Romania din Spania

 

Miercuri, 03 februarie 2010 Sursa: Adevarul Autor: Ovidiu Nahoi

 

O trăsnaie: Sfântul Eminescu

 

Liga Scriitorilor din România a cerut, marţi, Patriarhului Bisericii Ortodoxe Române canonizarea poetului Mihai Eminescu în calendarul ortodox român, transmite Mediafax. Liga susţine că unul dintre motive ar fi acela că din paginile scrise de Eminescu"răzbate spiritul naţional-ortodox".

În plus, afirmă autorii cererii, părinţii poetului erau, la rându-le, ortodocşi. Cum s-ar zice, dosarul e beton.

 

Liga Scriitorilor din România – nicio legătură cu Uniunea Scriitorilor – este o organizaţie de creatori condusă de scriitorul Al. Florin Ţene, cu filiale în mai multe oraşe din România, printre care Cluj-Napoca, Bucureşti, Timişoara.

 

Este adevărat că expresia ”naţional-ortodox” îţi cam dă fiori. Dar dincolo de aceasta,suntem în plin delir.

 

Locul lui Mihai Eminescu este bine stabilit în istoria literaturii române. Locul poetului în inimile noastre, de asemenea. Dar de aici şi până la Sfântul Mihai Eminescu e o cale lungă, pe care fie şi numai un dram de raţiune şi de simţ al absurdului ne-ar împiedica să mergem.

 

Ce ne facem însă dacă Biserica Ortodoxă chiar aprobă cererea?

  

Miercuri, 03 februarie 2010 Sursa: Voxpublica.ro Autor: Laura Cernahoschi

 

Pe domnii de la CNN nu i-a impresionat faptul că Mircea Geoană a fost ambasador în Statele Unite. Aşa că l-au luat la băşcălie în cadrul unei emisiuni de altfel foarte urmărite şi , credeam eu până acum, profesioniste, Political Mann. Episodul pe care vă rog să îl urmăriţi se află la finalul calupului video, la minutul 07:25.

 

Zic cei de la CNN cam aşa: “România, patria lui Dracula, a deochiului şi a…acestui tip (Aliodor Manolea, pozat în spatele lui Băsescu, n.r.). Candidatul la preşedinţie Mircea Geoană dă vină pe parapsihologul Aliodor Manolea pentru pierderea recentelor alegeri. El susţine că modernul mistic l-a urmărit şi a plasat un blestem asupra sa, în timpul unei dezbateri politice. Poate candidatul trebuia să fi mâncat mai mult usturoi! ”

 

Acuma, de ce zic eu că domnii de la emisiunea Political Mann a CNN şi-au dat custângul în dreptul în privinţa profesionalismului. Cei care citesc acest blog cât de cât regulat ştiu că Mircea Geoană mi-e drag ca sarea în ochi.

Dar de data asta, simt nevoia să îi iau apărarea. Domnul Mircea Geoană nu a spus că Aliodor a plasat un blestem asupra sa. Nu, el a spus doar că Aliodor se ocupă cu chestii parapsihologice, lucru pe care îl ştia, deoarece folosise şi el serviciile sale. Iar doamna Mihaela Geoană a spus că soţul său era atacat energetic. Ceea ce sună, totuşi, mult mai ştiinţific decât un blestem. Iar atacurile energetice nu se combat cu usturoi, ci strigoii şi vampirii. Aşa că nu pot spune decât: Ruşine, CNN! Altă dată să vă documentaţi mai bine!

 

PS: Mulţumesc cititoarei Florina, care mi-a atras atenţia asupra faptului că Aliodor a ajuns la CNN, cu tot cu usturoi.

 

Dilema Veche , Anul VII, nr.310 - 21 ianuarie 2010

 

 

„Egalitatea de şanse are la bază asigurarea participării depline a fiecărei persoane la viaţa economică şi socială, fără deosebire de origine etnică, sex, religie, vîrstă, dizabilităţi sau orientare sexuală“ (www.adr vest.ro – Agenţia pentru dezvoltare regională Vest, în 2007, Anul European al Egalităţii de Şanse pentru toţi). Comisia Europeană a adoptat două directive (pe baza articolului 13 introdus în Tratatul de la Amsterdam din 1999) care protejează persoanele din Uniunea Europeană împotriva discriminării pe motive de rasă şi origine etnică (Directiva privind egalitatea rasială) şi pe motive de religie sau convingeri, dizabilitate, vîrstă sau orientare sexuală (Directiva privind egalitatea la locul de muncă). Cele două directive definesc un set de principii care oferă oricărei persoane din Uniunea Europeană un nivel minim comun de protecţie legală împotriva discriminării (ec. europa.eu).

 

Cel dintîi exemplu de inegalitate de şanse în România de azi este chiar cea dintre bărbaţi şi femei. (De fapt, conceptul de „egalitate de şanse“ de aici a şi pornit.) Sînt destule situaţii în care aceasta se manifestă, de la modul în care sînt retribuite ocupaţiile preponderent feminine şi terminînd cu participarea la viaţa politică. Dar toate acestea vor fi dezbătute mai pe larg în grupajul de faţă.

 

De aici încolo, exemplele se pot ţine lanţ: este cunoscută, din sondaje de opinie, atitudinea intolerantă faţă de concetăţenii noştri cu altă orientare sexuală; faţă de minorităţi etnice precum romii; lipsa evidentă de şanse egale, în România actuală, a persoanelor cu dizabilităţi fizice, care pur şi simplu nu dispun de suficiente căi de acces adecvate, ca să nu mai vorbim de şanse egale la educaţie sau la un loc de muncă decent. Lucru valabil şi pentru cei cu dizabilităţi psihice.

 

Acestea sînt cele mai flagrante exemple, „de supravieţuire“, dacă vreţi. Există nenumărate altele, de la indiferenţa oamenilor faţă de ei, la imposibilitatea – cel puţin a unora dintre cei incluşi în categoriile de mai sus – de a-şi petrece timpul liber la fel de plăcut ca semenii lor mai norocoşi. În ancheta adresată cîtorva organizaţii nonguvernamentale care încearcă să găsească soluţii pentru problemele acestor categorii, se vede în ce măsură sînt deficitare legislaţia în domeniu, aplicarea ei sau, pur şi simplu, mentalitatea oamenilor…

 

Iarăşi, categoriile menţionate pînă acum reprezintă situaţiile extreme. Dar inegalitatea de şanse se manifestă şi între oameni aparent nu foarte diferiţi: cei din Capitală vs conaţionalii lor din oraşe mai mici sau din mediul rural (un copil dintr-un sat îndepărtat trebuie să facă un efort mult mai mare pentru a ajunge la şcoală sau la spital decît unul de aceeaşi vîrstă din Bucureşti sau Cluj…); un om mai tînăr şi unul mai în vîrstă (o persoană peste 45 de ani îşi găseşte mai greu de lucru, de pildă).

 

Lipsa, uneori, a legilor potrivite şi, de multe ori, a bazei materiale şi a facilităţilor care să asigure, cu adevărat, şanse egale tuturor e încă vizibilă în neajuns de aşezata societate românească. Care, încă, în cele mai multe cazuri, nu îi ajută pe cei mai slabi, ci îi izolează. De aceea, din păcate, se naşte, în final, o întrebare nu prea veselă: au românii, în general, şanse egale cu alţi europeni sau pur şi simplu… sînt cetăţeni ai lumii? (I. P.)

 

„Egalitatea de şanse are la bază asigurarea participării depline a fiecărei persoane la viaţa economică şi socială, fără deosebire de origine etnică, sex, religie, vîrstă, dizabilităţi sau orientare sexuală“ (www.adr vest.ro – Agenţia pentru dezvoltare regională Vest, în 2007, Anul European al Egalităţii de Şanse pentru toţi). Comisia Europeană a adoptat două directive (pe baza articolului 13 introdus în Tratatul de la Amsterdam din 1999) care protejează persoanele din Uniunea Europeană împotriva discriminării pe motive de rasă şi origine etnică (Directiva privind egalitatea rasială) şi pe motive de religie sau convingeri, dizabilitate, vîrstă sau orientare sexuală (Directiva privind egalitatea la locul de muncă). Cele două directive definesc un set de principii care oferă oricărei persoane din Uniunea Europeană un nivel minim comun de protecţie legală împotriva discriminării (ec. europa.eu).

 

Cel dintîi exemplu de inegalitate de şanse în România de azi este chiar cea dintre bărbaţi şi femei. (De fapt, conceptul de „egalitate de şanse“ de aici a şi pornit.) Sînt destule situaţii în care aceasta se manifestă, de la modul în care sînt retribuite ocupaţiile preponderent feminine şi terminînd cu participarea la viaţa politică. Dar toate acestea vor fi dezbătute mai pe larg în grupajul de faţă.

