Romania din Spania

http://www.youtube.com/watch?v=4aYGeAkLfPw

In FINE un "produs" bine facut, chit ca face o copie a stilului de viata suburban american si Incearca sa ni-l vînda ca specific noua romînilor...dar si daca are dreptate: ce numai curent sa avem nevoie, nu si lumina "spirituala"?

 ca sa nu mai vorbim de Divertis si de Vacanta Mare, ce mai încearca sa pastreze viu spiritul adevarat al Românilor poate!

si nu trebuia sa descoperim si noi Românii ca sîntem bisexuali, ca putem consuma droguri, ca sîntem si consumatori nu doar producatori, ca pt. a te numi ucenic în ale Stiintei trebuie sa publici si sa calatoresti ...si lista poate continua, asadar ce ne pot mai opintim mintile degeaba, si ne tot credem buricul Pamîntului, gata trebuie sa cautam alte valori, trebuie sa reinventam Cultura româna si sa ne adaptam la lumea asta virtuala si scapata parca de sub control,  caci altfel ne vom topi ca si fulgii de nea pe plita încinsa, oricît de ai dracului ne-am crede noi ca neam, iar schimbarile petrecute din 90 încoace sînt structurale si ireversibile, numai ca sensurile trebuiesc reorientate înspre alte zenituri...cine stie?

are cineva vreo idee, sau poate mai multe ? 

Maria Şleahtiţchi - Publicistica lui Ion Druţă sub semnul manipulării

Trebuie să menÅ£ionez din capul locului că subiectul pe care îl prezint  nu se referă la opera artistică a lui Ion Druţă.

Nu ÅŸtiu dacă m-ar fi interesat în mod special acest aspect al activităţii druÅ£iene, dacă nu ar fi fost să fi citit un eseu publicat relativ recent (octombrie 2001), în oficiosul  guvernamental Moldova suverană. Expresia care m-a ÅŸocat era "căpăţînile de bronz" ÅŸi viza statuile scriitorilor români instalate pe Aleea clasicilor în ultimii zece ani. Întrebarea venea firesc: ce l-a făcut pe un scriitor profesionist să se exprime în termeni peiorativi despre confraÅ£ii săi de condei, fie ÅŸi din alte timpuri, scriitori de o incontestabilă valoare estetică?

Am bănuit atunci că aceste expresii ar putea face parte dintr-un joc politic ÅŸi, cu voie sau fără, dar, bănuiesc, cu voia sa totuÅŸi, autorul acestor expresii ar putea fi o piesă importantă într-un angrenaj ocult, care iese tot mai evident la iveală.

Am deschis deci publicistica lui Ion Druţă de la începutul miÅŸcării de deÅŸteptare ÅŸi afirmare a conÅŸtiinÅ£ei naÅ£ionale româneÅŸti din Basarabia sfîrÅŸitului de secol XX ÅŸi am urmărit, cronologic, sinuoasa deformare a unor convingeri (convingeri oare?) sau abila inculcare a ideii de moldovenism de la un capăt la celălalt al epocii de tranziÅ£ie, sau, poate, o cale ÅŸi mai complicată  care le include pe ambele...

Se ÅŸtie că Ion Druţă este scriitorul care a avut curajul de a propune în 1965, la renumitul congres al Uniunii Scriitorilor din R.S.S.M. revenirea la alfabetul latin. "Pentru o limbă cu rădăcinile latine ar fi firesc să treacă la alfabetul latin," afirma scriitorul în luarea sa de cuvînt. Åži în anii nouăzeci Ion Druţă s-a aflat în fruntea miÅŸcării de deÅŸteptare naÅ£ională. La 1989 în discursul rostit la Marea Adunare NaÅ£ională din 27 august condamnă tratatul Ribbentrop - Molotov, în care era inclusă ÅŸi Basarabia: " (...) din nefericire, bătrîna noastră Basarabie figurează ÅŸi ea ca un ultim punct al acestor anexe, ca un acord final, funebru, al înÅ£elegerii dintre Stalin ÅŸi Hitler. Ca urmare a acestor înÅ£elegeri, frumosul trup al vechii noastre aÅŸezări a fost tăiat în trei bucăţi, tăiat rămîne pînă astăzi."

