Romania din Spania

de nu stiti unde aparu articolul, întrebati-l pe Catavencu din 17 Mar 2010

Burebista era un tip dur care nu doar tăia capete şi scotea ochi, ci mergea cu cruzimea până acolo încât le smulgea geţilor butoiul cu vin de la gură. Toate încercările actorului George Constantin de a-l umaniza au eşuat. Burebista a rămas neschimbat, o brută care şi-a torturat supuşii cu hidromel, o băutură dulceagă şi slab alcoolizată, incapabilă să-i ameţească şi să-i facă să uite în ce lume primitivă au avut ghinionul să se nască.

Între anii 70 şi 44 înaintea erei noastre, când speranţa de viaţă bătea spre douăzeci de ani şi oamenii se vedeau siliţi să îndure atâta amar de vreme până când o amigdalită îi trimitea la strămoşi, Burebista a domnit cu mână de fier.

Fierul era extras din Munţii Orăştiei şi se prezenta la o calitate proastă, dar cum Istoria stabilise deja că Epoca Bronzului a trecut, toată lumea se vedea obligată să zică mersi. Mersi ziceau şi vecinii regatului geto-dac după ce năvăleau prin surprindere cu bâte de lemn şi plecau încărcaţi cu bâte de fier. Îşi făcuseră din asta un scop în viaţă, chiar dacă viaţa le rămânea adesea pe teren, lângă cadavrul păgubitului, când dacii apucau să dea alarma. Erau multe triburi care jefuiau resursele statului: celţii, bastarnii şi tauriscii. Dar dintre toţi, cei mai proşti erau boii. De la ei ne-a rămas celebra expresie „boule!“ adresată cuiva care s-a dovedit a fi măgar.

Burebista e întemeietorul statului unitar dac, prima cărămidă de neseriozitate pusă la temelia viitoarei Europe de Est. Relativ cult pentru vremea sa, el dezvoltă o pasiune devastatoare pentru Geografie, în special pentru geografia altor popoare, pe care o devastează cu armata sa de 200.000 de soldaţi. Cifra e evident mincinoasă, dar toţi adversarii lui care au apucat s-o verifice n-au mai apucat să ne spună rezultatul. Statul unitar dac al lui Burebista se întindea, la apogeul său, din Slovacia şi Panonia până la Munţii Haemus şi din Carpaţii Păduroşi până la Pontul Euxin, cu Basarabia şi Cadrilaterul anexate, cu cetăţile greceşti pârjolite şi castrele romane limitrofe grav ofensate. Colac peste pupăză, în conflictul Cezar-Pompei, eroul nostru s-a plasat de partea mortului.

Romanii n-au privit cazul Burebista cu ochi buni. De fapt, nici nu l-au privit cu ochii lor, ci cu ai unui grup de tarabostes trădători, care erau sătui de fiţele lui totalitare. Despre cum a sfârşit cel mai mare rege al dacilor n-a rămas scris mare lucru. Vocabularul strămoşilor noştri era sărac, dar ultimii care l-au văzut în viaţă descriu faptele cu următoarele cuvinte dace: „bardă, bardă, bardă!“ şi, la final, „brazdă“. Să-i fie ţărâna uşoară!

Grigore Într-o Ureche

A Lost European Culture, Pulled From Obscurity

http://www.nytimes.com/2009/12/01/science/01arch.html?_r=1

Before the glory that was Greece and Rome, even before the first cities of Mesopotamia or temples along the Nile, there lived in the Lower Danube Valley and the Balkan foothills people who were ahead of their time in art, technology and long-distance trade.

For 1,500 years, starting earlier than 5000 B.C., they farmed and built sizable towns, a few with as many as 2,000 dwellings. They mastered large-scale copper smelting, the new technology of the age. Their graves held an impressive array of exquisite headdresses and necklaces and, in one cemetery, the earliest major assemblage of gold artifacts to be found anywhere in the world.