 

De aici încolo, exemplele se pot ţine lanţ: este cunoscută, din sondaje de opinie, atitudinea intolerantă faţă de concetăţenii noştri cu altă orientare sexuală; faţă de minorităţi etnice precum romii; lipsa evidentă de şanse egale, în România actuală, a persoanelor cu dizabilităţi fizice, care pur şi simplu nu dispun de suficiente căi de acces adecvate, ca să nu mai vorbim de şanse egale la educaţie sau la un loc de muncă decent. Lucru valabil şi pentru cei cu dizabilităţi psihice.

 

Acestea sînt cele mai flagrante exemple, „de supravieţuire“, dacă vreţi. Există nenumărate altele, de la indiferenţa oamenilor faţă de ei, la imposibilitatea – cel puţin a unora dintre cei incluşi în categoriile de mai sus – de a-şi petrece timpul liber la fel de plăcut ca semenii lor mai norocoşi. În ancheta adresată cîtorva organizaţii nonguvernamentale care încearcă să găsească soluţii pentru problemele acestor categorii, se vede în ce măsură sînt deficitare legislaţia în domeniu, aplicarea ei sau, pur şi simplu, mentalitatea oamenilor…

 

Iarăşi, categoriile menţionate pînă acum reprezintă situaţiile extreme. Dar inegalitatea de şanse se manifestă şi între oameni aparent nu foarte diferiţi: cei din Capitală vs conaţionalii lor din oraşe mai mici sau din mediul rural (un copil dintr-un sat îndepărtat trebuie să facă un efort mult mai mare pentru a ajunge la şcoală sau la spital decît unul de aceeaşi vîrstă din Bucureşti sau Cluj…); un om mai tînăr şi unul mai în vîrstă (o persoană peste 45 de ani îşi găseşte mai greu de lucru, de pildă).

 

Lipsa, uneori, a legilor potrivite şi, de multe ori, a bazei materiale şi a facilităţilor care să asigure, cu adevărat, şanse egale tuturor e încă vizibilă în neajuns de aşezata societate românească. Care, încă, în cele mai multe cazuri, nu îi ajută pe cei mai slabi, ci îi izolează. De aceea, din păcate, se naşte, în final, o întrebare nu prea veselă: au românii, în general, şanse egale cu alţi europeni sau pur şi simplu… sînt cetăţeni ai lumii? (I. P.)

 

Acelasi Catavencu formator de Opinie... 25 Ian 2010 | Doru Buscu

 

Se vorbeşte azi febril despre viitorul preşedinte al PSD. Se dezbate dacă Geoană va rămâne capul partidului sau doar acelaşi cap sec. Se face turul fericirii politice pe ruta Mitrea, Năstase, Diaconescu, Iliescu şi se pendulează între flacăra violetă şi democraţia roşie. Se întoarce de urgenţă pe toate părţile intenţia PDL de a-şi schimba, cândva, denumirea. Se discută aprins despre îndepărtatul congres PNL. Dar mai ales se discută cu gâfâieli despre alegeri, alegeri parlamentare şi prezidenţiale care au loc, cel mai devreme, peste ani. Se fac strategii şi alianţe pentru 2012 ca sub iminenţa coliziunii cu asteroidul Apophis. Se emit vouchere pentru următorul sezon de turism electoral şi se calculează cu însufleţire şansele conceptului Bănicioiu de a prinde un subsecretariat de stat în 2014.

Se vorbeşte cu patimă despre viitorii candidaţi la preşedinţie cât încă motoarele autobuzelor care au transportat alegătorii nu s-au răcit.

Care e utilitatea acestor discuţii? Ce folos direct şi imediat aduc ele? În ce măsură răspund aceste teme la presiunile realităţii? Plătesc ele datoria externă? Fac ele rost de bani pentru buget ? Asfaltează ele străzile, construiesc autostrăzi, stabilizează leul, repară spitalele, măresc lefurile profesorilor, cresc siguranţa pe străzi, opresc evaziunea fiscală, îi împiedică pe demnitari să fure? Măresc ele, aceste subiecte din viitorul vag şi îndepărtat, demnitatea materială şi culturală a poporului român? Apropie ele ţara de o nevoie imediată? Ştiu ele că până atunci, până în viitorul în care ne trimit, sunt de plătit rate, chirii, impozite şi datorii? Ştiu ele că peste cinci ani, atunci când e de presupus că pot apărea cele mai timpurii efecte fizice, noi vom fi mai bătrâni cu cinci ani? Ani în care viaţa e compusă din aceleaşi rate, chirii, impozite, datorii, gropi în asfalt şi depresii?

Omul politic român cunoaşte un singur mod de operare: FURTUL. Furtul de timp, prin promisiune electorală, sau furtul de bani, prin abuz în funcţie. Ambele duc de râpă nu atât statul abstract, cât orizontul nostru individual. Pentru că furtul de bani, dacă e dezvăluit public, produce fenomenul de stânjeneală, omul politic ţine să-l ascundă. Şi atunci ia naştere furtul de timp. Exemplu: pentru că nu poate fura cât şi-a propus la o, să zicem, autostradă, omul politic o amână. Astfel, nouă ni se fură timpul doar pentru că omul politic se jenează. Iar el se jenează fiindcă, în mărginirea noastră, noi dezaprobăm hoţia primară. Şi tot aşa, doar pentru că noi privim chiorâş spre licitaţii trucate şi şpăgi bugetare, doar pentru că nouă ne sună rău privatizările cu cântec, îmbogăţirea clientelei de partid şi înmiliardirea unui ministru, evoluţia societăţii româneşti stă pe loc şi fumează. Infrastructura zace moartă, PIB-ul n-are zerourile necesare, investitorii privesc peste capul nostru, numai pentru că noi insistăm să se condamne hoţia.

Un popor eficient, pe care Istoria nu-l mai poate vindeca de necinste, ar şti ce are de făcut. De vreme ce pornirea e naturală şi mâna se duce către buzunarul public în baza unui instinct de neoprit, nu mai bine scoatem mâna din cauză? Nu mai bine lăsăm, prin lege, demnitarul să fure, ca să-l eliberăm, astfel, de reţinerea de a mai şi face câte ceva? Nu mai bine îl scăpăm de stres şi ne sporim şansa de a vedea, înainte să murim, o autostradă începută? Iar celor care, după ce fură cu acordul legii, refuză să facă un bine public cât de mic, e cazul, zic eu, să le arătăm obrazul fără pic de milă.

 

 

http://www.miscareasocialista.ro/

 

Data: 21-01-2010 | Nume: gigi duru  

• Bai nea !Faceti ceva ?Sau o frecam aici ca ,,telectuali" ce suntem.Exista acest partid ?Daca nu il facem ?De dat cu parerea ne-am cam saturat.In timpul asta politicieni existenti, citeste canaliile, isi bat joc de noi si ne aduc la disperare.

-->Data: 17-01-2010 | Nume: POPORUL DE BINE  

• Puteti fi o forta politica buna,numai ajutand masele populare spre a fi ajutate in rezolvarea problemelor sociale de orice natura.Sant foarte multe cai prin care se poate face ceva in sprijinul populatiei.EX.Justitia e corupta si foloseste ca drept putere,legislatie personala ori dictatura politica la o licitatie neagra,,Cine da mai mult castiga,s-au faci parte dintr-un partid castigi drepturile pe care ti le doresti,scrie si merge orice fals,castigi in functie de suma alocata justitiei;nu castigi ca nu reprezinti nimic pt statul roman pt ca esti sarac,nu ai o functie,esti somer,esti batran si numai trebuie sa traiesti,multe asemenea jigniri si invinuiri din partea justitiei fara teama".Administratia locala impreuna cu prefectura si chichitele de munca si protectie sociala spune:,,DESCURCATE CUM SE DESCURCA SI ALTII INDIFERENT DE IMPREJURARI,NOI NU AVEM CE SA-TI FACEM CA E LIBERTATE IN CARE OMUL FACE CE VREA SI NU DINTR-UN LOC DE MUNCA SE SUPRAVIETUIESTE....."Dat fiind faptul ca prin exprimarea lor,cetatenii sant obligati a folosi legea junglei pt a comite in lant diverse infractiuni si siguranta omului numai exista sub niciun aspect iar de civilizatie nici vorba.Dintre membri acestei formatiuni politice,pot strange dovezile necesare spre a prezenta oriunde in lume realitatea drepturilor omului si sclavia cruda in care se practica in romania.Nu vad rolul acestei formatiuni politice spre prosperitate daca,nu prezinta realitatea vietii populatiei,pt ca,slava cerului,cu cei mai lenesi membri si ceimai slab pregatiti,in cel mult un ande zile puteti avea puterea in mainile dvs.Nu este nevoie de diversiune,nu este nevoie de alte forme de protest si afirmare publica ,ci ,prezentarea realitatii politicii actuale in cele trei puteri ale statului de drept(parlament,guvern si presidentie),atunci cand cruzimea exista intre ei si prezentarea comportamentului fiecarei formatiune politica.Mai bine spus,cand doi incep o cearta,se poate amplifica scandalul interminabil doar din cateva cuvinte.O alta forma de atragerea populatie de partea dvs,este ajutorul si indrumarea spre a invinge orice obstacol,pt ca asa cum am spus despre justitie,e bine a fi ajutat omul disperat,printr-o brosura a legislatiei de care are nevoie iar la liber nu exista nici o publicatie,ori pe site.In acest caz altfel poate fi situatia si oamenii se desteapta unde vad sursa care ii ajuta pt a invinge dusmanul si ajutorul va fi pe masura pt ambele parti.Numai asa se poate merge inainte,prin unire si umanism real si nu in sensul de a socoti avantajele ori a se pastra maretia si a obtine putere pe iluzii,totul se obtine prin fapte.Nu conteaza nr de membrii,conteaza realizarile acestora in orice imprejurare.Sa luptati in continuare si nu ezitati la intimidari daca aveti culese dovezi reale si nu abandonati cand e greu,usor nu va fi niciodata spre a se obtine ceia ce v-ati propus.SUCCES CU VICTORII MARETE!!!

