul lui consta in consumul de snaps facut in casa. In dupa-amiaza asta, dr. Raikanu intinde mana si o ia pe a mea intr-a sa. Are mana umeda, dar ce sa ceri cand sunt 36 de grade afara si esti gata sa dai pe gat al patrulea pahar de snaps? "Nu ar trebui sa te faci masor", zice dr. Raikanu. "Ai putea fi homeopat; esti foarte sensibil si vezi multe. Acum o sa-ti iau pulsul." Isi pune degetele pe incheietura mea si nu ma pot abtine sa nu ma gandesc: este un om groaznic de dragut, dar arata exact ca dr. Mengele. La masa este si dl Ernesto Tauber, un om slabanog, cu mustata, si cu un tricou pe care scrie: "El Salvador". E chelnerul-sef de la Hotel Ferdinand, dar azi e ziua lui libera. Brusc, se intoarce spre mine si ma intreaba: "Cum se numeste politia secreta in Olanda?" "AIVD", ii raspund. Dl Tauber scoate o bucatica de hartie din buzunar. Pare sa fie o lista de cumparaturi. Nu e decat un cuvant pe lista: "Camembert". Sub "Camembert" noteaza: "AIVD". "Sunt burlac convins", imi spune dl Tauber. "Am lucrat la un restaurant la sosea langa Stuttgart. Veneau multi olandezi. Toti comandau acelasi lucru: snitel cu cartofi prajiti si multa maioneza. Eu sunt evreu, dar nu sunt religios. Am notat in calendar cand au murit parintii mei si zic un Kaddish pentru ei. De Pesah fac matzoh brei. Ce mi-ar placea sa mai lucrez la Raststätte, dar nu vor sa-mi reinnoiasca contractul." Dl Tauber se ridica de la masa. Baga un ultim shot de snaps. "E ziua mea libera", zice. "Trebuie sa ma duc acasa." Dupa cateva zile, m-am obisnuit cu cei care isi petrec dupa-amiezele in piscina sulfuroasa de la Seven Springs. Maestrul Mitica imi zice "Albert". Comunicam prin semne. Maestrul Mitica are cel putin 120 de kilograme, dar uneori se asaza pe oameni. si asta e masaj. Cateodata, il aud cum pronunta o fraza care contine numele "Albert" si cuvantul "Olanda". Presupun ca spune: "El e Albert din Olanda. Invata sa fie masor; trebuie sa acumuleze experienta, asa ca maseaza gratis." Apoi un barbat sau o femeie – intotdeauna cel putin de varsta mijlocie – vine si se asaza intre picioarele mele. "Tare!", urla maestrul la mine cand incep. "Tare!" Ma dor buricele degetelor, apa fierbinte si sulfuroasa in care stam cu totii imi provoaca ameteli. Cred ca sunt facut mai degraba pentru masaj usor. In piscina azi sunt doua tinere, o blonda si o bruneta. Maestrul, de obicei, acapareaza tot ce este tanar. Dar azi mi se permite sa o masez pe una dintre domnisoare. Blonda vrea un masaj la talpi. Incep, dar imediat bruneta vine si se asaza langa mine. "Faci totul complet gresit", imi spune. Vorbeste putin franceza. O cheama Angie; blonda e Catherina. Angie e maseuza profesionista. Dupa cinci minute zice: "Spune-mi adevarul. N-ai prea facut masaj pana acum, nu-i asa?". Povestea mea are nevoie de mici ajustari. "Am facut cursuri prin corespondenta", zic. Un barbat care vine la bai in fiecare zi intra in scena. Trebuie sa-i masez Catherinei abdomenul. Imi arata cum. Din cand in cand, mana lui dispare pe jumatate in bikinii ei. Nu o deranjeaza sau se preface ca nu. Prefer sa nu masez burti, pentru ca un masaj incorect al stomacului poate provoca voma. Dar nu am de ales. Nici nu e o burtica urata. Dupa asta, trebuie sa masez interiorul coapselor Catherinei. In dupa-amiaza asta atmosfera in bai e destul de zgomotoasa. As vrea sa simt ceva in timpul acestei activitati relativ intime. Dar singurul lucru pe care il simt este concentrarea de care am nevoie ca sa-mi fac treaba cum trebuie. Nu-mi strecor mana in bikinii ei. O gadil, in schimb, in zona inferioara. "Crezi ca e-n ordine daca-ti masez nevasta?", il intreb pe Dragos in ziua urmatoare. Nu sunt multi clienti azi si eu trebuie sa invat o meserie. Dragos nu vrea sa imparta putinii clienti pe care ii are. E 8 dimineata. "Stai jos", imi spune Dragos. Ma asez. Pe biroul de lemn e un catastif in care se noteaza informatiile despre pacienti. Langa catastif, un stetoscop. Pe aici nu se folosesc computere. Mi s-a spus ca masorii se spala pe maini inainte de fiecare masaj. Dragos nu se spala niciodata pe maini. Intra dr. Teleman. Ma duce in foaierul ei – caruia ii spune "salonul" ei – si isi aprinde o tigareta. Nu vorbeste aproape deloc germana, dar asta e singura limba comuna pe care o avem la dispozitie. "Papa Dragos, profesor, economist. Geniu. Kaputt. Mama Dragos, dificil, profesor de asemenea", imi spune. "Dragos, singur copil. Kaputt." "Kaputt" – nu am auzit nici un alt cuvant atat de des la Baile Herculane. In dupa-amiaza aceea, la Casa Lorabella primesc permisiunea s-o masez pe sotia lui Dragos. Ma asteptam sa aiba o nevasta tanara, dar sotia lui Dragos e la fel de batrana ca si el, undeva la 50 si ceva de ani, are parul scurt si carunt. Ochii ii sunt mai frumosi decat dintii. O cheama Marianna. Imi arata sanii. Incalzesc uleiul in maini, asa cum am fost invatat. Niciodata nu pierdeti contactul cu corpul, tineti mereu o mana pe corpul clientului. Marianna imi spune ca lucreaza ca receptionera la un hotel mare din Baile Herculane. "Dragos nu-mi face niciodata masaj", imi spune. "E placut." Ce pot cere mai mult? Un client multumit. Nevasta lui Dragos toarce ca un pisoi. In seara aceea, mergem la cina la un restaurant pescaresc de pe Dunare. Peste apa e Serbia. In timpul comunismului romanii erau impuscati cand incercau sa treaca in Serbia. In timpul sanctiunilor internationale impotriva Serbiei se facea mult trafic pe aici. Dragos vorbeste despre Arabia Saudita, unde a lucrat ca masor trei ani. Doar atat a putut sa suporte. "In comparatie cu Arabia Saudita, comunismul era parfum", zice. Imi pune o mana pe umar. "Sper sa-ti gasesti un job bun ca masor in Olanda. Eu sunt specialist in reabilitare. Ce fac acum cu masajul e kitsch." Adanc in mine se afla ambitia de a fi Iisus pentru timpurile astea. Masand picior dupa picior, umar dupa umar, ma apropii de indeplinirea ei."