The striking designs of their pottery speak of the refinement of the culture’s visual language. Until recent discoveries, the most intriguing artifacts were the ubiquitous terracotta “goddess” figurines, originally interpreted as evidence of the spiritual and political power of women in society.

New research, archaeologists and historians say, has broadened understanding of this long overlooked culture, which seemed to have approached the threshold of “civilization” status. Writing had yet to be invented, and so no one knows what the people called themselves. To some scholars, the people and the region are simply Old Europe.

The little-known culture is being rescued from obscurity in an exhibition, “The Lost World of Old Europe: the Danube Valley, 5000-3500 B.C.,” which opened last month at the Institute for the Study of the Ancient World at New York University. More than 250 artifacts from museums in Bulgaria, Moldova and Romania are on display for the first time in the United States. The show will run through April 25.

At its peak, around 4500 B.C., said David W. Anthony, the exhibition’s guest curator, “Old Europe was among the most sophisticated and technologically advanced places in the world” and was developing “many of the political, technological and ideological signs of civilization.”

Dr. Anthony is a professor of anthropology at Hartwick College in Oneonta, N.Y., and author of “ book, from Princeton Press." href="http://press.princeton.edu/titles/8488.html">The Horse, the Wheel, and Language: How Bronze-Age Riders from the Eurasian Steppes Shaped the Modern World.” Historians suggest that the arrival in southeastern Europe of people from the steppes may have contributed to the collapse of the Old Europe culture by 3500 B.C.

At the exhibition preview, Roger S. Bagnall, director of the institute, confessed that until now “a great many archaeologists had not heard of these Old Europe cultures.” Admiring the colorful ceramics, Dr. Bagnall, a specialist in Egyptian archaeology, remarked that at the time “Egyptians were certainly not making pottery like this.”

A show catalog, published by Princeton University Press, is the first compendium in English of research on Old Europe discoveries. The book, edited by Dr. Anthony, with Jennifer Y. Chi, the institute’s associate director for exhibitions, includes essays by experts from Britain, France, Germany, the United States and the countries where the culture existed.

Dr. Chi said the exhibition reflected the institute’s interest in studying the relationships of well-known cultures and the “underappreciated ones.”

Although excavations over the last century uncovered traces of ancient settlements and the goddess figurines, it was not until local archaeologists in 1972 discovered a large fifth-millennium B.C. cemetery at Varna, Bulgaria, that they began to suspect these were not poor people living in unstructured egalitarian societies. Even then, confined in cold war isolation behind the Iron Curtain, Bulgarians and Romanians were unable to spread their knowledge to the West.

The story now emerging is of pioneer farmers after about 6200 B.C. moving north into Old Europe from Greece and Macedonia, bringing wheat and barley seeds and domesticated cattle and sheep. They established colonies along the Black Sea and in the river plains and hills, and these evolved into related but somewhat distinct cultures, archaeologists have learned. The settlements maintained close contact through networks of trade in copper and gold and also shared patterns of ceramics.

The Spondylus shell from the Aegean Sea was a special item of trade. Perhaps the shells, used in pendants and bracelets, were symbols of their Aegean ancestors. Other scholars view such long-distance acquisitions as being motivated in part by ideology in which goods are not commodities in the modern sense but rather “valuables,” symbols of status and recognition.

Noting the diffusion of these shells at this time, Michel Louis Seferiades, an anthropologist at the National Center for Scientific Research in France, suspects “the objects were part of a halo of mysteries, an ensemble of beliefs and myths.”

In any event, Dr. Seferiades wrote in the exhibition catalog that the prevalence of the shells suggested the culture had links to “a network of access routes and a social framework of elaborate exchange systems — including bartering, gift exchange and reciprocity.”

Over a wide area of what is now Bulgaria and Romania, the people settled into villages of single- and multiroom houses crowded inside palisades. The houses, some with two stories, were framed in wood with clay-plaster walls and beaten-earth floors. For some reason, the people liked making fired clay models of multilevel dwellings, examples of which are exhibited.