-->Data: 16-01-2010 | Nume: JOS CENZURA  

• SUNTEM CENZURATI ON LINE!!IN ACEST SENS VA SOLICITAM AJUTORUL IN A RECOMANDA ACEST SITE TUTUROR CELOR INTERESATI SAU CUNOSCUTI VOUA.VA MULTUMIM ANTICIPAT!

-->Data: 16-01-2010 | Nume: @cgc  

• Este foarte bine ce spui! Vad ca esti determinat. Problema este: esti suficient de constient ca e vorba de a darama acest sistem nenorocit, ca nemernicii astia vor deschide focul in oameni, mai rau decat au facut-o aia in 89? Apropos, stii sa tii o arma in mana, dar mai ales, ce sa faci cu ea? Pentru ca, nu-i asa, de vreme ce tii o arma in mana, devii tu insuti o tinta - cum te acomodezi cu ideea asta?

-->Data: 16-01-2010 | Nume: @engels  

• "...socialistii se pricep sa imparta ce produc altii. daca era bun socialismul sigur il adoptau nemtii..."

  Iata, asta e tipul de argumantatie proprie fanaticilor adepti ai filozofiei dupa care societatea trebuie impartita in slugi si stapani. Dealtfel, in toate tarile, mai ales in Germania, si deloc in America, capitalismul a fost 'amendat' tot mai mult cu elementele filozofiei socialiste, tocmai cu scopul de a-l face folositor si paturilor sociale aflate pana atunci la cheremul oligarhiei extrem de bogate care detineau si controlau totul, avand chiar si putere de viata si de moarte asupra celorlalte categorii sociale.

  De aceea, se impune o corectie: socialistii se pricep sa imparta ceea ce fura unii prin coruperea sistemului si japca de la cei care produc valori in mod real!

 

Adauga comentariu

 

Şase nominalizări la premiile Cesar pentru „Concertul” lui Radu Mihăileanu

 

http://www.gandul.info/news/sase-nominalizari-la-premiile-cesar-pentru-concertul-lui-radu-mihaileanu-5407315

 

18 COMENTARII CITITORI

Postat de Milioane de euro puse la saltea?! la 22.01.2010 15:45

Anul trecut, din banii strânşi la Fondul de Mediu s-a finanţat şi realizarea unor staţii de epurare în ţară

Anul trecut, din banii strânşi la Fondul de Mediu s-a finanţat şi realizarea unor staţii de epurare în ţară Cum cheltuiesc cei care sunt la putere sutele de milioane de euro pe care statul le colectează anual din enervanta taxă auto, instituită în 2007 de Sulfina Barbu şi care a cunoscut până acum atâtea versiuni că nimeni nu le mai ţine minte numărul? Răspunsul oficial, dat de cei puşi să gestioneze tonele de euro, arată că s-au făcut programe educaţionale pentru copii, amenajări de parcuri, administrări de arii protejate. de Alexandru Nastase 20/01/2010

Mai puţin de un sfert din sumele colectate a fost folosit. Restul o fi folosit ca o centură de siguranţă pentru economie...

Ce background vă mai putem oferi despre taxa auto, rebotezată în prezent taxă de primă înmatriculare? Am spus "taxă"? Este din multe puncte de vedere o amendă născocită de cei care ne conduc. În primăvara lui 2007, Sulfina Barbu, pe atunci ministrul Mediului şi Gospodăririi Apelor, şi Guvernul lui Călin Popescu Tăriceanu au observat că în România a crescut consumul şi, pe acest fond, tot mai mulţi români îşi permiteau să-şi cumpere o maşină. În criză de bani, s-au gândit să exploateze acest aspect şi să-l transforme într-o sursă foarte suculentă de venituri la bugetul de stat. Mai are rost să enumerăm şirul interminabil şi grotesc de bâlbâieli care a urmat? Mai are rost să vă amintim de câte ori au venit cu câte o nouă variantă de taxă şi cum de fiecare dată argumentele pentru noua versiune erau exact opusul versiunii precedente? Mai este nevoie să vă amintim cum, după ce au fost daţi afară de la guvernare de Tăriceanu, Sulfina Barbu şi PD-L au devenit, din iniţiatorii taxei, cei mai de temut adversari ai ei? Cum, după revenirea la ciolan, o dată cu instalarea lui Emil Boc ca prim-ministru, au îndulcit din nou tonul la adresa taxei până atunci mult-hulite? Mai are rost să vă spunem că, la fiecare nouă versiune a taxei, Comisia Europeană ne-a ameninţat cu diverse pedepse?

DE OCHII LUMII Taxa auto, în nenumăratele ei forme de până acum, nu a fost niciodată o taxă de mediu. De fiecare dată, indiferent de denumire, a vizat numai autoturismele pe care românii şi le puteau permite: maşini cu motor cu capacitate mică, număr redus de cai putere, preţ până în 25.000 de euro. Vehiculele utilitare şi camioanele, utilajele agricole şi alte categorii de maşini cu consum mare de carburant şi, deci, mari poluatori, nu au făcut niciodată obiectul de interes al acestei taxe pentru simplul motiv că în ţara noastră nu se vând prea multe. Acest lucru reiese şi din faptul că, până în 2008, banii din această taxă au mers la Ministerul Finanţelor, iar destinaţia lor ulterioară - cum au fost folosiţi - nu se cunoaşte. Să vedem însă ce s-a făcut cu banii după ce s-a decis, de ochii lumii, că destinaţia lor trebuie să fie Ministerul Mediului.

SURSĂ DE ÎMBOGĂŢIRE În subordinea acestui minister funcţionează o extraordinară vacă de muls şi o sursă inepuizabilă de făcut averi: Administraţia Fondului pentru Mediu. Este acea instituţie la care ajung toţi banii ce se colectează pentru mediu în România. În 2008, aproape 1 miliard de lei noi a ajuns la Fondul de Mediu din taxa auto! La cursul de schimb de atunci, asta înseamnă peste 300 milioane de euro! În 2009, deşi nu există încă estimări oficiale (este, evident, mult prea devreme!), suma se apropie de 700 milioane de lei, echivalentul a 160 milioane de euro! Cum s-au cheltuit cele 460 milioane de euro intrate în vistieria Fondului pentru Mediu? Am solicitat informaţii oficiale. Să începem cu anul 2009. S-au alocat bani pentru 17 proiecte aprobate între 2006 şi 2008 şi care se află încă în derulare: Centrul pentru colectarea deşeurilor electrice, electronice şi electrocasnice la Piatra Neamţ, în valoare de 113.556 RON; realizarea staţiei de epurare a apelor uzate, comuna Remetea, judeţul Harghita, în valoare de 3.882.000 RON; programul de educaţie ecologică Ecojunior, desfăşurat la Colegiul Naţional Roman Vodă din Roman, cu o valoare de 7.667 RON; o instalaţie de reducere a emisiilor de CO2 la vopsitoria fabricii din Mioveni Automobile Dacia, proiect în valoare de 15.447.217 RON; înfiinţarea unei staţii de epurare în comuna Cotnari, judeţul Iaşi, în valoare de 1.447.259 RON; desfăşurarea şcolii de ecologie Delta Fest de către Asociaţia Galaterra, proiect în valoare de 218.375 RON; extinderea staţiei de epurare Ştei, judeţul Bihor, investiţie în valoare de 1.114.383 RON; conservarea şi managementul habitatelor din Rezervaţia "Calcarele din Dealul Măgura" Dobrogea, program derulat de Clubul Sporturilor Montane, în valoare 42.065 RON; managementul ariilor protejate din judeţul Satu-Mare, realizat de societatea Carpatin Ardeleană cu 155.150 RON; creşterea conştientizării populaţiei de pe Valea Deznei privind protecţia mediului, realizat la Grupul Şcolar Industrial Sebiş, cu 36.609 RON; amenajarea ravenei Ghermăneşti, judeţul Vaslui, proiect în valoare de 300.148 RON; stabilizarea şi consolidarea ravenei la drumul comunal 105 A - satul Laza, comuna Laza, jud. Vaslui, cu suma de 183.495 RON; realizarea unei linii de peletizare a deşeurilor lemnoase şi a rumeguşului verde la societatea MetalTrade International Galaţi pentru suma de 896.191 RON; modernizarea sectorului de reciclare a deşeurilor de ambalaje în vederea protejării mediului, realizată de societatea Somplast din Bistriţa pentru suma de 285.691 RON; acţiuni combinate pentru administrarea ariei protejate Peştera Vântului conform planului de management, proiect desfăşurat de Clubul Speologilor Amatori cu 80.663 RON; protecţia Ariei Naturale Balta Suhaia, proiect atribuit Consiliului Local al comunei Suhaia, judeţul Teleorman, pentru 30.646 RON; un program de producere şi distribuţie a apei calde menajere cu panouri solare, realizat la Drobeta Turnu-Severin de firma Flora Sercom SA cu 61.241 RON. Totalul banilor alocaţi este de aproximativ 23 de milioane RON, adică în jur de 6 milioane de euro din 160 milioane de euro încasaţi.