În anii 1987-1994 contextul eseurilor druÅ£iene mizează pe sinonimia moldovenesc/românesc, deÅŸi scriitorul nu va rosti nicăieri în clar acest lucru. De altfel, majoritatea intelectualilor anume astfel au citit eseurile din această perioadă. FireÅŸte, contribuÅ£ia lui Ion Druţă, de rînd cu a altor scriitori ÅŸi intelectuali basarabeni, este decisivă în vederea democratizării sociale, atribuirii limbii "moldoveneÅŸti" statutul de limbă de stat, trecerii la grafia latină, proclamării suveranităţii ÅŸi independenÅ£ei statale.

În principiu, cititorii atenÅ£i erau îndreptăţiÅ£i să înÅ£eleagă afirmaÅ£iile druÅ£iene ca manifestare în favoarea ideii de românism: folosirea cuvîntului-disident Basarabia, numele "străvechii noastre aÅŸezări (...) smuls cu rădăcini cu tot din limba scrisă ÅŸi vorbită", precum ÅŸi a sintagmei "plai mioritic" sugera ideea de spaÅ£ialitate comună, românească, apoi afirmaÅ£ia din eseul "Cine a stins lumina în România" (1989): " FireÅŸte am avut* * domnitori mari ÅŸi viteji, am avut păstori demni de neamul nostru, ÅŸi de ceilalÅ£i am avut destui, dar de unul singur în faÅ£a unei tiranii poporul român n-a fost lăsat niciodată" este cea mai clară pledoarie pentru unitatea neamului românesc. Citatul este unic în întreaga publicistică druÅ£iană.

Tranzitînd anevoioasa cale de trezire a conÅŸtiinÅ£ei naÅ£ionale, basarabenii aveau nevoie de un cap limpede, de o personalitate credibilă, de un idol, de un mîntuitor spiritual, dacă vreÅ£i, pentru a-i călăuzi ÅŸi a-i ajuta să depăşească probele iniÅ£iatice întru edificarea unei durabile identităţi naÅ£ionale. Or, tocmai aici s-a dat ÅŸi continuă să se dea bătălia cea mare. Ion Druţă îÅŸi asumă conÅŸtient acest rol ÅŸi înÅ£elege foarte bine că discursul său poate avea o largă rezonanţă socială. Într-un interviu acordat postului de radio românesc "Actualităţi" (1996) el face următoarea confesiune: "Nu mă consider politician (...). Dar, din cînd în cînd am fost ÅŸi eu nevoit să calc pe gheaÅ£a asta foarte lunecoasă ÅŸi foarte periculoasă. Pentru că, în primul rînd, Å£in la cititorii mei ÅŸi în clipele de mare pericol mă simÅ£eam obligat să iau cuvîntul."