A few towns of the Cucuteni people, a later and apparently robust culture in the north of Old Europe, grew to more than 800 acres, which archaeologists consider larger than any other known human settlements at the time. But excavations have yet to turn up definitive evidence of palaces, temples or large civic buildings. Archaeologists concluded that rituals of belief seemed to be practiced in the homes, where cultic artifacts have been found.

The household pottery decorated in diverse, complex styles suggested the practice of elaborate at-home dining rituals. Huge serving bowls on stands were typical of the culture’s “socializing of food presentation,” Dr. Chi said.

At first, the absence of elite architecture led scholars to assume that Old Europe had little or no hierarchical power structure. This was dispelled by the graves in the Varna cemetery. For two decades after 1972, archaeologists found 310 graves dated to about 4500 B.C. Dr. Anthony said this was “the best evidence for the existence of a clearly distinct upper social and political rank.”

Vladimir Slavchev, a curator at the Varna Regional Museum of History, said the “richness and variety of the Varna grave gifts was a surprise,” even to the Bulgarian archaeologist Ivan Ivanov, who directed the discoveries. “Varna is the oldest cemetery yet found where humans were buried with golden ornaments,” Dr. Slavchev said.

More than 3,000 pieces of gold were found in 62 of the graves, along with copper weapons and tools, and ornaments, necklaces and bracelets of the prized Aegean shells. “The concentration of imported prestige objects in a distinct minority of graves suggest that institutionalized higher ranks did exist,” exhibition curators noted in a text panel accompanying the Varna gold.

Yet it is puzzling that the elite seemed not to indulge in private lives of excess. “The people who donned gold costumes for public events while they were alive,” Dr. Anthony wrote, “went home to fairly ordinary houses.”

Copper, not gold, may have been the main source of Old Europe’s economic success, Dr. Anthony said. As copper smelting developed about 5400 B.C., the Old Europe cultures tapped abundant ores in Bulgaria and what is now Serbia and learned the high-heat technique of extracting pure metallic copper.

Smelted copper, cast as axes, hammered into knife blades and coiled in bracelets, became valuable exports. Old Europe copper pieces have been found in graves along the Volga River, 1,200 miles east of Bulgaria. Archaeologists have recovered more than five tons of pieces from Old Europe sites.

An entire gallery is devoted to the figurines, the more familiar and provocative of the culture’s treasures. They have been found in virtually every Old Europe culture and in several contexts: in graves, house shrines and other possibly “religious spaces.”

One of the best known is the fired clay figure of a seated man, his shoulders bent and hands to his face in apparent contemplation. Called the “Thinker,” the piece and a comparable female figurine were found in a cemetery of the Hamangia culture, in Romania. Were they thinking, or mourning?

Many of the figurines represent women in stylized abstraction, with truncated or elongated bodies and heaping breasts and expansive hips. The explicit sexuality of these figurines invites interpretations relating to earthly and human fertility.

An arresting set of 21 small female figurines, seated in a circle, was found at a pre-Cucuteni village site in northeastern Romania. “It is not difficult to imagine,” said Douglass W. Bailey of San Francisco State University, the Old Europe people “arranging sets of seated figurines into one or several groups of miniature activities, perhaps with the smaller figurines at the feet or even on the laps of the larger, seated ones.”

Others imagined the figurines as the “Council of Goddesses.” In her influential books three decades ago, Marija Gimbutas, an anthropologist at the University of California, Los Angeles, offered these and other so-called Venus figurines as representatives of divinities in cults to a Mother Goddess that reigned in prehistoric Europe.

Although the late Dr. Gimbutas still has an ardent following, many scholars hew to more conservative, nondivine explanations. The power of the objects, Dr. Bailey said, was not in any specific reference to the divine, but in “a shared understanding of group identity.”