Instituţiile cu bani, doar la PD-L În 2008, Fondul de Mediu a dat bani pentru 12 proiecte de parcuri. Valoarea totală a proiectelor este de 6 milioane RON (puţin peste 2 milioane de euro). Ce s-a făcut cu restul banilor, până la 400 milioane de euro? Oficial, ei există în bugetul Fondului pentru Mediu şi "aşteaptă proiecte eligibile pentru a fi absorbiţi". La Fondul pentru Mediu există depuse numai din partea organizaţiilor neguvernamentale mii de proiecte care aşteaptă de ani buni finanţare şi cărora nici măcar nu li se răspunde. Fondul de Mediu a fost condus până în 2008 de liberalul Mihai Toti, iar acum şef mare este democrat-liberalul Vlad Marcoci. De menţionat că atât în alianţa cu PSD, cât şi în cea cu UDMR (parafată în decembrie 2009), instituţiile de mediu bănoase au revenit, fără excepţie, doar PD-L.

 

Postat de xx la 22.01.2010 15:49

Schimba atitudinea! Lasa-i pe vanzatori sa te caute. Tu iti alegi cea mai buna oferta fara stres si fara bani. Intra pe WWW.SOLICITARI.RO si intr-un minut adauga anuntul!

 

Postat de Ducu la 22.01.2010 17:49

Sa-i vad acum racninnd pe antisemitii care bantuie pe forumurile noastre, denigrandu-l pe Radu Mihaileanu, evreu locuind in Franta dar mai roman si mai patriot decat foarte multi romani, un om de un imens talent si de o modestie pe masura. Tot respectul meu, si felicitari, domnule Mihaileanu!

 

Postat de Mama lu Ducu la 22.01.2010 18:08

Si pe mine sa ma ia toti la ranga dac nu'i asa!

 

Postat de Ducu la 22.01.2010 18:15

Iar au dat marlanii iama pe forum! Ia niste hartie igienica sa te stergi la * dupa ce iti debitezi insanitatile!

 

Postat de Ducu la 22.01.2010 18:30

Cuvantul cenzurat era inofensivul cuvant g.u.r.a!

 

Postat de Bunica lu Ducu la 22.01.2010 19:06

Stai cuminte nepoate, ca consumi oxigen! Iti place sa te bagi in seama? atunci Iinge-o!

 

Postat de Ducu la 22.01.2010 19:15

Ce spuneam? Ramane cum am stabilit.

 

Postat de nea alecu la 22.01.2010 19:29

totusi,fara suparare,productia asta are in spate 21 milioane de dolari

 

Postat de mihai tanase la 22.01.2010 19:47

"...este una dintre cele mai nominalizate pelicule la premiile Cesar..."

În Franta nu se nominalizeaza pelicule ci FILME! Învatati sa scrieti corect si nu va mai bateti joc de limba! Cum ar suna : Festivalul Internaţional de * de la Roma ???

 

Postat de mihai tanase la 22.01.2010 19:48

Cum ar suna "Festivalul Internaţional de PE LICU LA de la Roma" ???

 

Postat de Doctor in logica la 23.01.2010 03:04

Daca i-ai pus un prosop in cap, seamana cu Osama Bin Laden ... nu cred ca va trece usor printr-un aeroport din America.

 

Postat de Gambeta la 23.01.2010 12:56

Asta e evreu? Nu ma deranjeaza, dar de ce nu spune?

 

Postat de PMS VICTORIE la 23.01.2010 13:09

VEZI MISCAREASOCIALISTA.RO

 

Postat de xx la 23.01.2010 18:31

Schimba atitudinea! Lasa-i pe vanzatori sa te caute. Tu iti alegi cea mai buna oferta fara stres si fara bani. Intra pe WWW.SOLICITARI.RO si intr-un minut adauga anuntul!

 

Postat de Nu va puneti cu Ivan! la 24.01.2010 04:56

Filmul este o mare minciuna, ca orice poveste j'idaneasca. Auzi: J'IDANII AU FOST PERSECUTATI DE RUSI! Ptiu f'utu-va muma in c'ur de perciunati! Ati trait la sanul lui Stalin cum n-ati trait nici la sanul lui Avraam. Si tot Stalin v-a sparcait ca pe o diaree in Europa de est unde ati raspandit ciuma comunista. Acuma ce v-ati gandit? Sa stoarceti bani de la rusi, ca de la nemti? Nu-i suparati pe Ivan co o sa-l regretati pe Adolf.

 

Postat de PMS VICTORIE la 24.01.2010 10:52

VEZI MISCAREASOCIALISTA.RO

 

Postat de Ilie la 24.01.2010 14:36

Au aparut dezgustatorii postaci antisemiti, care dezinformeaza cu buna stiinta (la ore imposibile din noapte, de parca s-ar ascunde in intuneric, rusinati ei insisi de propria scarbavnicie). Evreii au fost persecutati nu numai de catre Hitler si de regimurile fasciste (inclusiv in Romania), ci si in Rusia comunista. Iar filmul lui Mihaileanu este o mica capodopera (ca toate filmele lui), imbinand armonios umorul cu sensibilitatea. Multumim, Radu Mihaileanu. Si huo! antisemitilor. P.S. Precizez ca sunt roman get-beget (nu ca ar avrea vreo relevanta, dar nu vreau sa fiu acuzat ca imi apar propria cauza!).

 

Cine a salvat Casa poporului de la ura naţională în '90

 

Marti, 19 ianuarie 2010 Sursa: Evenimentul Zilei Autor: Dollores Benezic

 

Arhitecta Anca Petrescu spune că ctitoria e una norocoasă, fiind apreciată de străini, şi apărată de români precum Ion Raţiu, Petre Roman, Adrian Năstase.

Nu e prima dată când românii sunt chemaţi să-i decidă soarta acestei clădiri legendare. În decembrie 1989, cu opt luni înainte de programata tăiere a panglicii, Casa republicii a căzut, ca şi puterea, în mâinile poporului.

În frenezia populară, oamenii descopereau aşa zisele robinete aurite din casele dictatorilor, dar şi comorile zidite în imensul palat de pe deal: marmură de Ruşchiţa, ornamente suflate cu aur industrial de 4 carate, cristale de Mediaş, brocarturi şi mătăsuri brodate de mână în mănăstirile din Moldova, stucaturi de lemn din pădurile patriei sau mahon primit în dar de la Mobutu Sese Seko. Un lux la dimensiuni uriaşe ce contrasta izbitor cu mizeria “cutiilor de chibrituri” în care trăia clasa muncitoare.

Atunci s-au rostit pentru prima dată cele mai dure sentinţe la adresa casei: să fie rasă de pe faţa pământului, să fie populată cu copii orfani, să fie făcută muzeu pentru ororile comunismului. Toţi o urau pentru că era întruchiparea visului megaloman al lui Ceauşescu, ridicat pe suferinţa şi înfometarea poporului, prin demolarea a ceea ce oraşul ăsta avea mai frumos: centrul vechi.

 

 

Să fie orfelinat, casino, muzeu…

 

Casa nu era totuşi gata. 80% finalizată însemna o structură care îşi aştepta ornamentele. Holurile imense erau populate de câini, porumbei şi vizitatori ocazionali. În 1990 cineva a avut ideea de a organiza vizite.

“Erau cozi de câţiva km. Stătea lumea cu răbdare să vadă ce e înăuntru”, îşi aminteşte arhitecta Anca Petrescu, hulită la concurenţă cu casa, pentru că fusese autoarea acelei construcţii dorită de Ceauşescu. La finalul vizitei oamenii erau puşi să-şi scrie părerea într-un caiet. “Caietele alea au fost salvarea casei. După ce o vizitau nimeni nu mai zicea să fie demolată. Au scris acolo oamenii cele mai trăznite idei, să se facă orfelinat, casino, muzeu… dar nimeni nu mai voia să fie demolată”, răsuflă şi azi uşurată mama Casei poporului.