Astfel, imaginea lui Ion Druţă s-a identificat în anii 80-90 cu imaginea acelui cap limpede, salvator al conÅŸtiinÅ£elor afectate de totalitarism. Era firesc ca anume el, ca scriitor apreciat ÅŸi aureolat cu mitul de disident, să fie cel chemat ÅŸi învestit cu maximă credibilitate în anii 1987-1994, lui revenindu-i, în consecinţă, ÅŸansa de a salva multe spirite din grota confuziei ÅŸi întunericului. Eseurile druÅ£iene din aceÅŸti ani ni se păreau axate pe temeiurile adevărului istoric ÅŸi ÅŸtiinÅ£ific, pe care se edifică identitatea naÅ£ională românească. Astfel, sintagma "cuvînt românesc" este sinonimizată de expresia druÅ£iană "verbul mioritic", teritoriul Republicii Moldova este "pămîntul basarabean" etc. E de reÅ£inut totuÅŸi că eseistul, cu excepÅ£ia expresiilor de mai sus, nu foloseÅŸte explicit etnonimul de român pentru numele basarabenilor. Sensurile sinonimice sau chiar denominate pot fi percepute doar în cadrul contextului. Spre exemplu, în acelaÅŸi eseu "NeliniÅŸtea" (1990) citim că "dintre feluritele grupuri etnice din interiorul hotarelor republicii" fac parte ÅŸi moldovenii, "ce formează majoritatea covîrÅŸitoare a populaÅ£iei". Am admis, pentru moment, că acest discurs evaziv este motivat de presiunea tragicelor evenimente din acea perioadă (1991-1992) - se declanÅŸase conflictul de la Nistru. Doar că atunci cei care luptau sau o bună parte din voluntari aveau conÅŸtiinÅ£a că sînt români ÅŸi apără pămîntul românesc. Practic, discursul druÅ£ian nu proteja pe cineva, ci pe sine însuÅŸi, omul de sub vremurile care urmau să vină. Răspunsul la aceste nedumeriri ale noastre urma să-l aflăm într-un eseu din 1997, în care scriitorul dă unele explicaÅ£ii asupra stilului ambiguu ÅŸi evaziv al operei, inclusiv al publicisticii, sale: "- Sînt atîtea de spus, încît problema este de a spune cît mai puÅ£in, deoarece aÅŸa e firea omului, aÅŸa e mintea omului: atunci cînd îi spui totul, el nu are ce ghici în jurul faptelor, ÅŸi eu în scrisul meu, în viaÅ£a mea, am preferat să comunic atît cît să aibă omul ce ghici cu mintea lui în cele ce puteau fi duse mai departe". Ambiguitatea, calitate imanentă a literaturii, într-un eseu cu nuanÅ£e politice face parte, în mod iminent, din arsenalul manipulării.

... neamul nostru

ConÅŸtient sau nu - dar nu se poate ca un scriitor de amploarea lui Ion Druţă să nu fi înÅ£eles acest lucru - eseurile druÅ£iene au început să manipuleze împotriva adevărului istoric ÅŸi ÅŸtiinÅ£ific. Or, denaturarea adevărului ÅŸtiinÅ£ific ÅŸi istoric în favoarea menÅ£inerii unei anumite situaÅ£ii politice (oricare ar fi ea) face parte din strategia manipulării. MenÅ£ionăm, în acest context, că una din cele mai ambigui expresii folosite de scriitor este "neamul nostru". Credem că este sintagma cea mai frecventată de autor în eseurile sale publicistice. Prezintă interes modul în care a evoluat sensul implicit contextual al expresiei de-a lungul ultimilor 15 ani. În eseurile din primii ani ai "perestroicii" "neamul nostru" avea sensul de "neam moldovenesc", cu istoria, limba ÅŸi cultura sa, deosebit de ceea ce se numea artificial "popor sovietic". În anii efervescenÅ£ei miÅŸcării naÅ£ionale "neamul nostru" conota "neamul românesc" (toate echivalenÅ£ele se stabilesc contextual) sau "neamul moldovenesc"- acum expresii sinonime. După 1994-1995 "neamul nostru" semnifică, în principiu, "neamul moldovenesc", iar de prin 2000-2001 – categoric - noi, moldovenii, ca identitate naÅ£ională separată de cea românească.    