As Dr. Bailey wrote in the exhibition catalog, the figurines should perhaps be defined only in terms of their actual appearance: miniature, representational depictions of the human form. He thus “assumed (as is justified by our knowledge of human evolution) that the ability to make, use and understand symbolic objects such as figurines is an ability that is shared by all modern humans and thus is a capability that connects you, me, Neolithic men, women and children, and the Paleolithic painters in caves.”

Or else the “Thinker,” for instance, is the image of you, me, the archaeologists and historians confronted and perplexed by a “lost” culture in southeastern Europe that had quite a go with life back before a single word was written or a wheel turned.

Luni, 14 decembrie 2009 Sursa: Ziarul de Iasi Autor: Emilia CHISCOP

O tinara femeie de etnie romana din Hirlau se lupta sa-i ridice pe cei 1.200 de romi din oras de la nivelul de viata tribala la cel al majoritarilor. Mediatorul sanitar Ana Nastasa duce munca de convingere cu femeile rome sa isi vaccineze copiii, sa nu isi mai marite fetele la virsta copilariei, sa mearga la control cind sint insarcinate si sa isi reduca numarul nasterilor cu anticonceptionale.

"Cei din jur imi spun ca m-am tiganit. Ca prea imi pasa de ei, ca parca as fi de-a lor", imi spune Ana Nastasa, mediator sanitar din orasul Hirlau, unde traieste una din cele mai mari comunitati de romi din judetul Iasi, 1.200 la numar, si unde se afla cea mai mare comunitate compacta de romi traditionali, din neamul caldararilor.

Ana este de etnie romana. E blonda cu ochii verzi si are 36 de ani. Nu i-a fost usor sa se impuna in comunitatea compacta traditionala de romi caldarari. A batut de multe ori la portile lor pina sa ajunga sa se deschida in fata ei, sa o accepte, mai ales ca ea nu le dadea nimic in schimb, pe loc. Cel mai greu a fost sa ii faca sa inteleaga ca ea nu e acolo "ca sa le dea", ci ca sa ii sustina, sa ii invete sa isi rezolve singuri problemele.

"Nu folosesc niciodata in fata lor cuvintul «ajutor», ci «sustinere si sprijin». Trebuie sa isi schime mentalitatea de vesnici asistati", spune Ana. Eforturile ei au fost rasplatite si in cadru oficial: in 2007, organizatia Romani Criss a invitat-o la Bucuresti sa ii ofere premiul pentru "cel mai implicat mediator sanitar din judetul Iasi".

Am inteles ca trebuie sa imi apropii femeile in virsta

"A trebuit sa invat cum sa ma apropii de ei, cum sa ma fac inteleasa. Eram disperata la inceput ca nu voi face fata. Am cerut ajutorul organizatiei Romani Criss, care mi-au spus ca trebuie sa imi fac aliate femeile rome mai in virsta: ele au autoritate in fata celor tinere, care au copii, iar tinta noastra, ca mediatori, tocmai aceasta este in primul rind: educarea femeilor tinere, ca sa isi ingrijeasca mai bine copiii si pe ele insele, sa mearga la medic , sa ii vaccineze, sa ii duca la scoala", spune Ana Nastasa.

Pina in septembrie 2009, ea a fost deopotriva si mediator scolar la Scoala "Petru Rares", dar a renuntat la acest post pentru ca ea considera ca munca de mediator sanitar i se potriveste mai mult. "In scoala, rolul principal il aveau totusi profesorii", imi explica Ana Nastasa. Prin urmare, si-a apropiat femeile in virsta mai intii. A mers sa vorbeasca cu ele, le-a propus sa bea impreuna o cafea, sa stea la o discutie pe indelete. "Am mers la ele si ne-am facut chiar si manichiura impreuna".