Conţinutul acelor caiete a fost folosit într-un documentar realizat pentru TV5 de Frederic Mitterrand. Anca Petrescu spune că el a fost salvarea ei şi a casei: “A spus că este interesant că oamenii intră încrâncenaţi, urând această clădire - pentru că oamenilor li se spusese că de aia sufereau de foame, pentru că se făcuse această casă – şi când ieşeau îşi dădeau seama că e vorba de o investiţie realizată de oamenii de rând, ca noi”.

Pentru început a fost nevoie de ochi străini ca să aprecieze la rece ceea ce românii urau la cald. Clădirea a primit atunci oferte avantajoase de cumpărare de la japonezi şi de la magnatul presei Rupert Murdoch. Ambele oferte, după spusele arhitectei Petrescu ferme şi serioase, au fost refuzate din motivul arhicunoscut în epocă “nu ne vindem ţara”.

Ion Raţiu, proaspăt venit din Marea Britanie, a fost unul dintre primii politicieni care a luat apărarea casei şi a propus o utilizare. “Ion Raţiu, care era un european, un duşman al comunismului, a fost cel care a apărat această clădire, şi a susţinut ca ea să adăpostească un simbol naţional, aşa cum englezii au o clădire impunătoare a parlamentului. Cuvântul lui a cântărit greu în această decizie care s-a luat până la urmă, ca să se mute aici Camera Deputaţilor”, povesteşte arhitecta Anca Petrescu.

 

Proiectul lui Carol, visul lui Ceauşescu, coşmarul românilor

 

Clădirea fusese de fapt destinată viitorului centru administrativ al ţării, Marii Adunări Naţionale, Consiliului de miniştri şi – câteva etaje – cuplului prezidenţial. Dimensiunile şi stilul ei îi pot fi imputate lui Ceauşescu, amplasarea şi ideea sunt însă mai vechi.

Anca Petrescu spune că Ceauşescu nu a făcut decât să pună în aplicare dorinţa regelui Carol al II-lea care prevedea încă din anii 30 demolări pentru un nou ax est-vest al oraşului şi o clădire nouă pentru parlament, fix pe Dealul Arsenalului. Pretextul a fost dat de cutremurul din 1977, când s-a luat decizia refacerii oraşului.

Concursul pentru noul centru politic al ţării a fost lansat în scurtă vreme şi avea să desemneze la începutul anilor ’80 arhitecţii care vor construiui clădiri administrative de importanţă naţională, precum şi o nouă axă prioritată a oraşului – ce avea să poarte până în 1989 denumirea de Victoria socialismului.

Anca Petrescu, tănără absolventă la acea vreme, a concurat şi câştigat cu proiectul pentru Casa republicii. I s-au atribuit legături inexistente de familie cu Elena Ceauşescu, şi nici până azi nu sunt lămurite în breasla arhitecţilor talentele ei profesionale care au impus-o în ochii cuplului Ceauşescu. Contestatarii ei spun că decisivă a fost tocmai vârsta ei fragedă şi flexibilitatea în faţa cerinţelor de multe ori absurde ale “beneficiarului”.

De altfel Anca Petrescu nu neagă că anumite soluţii arhitectonice aplicate la Casa poporului îi aparţin lui Ceauşescu. Ea recunoaşte că a fost surprinsă de mersul lucrurilor, pentru că Ceauşescu a dorit ca lucrările să înceapă imediat după stabilirea câştigătorilor consursului de urbanism. “A fost foarte greu să faci proiectarea în paralel cu execuţia. Pentru că unul era proiectul prezentat la concurs şi altceva să detaliezi toate planşele de execuţie”, spune Petrescu.

Lăcătuş mecanic, vânzător, poştaş sunt meserii practicate de aleşii din Parlament

 

Duminica, 03 ianuarie 2010 Sursa: Realitatea.net Autor: Realitatea.net

 

Au pornit de jos în viaţă. Simplu muncitor, lăcătuş mecanic, poştaş, vânzător, şef de autobază. Sunt câteva dintre meseriile pe care le-au practicat unii dintre parlamentarii noştri înainte de a se apuca de politică

Lăcătuş mecanic. Asta era înainte de 1989 Valeriu Zgonea, acum deputat PSD şi secretar al Camerei Deputaţilor. După Revoluţie, Zgonea şi-a descoperit noi preocupări. A fost instructor de retorică în Craiova, iar timp de trei ani, a fost vicerpreşedintele Societăţii de Educaţie Contraceptivă Sexuală din Dolj.

Şi deputatul PD-L, Constantin Militaru, şi-a început cariera de politician de jos. De la carieră, cariera Roşiuţa unde a lucrat tot ca lăcătuş mecanic până în 1997. În 2000 a ajuns inginer la aceeaşi carieră, după care, în 2003, a ajuns inspector la Societatea Naţională a Lignitului Oltenia.

Sindicalistul ajuns acum deputat PSD, Matei Brătianu, a fost poştaş în anii '70 şi a mai lucrat ca învăţător suplinitor. După '89, ajuns diriginte de poştă, sindicalist de succes şi acum parlamentar.

Fostul deputat PNL, acum independent, Cristian Burlacu, a fost înainte de '89 prelucrător prin aşchiere. După revoluţie, a avansat magaziner, apoi şef la Regia Protocolului de Stat Sinaia, după care a ajuns să conducă un hotel.

Şefă de autobază. Asta a fost până în 2000 deputatul PSD, Aura Vasile. De meserie inginer, social-democrata a lucrat aproape 40 de ani la Autobaza Filaret.

Deputatul PDL, Marinel Cionca-Arghir a făcut carieră în comerţ: a fost vânzător la o cooperativă de consum, iar după Revoluţie şi-a făcut un SRL.

Deputatul PNL, Titi Holban, a fost muncitor în anii '80, iar după '89 a făcut carieră în administraţia fiscală.

Şi deputatul PSD, Constantin Mazilu, a început de jos. A fost muncitor la o unitate militară, a lucrat pe şantier, iar apoi a ajuns viceprimar în Lăpuşata.

In Romania, cand televiziunea trash face actualitatile

 

Joi, 31 decembrie 2009 Sursa: Ziare.ro Autor: Le Figaro (30.12.09), Francois Hauter, tradus de Iulia Tudos-Codre

 

”Ia sa vedem daca sunteti isteti: cum credeti ca a fost bagat acest covor imens in aceasta sala de bal?” intreaba ghidul unui grup de turisti muti, nauciti de absurditatea locului pe care il viziteaza. E straniu, acest tanar roman vorbeste despre dimensiunea lampilor, despre detalii nesemnficative, dar nu-si pune niciodata intrebarea care-ti vine automat in minte in acest Palat al Poporului care simbolizeaza Bucurestiul, cu proportiile sale schizofrene. De ce sunt romanii atat de mandri de acest loc gol si inutil, construit de dictatorul Ceausescu pe care il urau atat de mult, un palat pe care l-au terminat totusi cu daruire dupa moartea sa? Sa fie oare pentru ca sunt incantati sa-l numeasca „a doua cea mai mare  constructie din lume dupa Pentagon”, asa cum afirma ei? Sau ca sa demonstreze ca sunt intr-adevar din Europa si nu dintr-o obscura tara orientala? Acest pastis monstruos, umflatura incestuasa a unui Versailles sau Schonbrunn, are un aer de nas fals. Forma conteaza prea putin dealtfel. Acolo, la Bucuresti, la limitele indepartate ale spatiului nostru european, romanii au invatat sa-i ofere Europei exact ceea ce-si doreste. Prin urmare patria lui Vlad Tepes, print de Valahia si fiu al Dracului, a inscenat o revolutie acum douazeci de ani, cu inventia macabra a unui masacru la Timisoara asupra caruia s-a aruncat toata media occidentala. Intre timp a fost stabilit ca disidentii gorbacevieni ai PCR au fabricat aceasta groapa comuna, cu corpuri recuperate de la morga, in scopul de a se debarasa de stalinistul Ceausescu si de sotia sa. Si asta cu probabila colaborare a KGB-ului. Peste tot in Europa centrala, populatia lua puterea pentru ca sistemul sovietic se naruia. In Romania si Bulgaria comunismul era mai prevazator. Isi organiza supravietuirea provocand revolutii. La Bucuresti, oferea celor 22 de milioane de locuitori o parodie de proces al Ceausestilor. „Geniul Carpatilor” si sotia sa erau acuzati in mod oportun de genocid pentru masacrul imaginar de la Timisoara si condamnati la moarte. Au fost executati la o ora dupa aceea, ca sa fie redusi la tacere, iar cadavrele lor au fost aratate la televizor. Metode 100% staliniste pentru a elimina un stalinist: comunismul din Romania reinventa revolutia in felul sau.