Nu stiu cum faceti voi in Olanda, dar pe-aici noi facem semnul crucii inainte sa incepem." Maestrul Mitica

"Cand eram tanara lucram in turism, aici, la Baile Herculane. Era frumos aici, cel putin pana in 1989. Veneau germani si finlandezi, ii aduceau marii tour-operatori. Traiam in paradis si nu ne dadeam seama. Toata lumea stia ce avea de facut. Nu era somaj. Cateodata primeam bacsis o marca germana. Era o avere atunci si aproape totul era gratis." Renate

Cine este Arnon Grunberg

Autorul acestei viziuni cel putin inedite asupra Romaniei este un scriitor de mare talent. Considerat copilul teribil al literaturii din Olanda, Arnon Yasha Yves Grunberg s-a nascut in 1974 la Amsterdam. In 1989, Grunberg si-a facut debutul actoricesc in filmul "Maria’s Cunt" (de Kut van Maria) al regizorului Cyrus Frisch. Debuteaza la 20 de ani cu romanul "Nesuferitele zile de luni" ("Blauwe maandageni", 1994), pentru care primeste Premiul "Anton Wachter" acordat celui mai bun debut in proza din spatiul de limba olandeza. Din acel moment, tanarul scriitor publica in ritm constant romane: "Figuranten" (1997), "Fantoompijn" (2000), "De asielzoeker" (2003), "De joodse messias" (2004) si "Tirza" (2006), toate bucurandu-se de succes de critica si de public. In anul 2000, Grunberg publica, sub pseudonimul Marek van der Jagt, "Istoria calvitiei mele" ("De geschiedenis van mijn kaalheid"). Cartea face furori, iar autorul necunoscut este ridicat in slavi, primind, la randul sau, Premiul "Anton Wachter" pentru debut! Sub acelasi pseudonim, Grunberg mai publica romanul "Gstaad 95-98" (2002), precum si eseurile "Monogaam" (2004) si "Otto Weininger, of bestaat de Jood?" (2005). In Olanda a primit numeroase premii literare, printre care Premiul pentru literatura AKO Literatuurprijs si Premiul Libris, iar in Germania, Premiul pentru literatura al landului Renania de Nord-Westfalia. Opera sa a fost tradusa in 22 de limbi si in peste 30 de tari. Arnon Grunberg locuieste la New York. Ca jurnalist, colaboreaza la numeroase ziare si reviste din Europa si America. In romaneste au aparut romanele "Istoria calvitiei mele" si "Nesuferitele zile de luni" in colectia "Raftul Denisei" a Editurii Humanitas.

nu le am cu calculatoarele

alta modalitate de a te contacta

multumesc

geo_fry2000 yahoo.com