Pleaca prin tara cu caravanele

Treptat, a inceput sa afle care sint de fapt problemele cu care trebuie sa se confrunte ca mediator si pe care le are de rezolvat. Sute de romi fara acte de identitate, multi dintre acestia fiind femei care asteptau la rindul lor copii. Anul trecut a facut 425 de acte de identitate cu ajutorul Fundatiei Link Romania Moldavia, unde Ana a lucrat ca voluntar. "Este foarte greu de reconstituit traseul actelor de identitate. Unii au avut, dar le-au pierdut, altii nu au avut niciodata", spune Ana.

Cei mai multi romi din Hirlau au ajutoare sociale prin Legea 416, intrucit, oficial, nu inregistreaza nici un venit . "Avem inregistrate 280 de dosare de ajutoare sociale la etnicii romi si 250 la romani, un dosar numarind mai multe persoane. In total, avem in Hirlau 1.300 de cetateni asistati", spune primarul Constantin Cernescu.

Sint, printre caldararii, ursarii si laiesii din Hirlau, si oameni extrem de saraci, dar sint si foarte multi "asistati" la a caror avutie multi dintre cei cu venituri medii din oras nici nu ar putea sa viseze. Pe ulita care duce la cartierul de castele al caldararilor trec pe linga noi masinile Porsche Cayenne, BMW, Touareg.

Cei mai multi romi din Hirlau prelucreaza fierul, fac cazane de tuica si le vind in Ardeal. Pleaca inca in caravana, cu cortul, ca sa isi caute clienti pentru obiectele de fier si de argint sau cupru. Copiii le ramin acasa, iar in acest timp intrerup scoala. Fetele abandoneaza primele, intrucit se casatoresc foarte devreme, dupa virsta de 8 ani jumatate.

"Am luat copilul din maternitate pe semnatura mea"

In timp ce eram cu Ana, pe ulita, o nevasta de 13 ani, Lenuta, care locuieste de trei ani la soacra ei, intr-un castel din apropiere, ma ademeneste sa imi vinda ieftin, cu numai 70 de lei, niste adidasi de firma, adusi din strainatate. Bisnita, comertul la negru, este, se pare, o alta sursa de venit pentru unele familii.

Femeile in virsta practica ghicitul. Doamna Gina Stanescu insista sa imi spuna bine de tot viitorul. Am refuzat-o politicos, nu aveam timp, i-am spus. A incetat cu propunerea cind i-am scos din geanta o bancnota pentru nepotelul Constantin, in virsta de trei ani. De altfel, motivul vizitei noastre la familia Gina si Mihalache Stanescu era sa il cunosc pe acest baietel de trei ani. El este una din bataliile cistigate de mediatorul Ana Nastasa. S-a nascut prematur, iar familia il abandonase in maternitate. "Pentru ei, nascut prematur echivala cu o rusine, cu o «leguma»", imi spune mediatoarea.

Mama lui Constantin, Lenuta Stanescu, este nora lui Gina si Mihalache Stanescu. E casatorita cu fiul lor, Franz, de cind ea avea 12 ani. Au acum impreuna doi copii: o fetita de 5 ani, pe care o cheama Andreea, dar toti ii spun Bianca, pentru ca e alba si blonda.

Pe Constantin nu il mai doreau insa. L-au abandonat acum trei ani la maternitate. "Cind copilul a mai luat in greutate, am mers si am luat copilul de la maternitate, pe semnatura mea. L-am dus mai intii parintilor si bunicilor spunindu-le ca vreau doar sa il vada. Le-a fost drag de el si in cele din urma l-au acceptat, iar acum, e mare, frumos, creste cu parintii sai. Iar cind tatal sau, Franz, ma vede pe strada, ii spune rizind copilului: Constantin, uite-o pe ma-ta", imi povesteste Ana Nastasa.

Are o multime de astfel de povesti teribile, in care si-a asumat mari riscuri, dar care s-au rezolvat cu bine. "Anul trecut, am aflat ca o familie din Pircovaci tinea nou-nascutul intr-o baraca neincalzita, pe gerul cel mare. Am mers acolo, am luat copilul si l-am dus la spital", imi spune mediatoarea.