 

Capitalismul servit crud

Dupa ce i-au asmutit pe muncitori asupra manifestantilor, tovarasii au pus sa se construiasca un monument intru gloria miilor de martiri care au pierit in timpul evenimentelor pe care le-au pus la cale. Acest monument din centrul Bucurestiului este o creatie traznita, in stilul lui Eugen Ionesco. O tija subtire si lunga in care pare sa stea infipt un rahat de caine! Ovidiu Nahoi, redactorul sef al ziarului Adevarul isi aminteste: „Populatia era fericita, in acest sens, revolutia este o realitate, manipularea era cea a puterii.” In primii ani ai „revolutiei” nimic nu s-a schimbat in tara, oamenii nestiind ce sa faca cu libertatea. Mai putin fostii comunisti reconvertiti in capitalisti, care si-au impartit industiile tarii si s-au imbogatit nebuneste. In 1999, interventia NATO din Iugoslavia i-a deschis Romaniei usile Uniunii Europeene. Au urmat investitiile straine. Dezvoltarea economica a fost calificata drept „extraordinara”. Expertii estimeaza ca jumatate din bogatiile tarii sunt concentrate in capitala deoarece, dupa cum remarca ziaristul Cristian Mititelu, „ tot ce se face impreuna cu statul este marcat de coruptie”. Cunoscatorii disting doua Romanii. Fosta Transilvanie maghiara, dinamica si mai bine dezvoltata, unde sunt implantate majoritatea intreprinderilor straine, este situata in nordul Carpatilor meridionali; cealalta, inca foarte saraca, cu exceptia Bucurestiului, se afla in sud. Fac aceste precizari deoarece cand am ajuns la Bucuresti am avut impresia, in comparatie cu celelalte tari din Europa Centrala prin care trecusem, ca m-am intors zece ani in timp. Romania este in urma fata de vecinele sale. Decid deci sa ma interesez ce poti face cu conceptul de libertate la inceputul secolului XXI, cand nu ai nici un fel de cultura economica si dupa ce ai fost indobitocit timp de un sfert de secol de catre fostul ucenic cizmar Ceausescu, devenit „Dunarea gandirii”. Mai intai faci datorii, iti cumperi o Dacie, masina conceputa de Renault si fabricata in tara. Daca ajungi la destinatie – motorul scoate zgomote ingrijoratoare – te inghesui in hypermarketuri – se deschid aproape 300 pe an. In sfarsit, te uiti la canale de televiziune specializate in vedete si citesti Click!, tabloid plin de poze cu blonde oxigenate. In Romania, ca si in restul Europei centrale, capitalismul este servit crud. Acesta ”pidosniceste”, cum ar spune Louis-Ferdinand Celine. Loveste sub centura. Cade in capul omului ca o nuca de cocos. Totul incepe cu televiziunea. „Intreaga tara este cu ochii la emisiunile noastre, le dam ce n-au mai vazut nicioadata. Am facut a doua revolutie din aceasta tara, revolutia adevarata!” spune Anca Budinschi, directoarea programelor de la Pro TV, filiala romana a Central European Media Enterprises, grup californian care numara 97 de milioane de telespectatori in sapte tari din Europa centrala. Anca imi spune ca o informatie buna la telejurnal este „un bebelus abandonat de mama lui care a fost adoptat de o alta femeie”. Ii raspund ca Romania este in avans fata de Franta: noi nu avem inca televiziune trash. Anca ma face sa ma gandesc la un personaj de Houellebecq.

 

Distrugerea claselor mijlocii

Dupa televiziune vizitez Click!; il intalnesc pe redactorul-sef, Cristian Stanca. Din ziarul creat acum trei ani se vind 530 000 de exemplare pe zi. Cand Click! le vorbeste despre economie cititorilor sai e ca sa le explice ce anume isi pot oferi cu 20 de euro Sau povesteste cazul unui elev indragostit de profesoara lui, care se sinucide, un accident atroce... „Muncim tot timpul cu emotii” spune Andrei. Si-a parcat in fata biroului o enorma masina nemteasca. Click! in Romania, Blesk! in Cehia... retetele tabloidelor sunt aproape aceleasi ca in Germania sau Marea Britanie. Constat ca in Europa centrala nu exista spatiu intre cele cateva ziare de calitate si presa de scandal. Lucrul este valabil si pentru televiziunile locale. La Bucuresti sau la Budapesta „Plus bele la vie” ar fi considerata drept o emisiune intelectuala. Asta imi explicase ziaristul Jozsej Martin pe care l-am intalnit in Ungaria. Dorise sa lanseze un ziar dedicat claselor mijlocii : „Am facut studii de piata si ne-am dat seama ca publicul nostru tinta nu exista.” Este un aspect capital. In Franta sau in Germania clasa mijlocie, cea a profesorilor, a inginerilor, a persoanelor cu studii, este cea care formeaza soclul societatii. Aceasta populatie nu este cea mai opulenta dar este cea deschisa asupra lumii, cea care transmite valorile. In Europa centrala comunismul a strivit aceste clase mijlocii. Am intalnit peste tot zeci de profesori universitari sau de liceu, ingineri sau medici care s-au trezit brusc pusi la zid de societate in urma denuntului unui vecin invidios. In unele regiuni, cum ar fi tarile baltice, profesiile asa-zis „burgheze” au fost nimicite prin deportari masive. In Romania si in Ungaria, zeci de oameni remarcabil formati au fost nevoiti sa-si paraseasca tara ca sa nu fie striviti de regimul kafkaian. Peste tot supravietuirea necesita strategii reducatoare. Populatii prostite, mereu neincrezatoare, au iesit din acesta centrifuga atroce. Douazeci de ani, adica ieri. La Bucuresti nimeni nu a scapat nevatamat. Economia, investitiile, politicile bune sau rele nu explica tot. Se pot oare reconstrui natiuni pe niste suflete frante?

Andrei Udişteanu Luni, 12 Octombrie 2009

Doi tineri îndrăgostiţi au rezistat împreună după ce s-au târât mai bine de zece ani prin lumea drogurilor şi a prostituţiei bucureştene. Ultimele zile au adus veşti proaste pentru cei ca Mihai şi Corina, un cuplu de toxicomani din Bucureşti, care acum urmează tratamentul cu metadonă.

Cel mai mare centru care tratează toxicomanii se va închide şi aproape 400 de dependenţi vor rămâne fără metadonă. Locatarii din zona Argeşelul, unde e centrul, au salutat demersul, la fel şi o serie de politicieni care au folosit închiderea lui în campania electorală.

Medicii prezintă însă o imagine sumbră pentru ceea ce va urma. Mulţi pacienţi se vor reapuca de droguri, o parte vor muri sau vor îngroşa numărul infractorilor. Scoaterea de sub tratament a dependenţilor de droguri i-ar împinge pe mulţi înapoi către o viaţă pe care nimeni nu ar vrea să o trăiască.

Mihai şi Corina spun că se iubesc. Sunt de zece ani împreună şi sunt fericiţi. Povestea lor pare însă desprinsă din filme şi e mărturia limitelor pe care le încalci când te prinde dependenţa de droguri: ca să-şi procure doza zilnică, Corina s-a prostituat ani întregi. Mihai a însoţit-o, în stradă, unde i-a „selectat” clientela, pentru partea lui de heroină.

ANII DE DEPENDENŢĂ

Viaţa de cuplu, văzută prin seringă

Puţini ar găsi urme de romantism în locul în care Mihai şi Corina s-au îndrăgostit. Ce erau ei altceva decât doi tineri dintr-un cartier bucureştean, plin de droguri şi de poveşti despre ratare, femei uşoare şi despre alcoolism? Se întâmpla acum zece ani în lumea „subterană” a oraşului, unde drogurile circulau ca sângele prin venele unui organism.

Când Mihai a cunoscut-o, Corina nu ieşea din tiparele cartierului unde se născuse. Avea puţin peste 16 ani şi era proaspăt ieşită din penitenciar, unde fusese închisă pentru prostituţie.

Locuia cu mama sa, o femeie care, după fiecare reproş că „face strada”, întreba, cu subînţeles, dacă nu îi dă şi ei o parte din bani . Era deja „până peste cap” băgată în heroină. Începuse însă timid viaţa asta, lucrând la o şaormărie. Apoi a dansat la night- club, apoi a ieşit în stradă, unde şi-a vândut trupul. Drogurile au venit firesc, ca şi dependenţa de ele. Avea nevoie de bani, este tot ce poate explica.

Pe atunci, Mihai nu „băga heroină”. Decât rar, recunoaşte el totuşi. Era deja tată dar, pentru standardele mediului în care crescuse, era un băiat „cuminte, ca o fată”. Prin casa lui, unde toată lumea „băga în venă”, să nu fii zilnic terminat era ceva de reţinut. „Toţi, de la mic la mare din familia mea, au picat în patima asta. Un nepot chiar a murit de supradoză. Şi când vezi că toţi fac, nu ştii dacă să nu te apuci şi tu. Aşa a fost să fie”, spune băiatul.

„Cel mai bun lucru”

Când povestesc cum s-au cunoscut, Mihai şi Corina zâmbesc complice, ca de o boacănă simpatică. Astfel, în primele zile după ce a ieşit prima oară din penitenciar, Corinei i s-au întâmplat trei evenimente memorabile.