Caietele Anei

Aproape fiecare zi din munca ei ca mediator este consemnata in trei caiete mari. Acolo a scris, ca intr-un jurnal, si ca o dovada a implicarii ei, in ce locuri a mers, ce familii a vizitat, ce probleme a descoperit, de ce sufera fiecare, ce trebuie facut mai departe. Caietele Anei Nastasa sint cu adevarat istoria vietii obisnuite a romilor din Hirlau, din ultimii trei ani. Peste ani, ele vor fi marturia progreselor pe care acesti oameni care inca traiesc la stadiu de ginta din multe puncte de vedere - de la casatoriile timpurii, ilegale si neoficiate legal niciodata, si pina la situatia lor de cei mai bogati asistati social din Hirlau.

Pe 29 septembrie 2006, in prima luna de angajare ca mediator sanitar, Ana consemneaza in caiet: "Astazi, 29.09.2006, m-am deplasat la familia Iftimie Elena, care locuieste in str. Eternitatii, iar acolo am constatat urmatoarele: locuieste intr-o camera, impreuna cu copil, nepoti, in total 7 persoane; sotul ei este arestat, nu am putut afla de ce; traieste din ajutor social (Legea 416); conditiile sint insalubre; nu au acte de identitate".

In aceeasi zi, in caiet, Ana mai consemna ca a mai vizitat alte familii, aceea a Mariei Borcoi, care locuia cu trei copii intr-o casa insalubra, fara geamuri. Femeia era abandonata de sot, o vreme locuise cu parintii, dar a fost nevoita sa plece pentru ca unul dintre fratii ei era bolnav de TBC, altul de HIV si i-a fost frica sa nu se imbolnaveasca si ea sau copiii. In aceeasi zi, la ora 10.30, Ana Nastasa a mai vizitat-o pe Lacramioara Stanescu, din str. Pastorel Teodoreanu, iar acolo a constatat ca traieste decent, intr-o casa buna, ca sotul este bolnav de inima, ca are un copil surdomut, iar soacra are paralizie pe partea dreapta. La ora 11.45, Ana Nastasa a mers la familia Racovina Stanescu, tot pe str. Teodoreanu, unde a fost impresionata ca isi ingrijeste bine copiii, conditiile de trai sint bune, unde a gasit "o curatenie impecabila".

Este munca de teren dintr-una din primele zile din cariera sa de mediator. Cele trei caiete descriu atit vizite la institutiile statului, la politie, spital, tribunal, pentru a rezolva diverse probleme, de la acte de identitate, la dosare pentru certificate de handicap sau alte probleme. In general, familiile din clanul Stanestilor au probleme mai putine, au case mari, deci conditii bune de locuit, si manifesta grija pentru sanatate, mai ales fata de copii. Mai saraci si neglijenti sint romii ursari si laiesi.

Pe 28 aprilie 2009, Ana consemneaza: "M-am deplasat la familiile Strungariu si Vadana, fiindca am fost sesizata de cei din comunitate ca ar fi infectati cu hepatita. M-am deplasat la locuintele lor din str. Tataranu, unde asa era: copiii de 3 si 4 ani erau bolnavi de hepatita. I-am luat impreuna cu mama lor si m-am deplasat la Comisia Medicala Iasi, unde au fost confirmati in diagnostic, am mers urgent la Izolare, unde cei de la Izolare au amenintat Serviciul de Ambulanta si astfel i-au adus la Iasi la Spitalul de Infectioase. Copiii sint acum in afara oricarui pericol", scrie Ana Nastasa.