Primul, la poarta penitenciarului, gardianul i-a întins două prezervative - „că aşa e procedura” -, pe care ea le-a aruncat, într-un soi de protest. Al doilea, odată ieşită a băgat din nou heroină în venă, pentru prima dată, după detenţie. Iar al treilea, a primit pe telefonul maică-sii un bip de la o persoană necunoscută.

Apoi s-a petrecut ceea ce ea numeşte „cel mai bun lucru din viaţa ei”. Din curiozitate, a sunat pe numărul respectiv înapoi. Era Mihai. „Am zis să n-o scap iar”, spune băiatul. Cuminte, a invitat-o „la o plimbare”. S-au plimbat mult, atât de mult că pe ea au început s-o doară picioarele. Apoi l-a invitat la ea acasă. „Unde am rămas până în ziua de azi”, spune Mihai.

Doza de dragoste

Nici unul dintre ei nu mai ştie exact când au început să se drogheze împreună. Seringa s-a insinuat însă rapid în viaţa lor de cuplu. Trăiau un ritual în jurul ei. Se „rezolvau” unul pe altul: el îi băga ei acul în venă, ea lui.

„La un moment dat nici nu mai aveam loc pe mână unde să facem. Aveam fiecare doza noastră, din care nu lua celălalt”, spune Corina. Ieşeau în lume rar. „Ne gândeam că o să cheltuim la discotecă atâţia bani când pot să-mi iau heroină cu ei. Oamenii ca noi nu ştiu să facă alte lucruri, decât să se drogheze. De asta mulţi nici nu renunţă”.

Gesturile de afecţiune în perioada de dependenţă se reduc la aspecte care pot părea suprarealiste: „Ştiam că ei îi e mai rău decât mie, de-aia îi mai dădeam de la mine”, povesteşte Mihai momentele când renunţa, din dragoste, la doză. Viaţa de cuplu era o cursă după bani, pentru droguri. Şi ca să facă rost de ele, Corina a ieşit iar în stradă să se prostitueze.

„Ajunsesem amândoi atât de dependenţi de heroină, că nu mai puteam să ne procurăm doza dacă nu ne băgam pe asta. Eu am văzut că se fac uşor banii, şi pentru că eram drogat am zis «Bine!». Uneori îmi venea să mor! La început nici nu-mi mai venea să o las să plece de lângă mine. Dar aveam nevoie de droguri”, încearcă Mihai o explicaţie. De fapt, oricât de greu pare de crezut, explicaţia acceptării unei astfel de situaţii e mult mai simplă, zice el.

„Te obişnuieşti, cu timpul”. Ea ieşea în fiecare seară, el o însoţea. Fără să vrea, iubitul Corinei a devenit astfel peştele Corinei. De cele mai multe ori, aştepta „după colţ”. Uneori, s-a bătut. Mihai urăşte însă termenul de „peşte” şi spune că între ei „e altfel”. „Eu merg cu ea ca să am grijă. Dacă ea vrea să iasă, iese. Dacă nu, nu”, creionează el libertăţile de care se bucură Corina.

MOMENTE GRELE

Cum să-ţi răscumperi iubirea

Cumva, prin povestea lui Mihai şi a Corinei nu se întrevede încă un happy-end. „Peste câţiva ani ne văd exact ca acuma”, zice Mihai. Dacă raportul Comisiei Prezidenţiale ce propune, printre altele şi legalizarea prostituţiei, ar deveni realitate, n-ar face o mare diferenţă, spun ei. Corina continuă să se prostitueze chiar şi acum. Mai rar, e drept, dar tot cu Mihai alături.

Legalizarea prostituţiei ar trimite-o, crede ea, să lucreze „la patron, cum ar fi la şaormărie” şi banii n-ar mai fi aceiaşi. „Oricum, eu simt că asta nu mai pot s-o fac, că nici nu mai arăt cum arătam altădată”, spune Corina.

Mihai speră ca în curând să renunţe totuşi amândoi la viaţa asta. De heroină nu mai au chef, sunt pe tratament cu metadonă de ceva vreme şi se tem că, dacă ar mai „gusta” o dată, ar face supradoză. Acum urmăresc să închirieze o cameră undeva, poate să găsească şi ceva de muncă, nu ştiu ce anume, unde anume.

Un oarecare plan există. „Dar eu întotdeauna am avut ghinion în viaţă. Mihai este singurul lucru bun din viaţa mea. Mă întreb uneori pe cine am omorât de viaţa mea e aşa?”, filosofează Corina. Au fost totuşi câteva momente care, deşi sunt povestite cu un aer firesc, ar fi de-ajuns cât să facă orice om să se poată gân di că trăieşte sub o stea cu ghi ni on.

Răpirea Când Mihai şi Corina vorbesc despre un astfel de „impas”, zici că e vorba de o ceartă în familie peste care au trecut. Însă în urmă cu patru ani, Corina a dispărut efectiv timp de trei zile de acasă. A fost răpită, urcată cu forţa într-o maşină, vândută altui proxenet, unde a stat, cu alte fete într-o casă. Corina nu-l urăşte pe cumpărător. Din câte spune ea, s-a dovedit a fi „un om înţelegător”: la rugăminţile ei, l-a sunat pe Mihai ca să negocieze întoarcerea acasă.

Astfel a ajuns băiatul să-şi răscumpere iubita cu nu mai mult de şapte milioane de lei vechi. „Am înnebunit! Dacă eram cununaţi legal, veneam cu mascaţii peste ei, dar aşa, suntem în concubinaj... Trebuia să le dau vreo zece milioane de lei vechi pe ea. Le-am dat vreo şapte. Atâta au vrut, că era şi drogată”, încheie, plin de calm, Mihai.

Un plan, o cameră, un câine

Mihai şi Corina spun că încă se iubesc. Se privesc galeş, îşi ating uneori atent mâinile tatuate strâmb, se mai ironizează cu mici răutăţi în familie, de genul „măi, marţafoiule”. Au acea linişte care te cuprinde după ani de relaţie şi se completează când vorbesc, îşi termină unul altuia frazele. Mai au un fel de foame să povestească prin câte au trecut, vorbesc repede şi agitat, spun „Şi câte nu s-au întâmplat!” atunci când finalul se apropie.

Rămâne, dincolo de zâmbet, câte o remarcă a băiatului: „Dacă nu ar fi fost drogurile astea, nouă ne era bine...”. Spune că a preferat să facă ea strada decât să dea el în cap pentru doză. „Dar de furat, nu puteam. De la mine din casă nu prea aveam ce să iau!”, găseşte loc de glumă.

Se felicită că măcar nu are în el instinctul ăsta, al hoţului, cum a văzut că au mulţi din jurul lor. „Tremur tot! Şi când mint tremur. Când mă drogam, nu puteam să mă gândesc la nimic din ce aş putea face ca să ies din asta. În capul meu erau numai droguri, droguri... Acuma aş vrea să fac ceva, să lucrez, că mă simt în stare. Dar nu ştiu ce... Şi la muncă, dacă merg, trebuie să mergi aranjat, nu poţi dacă nu ai un loc al tău”, zice Mihai

Apoi se aprinde dintr-odată: „N-o să mai dureze mult viaţa asta. Ascultă-mă pe mine! Ne ducem iar şi ne luăm o cameră, ne facem curat în ea, ne luăm şi câinele... Că avem câine!”, spune Mihai. „Avem o căţea crescută de mică”, adaugă Corina. „Am cheltuit mulţi bani cu ea la veterinar, am vândut pentru ea ce cercei mai aveam în casă”.

Spun că iubesc mult animalul. Au observat ei, când erau mai lucizi în momentele grele, că le mănâncă delicat din palmă.

NEVOIA DE DROGURI

Cuplul dependent, controlat de sevraj

Specialiştii în tratarea dependenţei spun că astfel de cazuri, cum este cel al lui Mihai şi al Corinei, sunt extreme. Deciziile de a încălca legea sunt însă dictate de presiunea sevrajului. „Pentru o doză, un dependent de heroină e în stare să facă lucruri pe care în mod normal nu le-ar face.

E vorba despre nevoia imperioasă de droguri. Pentru că ei simt un rău fizic fantastic. Dar e vorba şi despre o parte psihologică. Pentru că, în astfel de cupluri, primul gând nu e, de exemplu, «Hai să mai stăm în pat puţin!», ci «Cum să facem rost de droguri?»”, explică psihoterapeutul Eugen Hriscu.

Problema în cuplurile de toxicomani se perpetuează şi după ce renunţă la heroină. „Ei se droghează ani în şir. Şi după ce renunţă, există un gol, nu ştiu să facă altceva. De asta este nevoie şi de servicii sociale pentru ei. Pentru că, le dăm metadonă, dar ei nu ştiu unde şi cum să lucreze”, conchide Hriscu.