Nu a mai avut nici un serviciu inainte de a fi mediator sanitar, dar pare facuta pentru aceasta meserie. Urmeaza in prezent si Colegiul de asistenti medicali generalisti, iar recent a obtinut si o bursa de studii din partea Open Society Institute. Nu stie ce va aduce ceasul de miine, dar acum are satisfactia ca, dincolo de cei 650 de lei salariul ei lunar, ajuta niste oameni sa iasa din Evul Mediu.

CE LIMBĂ VORBEAU DACII

Ce limbă vorbeau dacii, azi nimenea nu ştie!...
Căci pe atunci săracii n-aveau creion, hârtie,
Iar vorbele nescrise, precum se ştie... zboară,
Argumentând ne zise, cândva, o profesoară.

Lingviştii socotiră, mai cu luare-aminte,
Şi în final găsiră vreo şapte-opt cuvinte
Ce par a face parte chiar din limbajul trac!
Dar, deşi-i scris în carte, cu asta nu mă-mpac.

Păi stai şi ia aminte, de cumva e posibil,
Cu cîteva cuvinte, să fii inteligibil?..."
Istoricii, de asemeni, la Roma au găsit
Legenda acelor gemeni ce Roma a uimit.

Pe Romulus şi Remus lupoaica i-a crescut;
Din ei, spune legenda, romanii s-au născut!
Pe daci îi ocupară acei viteji romani
Şi i-a-nvăţat latina în cam 100 ani!

Că dacii-nvăţară latina aşa uşor,
Vezi, asta nu mă miră şi zis-am: 'Bravo lor!'
Dar că-şi uitară limba, vocabular întreg
Vezi domnule, eu asta n-o-nţeleg!

Că un popor îşi pierde treptat din obiceiuri,
Că îşi mai schimbă portul, ar fi niscai temeiuri...
Dar că îşi uită limba, exemplu nu-i sub soare,
Decât acele cazuri, când un popor... dispare!

Ardealu'a stat sub Unguri aproape ani o mie,
Şi asupriţi Românii, aşa precum se ştie,
Nu şi-au uitat nici graiul, nici obicei, nici portul,
Cum de-n a zecea parte Dacii uitară totul?

Când sub Traian, Romanii i-au biruit pe Daci,
La Sarmisegetuza n-a trebuit tălmaci!
Afirmă Densuşianu şi asta totul schimbă:
Deci Dacii ăi Romanii vorbeau aceeaşi limbă!

Cum e posibil asta? Îndată vă explic,
De n-aţi pierdut răbdarea şi m-ascultaţi un pic:
'Naintea erei noastre, cât? nu prea ştiu precis
La Nord şi Sud de Istru (de Herodot e scris)

Trăia un popor harnic, pe plaiuri Carpatine
Ce cultiva pământul, vana, creştea albine
Şi după zona-n care acei oameni trăiau,
Ei, Daci sau Geţi sau Sciţi sau Iliri se numeau.

Uniţi sub Burebista şi-apoi sub Decebal
Ei stăvileau barbarii, ce veneau val de val...
Dar secole'nainte când nu erau regat,
O parte-acestor Traci spre Vest au emigrat

De-a lungul Europei, pe-alocuri s-au oprit
Şi-aproape în tot Sudul, treptat s-au stabilit
Iar bunele obiceiuri şi limba o păstrară,
Deşi cu alte neamuri, în timp se-ncrucişară

Aşa se explică faptul de ce zisa Latină
Au înţeles-o Dacii şi nu l-era străina!
Deci nu cu Roma 'ncepe al nost' bogat trecut,
Ci mult mai înainte, căutaţi un început!

salut

da, am pe wikipedia materiale. ba chiar as putea spune fara falsa modestie ca multe sunt copiate de la mine de pe site. ma refer la wikipedia in romana si partial in engleza. nu ca m ar deranja. in definitiv intentia mea este sa raspindesc informatiile despre daci. legat de asta are cineva placere si vreme sa traduca unele materiale in spaniola? poate asa or intelege si spaniolii aia care e treaba cu noi.

dada