MĂRTURII

„Nu ieşeam nicăieri. Ne gândeam că o să cheltuim la discotecă atâţia bani, când puteam să luăm atâta heroină cu ei. Oamenii ca noi nu ştiu să facă alte lucruri decât să se drogheze, în momentele alea. De asta mulţi nici nu renunţă. (...) Eu întotdeauna am avut ghinion în viaţă. Mihai este singurul lucru bun din viaţa mea. Mă întreb uneori pe cine am omorât de viaţa mea e aşa.” Corina, fostă dependentă de heroină şi prostituată

„Ajunsesem amândoi atât de dependenţi de heroină, încât nu mai puteam să ne procurăm doza dacă nu se prostitua ea. Eu am văzut că se fac uşor banii şi am zis: «Bine!». Îmi venea să mor, la început nici nu-mi venea să o las să plece de lângă mine. Dar aveam nevoie de droguri. Te obişnuieşti, cu timpul. (...) Când mă drogam, nu puteam să mă gândesc la nimic din ce aş putea face ca să ies din asta. În capul meu erau numai droguri, droguri. Dacă nu ar fi fost drogurile astea, nouă ne era bine.” Mihai, fost dependent de heroină, iubitul Corinei

„În astfel de cupluri, primul gând nu e, de exemplu, «Hai să mai stăm puţin în pat!», ci «Cum să facem rost de droguri?». Şi după ce renunţă se creează un gol, pentru că nu ştiu să facă altceva. De asta e nevoie şi de servicii sociale pentru ei.” Eugen Hriscu, psihoterapeut

SURSA: http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/871259/Bucurestiul-subteran-povesti-de-dragoste-si-heroina/

Dan Arsenie Joi, 22 Octombrie 2009

În Ferentari, pe aleile drogurilor şi prin grupurile care se adună pentru a se combina la câteva bile de heroină se află şi copii. Unul dintre ei este Viorel, un băiat de 15 ani, "curăţat" de heroină după trei ani de chin. Alţii, fără putere sau fără sprijin, îşi apleacă fruntea spre venă, unde acul le aduce, la pachet, un strop de fericire şi o permanentă boală.

Viorel s-a drogat de la 12 ani. A început cu heroină, nu la pungă, ţigară, folie sau "alte nebunii". Vine dintr-o familie cu opt fraţi, toţi cu aceeaşi mamă, dar cu vreo cinci taţi. Doi se drogau şi încă o fac. Pentru trei ani, şi Viorel li s-a alăturat într-o lume dublă, cu încăperi inegale: una largă a disperării şi una îngustă a lipsei de griji.

De mic, a avut parte de o viaţă tristă. "Tata o bătea pe mama, o dădea cu capul de pereţi. Eu mă speriam mereu şi, când m-a dus mama la Fundeni, au zis doctorii că am probleme la inimă", spune băiatul. Are insuficienţă cardiacă.

Mama a plecat de acasă şi s-a dus în Crângaşi, unde şi-a găsit alt bărbat. Câţiva dintre copii au urmat-o. Printre ei, şi Viorel. În ciuda bolii, s-a văzut nevoit să lucreze de la nouă ani, "pe unde apuca, în piaţă, la curăţenie cu mama ...". Apoi, au plecat şi din Crângaşi şi s-au mutat într-o casă din Ferentari. "E din paianţă şi dăm două milioane jumate", spune băiatul, pe care drogurile îl fac să pară mai mare. Ca ani, nu ca statură. Nu are obrazul proaspăt al unui elev cu vârsta de liceu, ci al unuia care a trăit multe la viaţa lui.

Moartea fratelui şi cum a început să "tragă"

Dar să ne întoarcem la viaţa lui. La 12 ani, unul dintre fraţi îi murea după o ceartă tâmpită între drogaţi. "Frate-miu era drogat, se şi îmbătase. Era la un bar de drogaţi şi s-a dus să îi ceară unuia un tricou care era al lui. S-au certat, frate-miu l-a bătut, ăla s-a ridicat şi, pe la spate, l-a tăiat cu un ciob la gât", povesteşte Viorel. Ucigaşul a fugit, iar fratele lui Viorel a murit în taxi, în drum spre spital.

Fratele geamăn al celui tăiat mortal l-a purtat pe braţe la taxi. În maşină, cel care avea să moară a apucat să îi spună doar atât: "Lasă-te de droguri şi ai grijă de mama!". Nu s-a lăsat şi nu pare capabil să o facă nici acum, la trei ani de la moartea fratelui.

Viorel a înţeles ce se întâmplase, dar a fost prins şi el în jocul drogurilor. Doi fraţi mai mari i-au spus că “e bine, că nu mai ştii de nimic, eşti altul, parcă zbori". Şi, într-o zi, şi-a băgat şi el seringa cu heroină în venă. Povesteşte simplu : "Trăgeam două liniuţe. Băgam seringa, trăgeam sânge şi după aia băgam drogul". Zi de zi, voia mai mult. Şi nu se putea abţine.

"Dădeam în cap pentru bani de droguri"

"Furam calorifere din blocuri, antene satelit, telefoane, ce prindeam. Mai rupeam şi lanţuri de la gât. Eram în stare să dau în cap pentru banii de droguri". Aşa făcea rost de cei 50 de lei, cât costa doza de heroină. Numai că de următoarea avea nevoie peste câteva ore, nu zile.

Mergea noaptea pe străzi şi găsea tipi cu care se "combina pentru o doză". Deseori, îi fraierea şi fugea cu banii, ca să ia el droguri de toţi. Acasă, mama ştia că se droga, dar lui îi plăcea să creadă că nu ştie. Ceilalţi doi fraţi care se drogau au ajuns "cât un băţ" şi nu rare erau nopţile când dormeau într-un canal din zona Eroii Revoluţiei. Culmea, acest canal avea să însemne şi primul pas spre salvarea lui Viorel din coşmarul drogurilor.

“Mamă, închide-mă în casă!”

Cei doi fraţi care se droghează au fost abordaţi de o asistentă socială, care s-a oferit să le facă acte. Scopul era, printre altele, îndeplinirea condiţiilor pentru primirea lor într-un centru de dezintoxicare. În puţinele moment de luciditate, cei doi încercaseră să se interneze într-un astfel de centru, dar fără acte nu erau primiţi de nimeni, chiar şi dacă, printr-o minune, mai erau locuri disponibile.

Pe cei doi, asistentele nu i-au putut ajuta cu actele , dar, prin ei, l-au cunoscut pe Viorel, la sfârşitul anului trecut. Băiatul încă se droga. Lui au reuşit să îi facă acte şi, apoi, să îl convingă că şansele sale de viitor se pot măsura şi în ani de şcoală, nu doar în mililitrii din seringă.

Şi au reuşit. “Dacă nu erau Mari şi Ştefi (n.r. două asistente de la Asociaţia Sprijinirea Integrării Sociale – ASIS ) nu reuşeam. Am venit într-o zi la centru şi, după aia, m-am dus acasă. Stăteam în pat şi mă uitam la televizor. Şi mă gândeam eu ce rezolv dacă trag, că mă uitam la fraţii mei şi ajunseseră cât un băţ şi cădeau în cap pe stradă”, spune Viorel.

Noaptea şi ziua ce au urmat au fost primele fără heroină sau metadonă, după trei ani de dependenţă. Se întâmpla la începutul anului acesta, prin februarie. În altă zi, i-a spus maică-sii să îl închidă în casă, pentru a fi sigur că va sta departe de drog.

Din septembrie, la şcoală

Povestea lui Viorel continuă: “Fraţii mei mi-au zis să iau metadonă, diazepam, ceva, că nu pot altfel. În altă zi, eram în casă, stăteam să mă încălzesc şi au venit pe la geam şi îmi fluturau punga în care aveau bile de heroină”. Băiatul a rezistat şi, la şapte luni după ce s-a lăsat de droguri, s-a înscris la o şcoală din Ferentari, dedicată copiilor cu probleme sociale. Acum, ştie că, atunci când vrei să te laşi de droguri "nu există nu pot, doar nu vreau".

Abandonase şcoala la 12 ani, când s-a drogat prima dată. Era în clasa a patra. Acum, la 15, a trecut în a cincea. Viaţa grea i-a rămas însă pe cap, cu grijile ei cu tot. Astă vară a lucrat la pepeni, într-un târg de fructe şi legume de la marginea Bucureştiului. Acum îşi caută de lucru, la “o scară de bloc , ceva”, dar spune că nu va renunţa la şcoală nici în ruptul capului. I-ar conveni de minune să se trezească la 4, să măture şi să spele, şi apoi să plece la şcoală.

Acasă, se duce numai pentru câteva ore, să doarmă. Şi nu s-ar duce deloc, dacă ar avea unde să stea. Chiar dacă nu ştie prea multe, îşi dă seamă că, în casa aglomerată cu geamuri sparte şi pereţi din pământ, nu are ce învăţa bun.

Sursa: http://www.evz.ro/articole/detalii-articol/872624/Cei--trei-ani-de-heroina-ai-unui-copil/