Oscilarea programatică (dacă Å£inem cont de faptul că ambiguizarea textului intră în manifestul estetic ÅŸi ideologic al scriitorului) se face observată deja în 1991. "Neamul la răscruce" este un eseu de referinţă în problema ce ne interesează. Scriitorul aduce cîteva afirmaÅ£ii cu privire la statutul ontologic al etniei noastre: "ne-am (...) născut la o răscruce. Certificatul nostru de naÅŸtere, înveÅŸnicit pe columnă e plin de lacrimi, gemete de durere ÅŸi trîmbiţări de biruinţă". În "Plecarea îngerilor păzitori" (tot 1991)  Druţă localizează geografic "neamul nostru". Astfel, urmaÅŸii lui Traian ÅŸi Decebal sînt amplasaÅ£i vag "între două ape, între Răsărit ÅŸi Apus". Scriitorul va reveni în 1992 ("Ce se întîmplă cu noi?") cu o corectură de rigoare privind locul etniei noastre în spaÅ£iul istoric: "De la Traian ÅŸi Decebal, pînă la Snegur ÅŸi Iliescu, norocul niciodată nu ne-a dat din casă afară.". Ideea de românitate, de identitate naÅ£ională comună este susÅ£inută ÅŸi de invocarea unui citat din Vasile Alecsandri, care "credea că ne naÅŸtem poeÅ£i". Pentru cei avizaÅ£i era evidentă aluzia scriitorului, iar pentru cei care nu cunoÅŸteau expresia bardului de la MirceÅŸti (ÅŸi erau atîÅ£ia) putea să însemne că doar noi, moldovenii, ne naÅŸtem poeÅ£i... Sugestionarea, metaforizarea, metonimizarea excesivă în discursul publicistic, în anumite contexte istorice, face deservicii adevăratei naÅ£ionalităţi a basarabenilor. De obicei, aceste spaÅ£ii ale conotaÅ£iei sînt convertite de discursurile manipulante ale politicienilor de tot soiul, susÅ£inători ai ideii de moldovenism, care nu vor întîrzia să facă recurs anume la Ion Druţă. Scriitorul ÅŸi-a lăsat opera deschisă tocmai acestui tip de interpretări ÅŸi lecturi. Cu bună ÅŸtiinţă sau fără. Oricum, textele sale de ultimă oră îl prezintă ca pe un apărător deschis al ideii de moldovenism.

Începutul acestei  schimbări de direcÅ£ie a fost pus o dată cu renumitul discurs de inaugurare a congresului Casa noastră – Republica Moldova, în plină campanie electorală a agrarienilor, care au ÅŸi cîÅŸtigat alegerile în 1994. Discursul submina imaginea unui Druţă aflat în avangarda miÅŸcării de afirmare a identităţii naÅ£ionale. De altfel, credem că aici se fisurează imaginea lui Druţă-mîntuitorul. Pentru intelectuali, scriitorul de la Moscova îÅŸi pierde credibilitatea. Apelul "În lunga ÅŸi mult zbuciumata istorie a neamului nostru avem unica ÅŸansă de-a ridica o casă a Moldovei(...)", citit detaÅŸat de contextul social de atunci, nu spune mare lucru, dar această frază inaugura un congres care se plasa în opoziÅ£ie cu ideea de identitate naÅ£ională românească, o manifestare politică la care participa ÅŸi conducerea de atunci a statului în frunte cu M. Snegur, anturat de toÅ£i conjuncturiÅŸtii de duzină.

limbă română... limbă moldovenească... limbă maternă

În cadrul discuÅ£iilor cu privire la denumirea corectă a limbii române, invitat de PreÅŸedintele de atunci al Parlamentului, P. Lucinschi, Ion Druţă publică eseul "Răscrucea celor proÅŸti" (1994). Dincolo de  discursul nuanÅ£at cu privire la istoria neamului nostru ("Adevărul e că noi sîntem o parte din Moldova voievodală, rămasă, datorită cunoscutelor destine din Moldova veche (...)"), el "autorizează" abil jocul sinonimic dintre cele două denumiri ale limbii. Pentru acea conjunctură politică nu era important cum "o vom numi – română sau moldovenească"; deÅŸi, afirmă scurt Druţă, "fireÅŸte, limba română" este numele adevărat. Dacă s-ar fi insistat pe această idee!... Dar finalul eseului este o mostră de oportunism, care, cu timpul, a luat forme exacerbate, proliferînd în limbajul juridic al diferitor acte normative de stat. "Nu vreÅ£i să-i ziceÅ£i limbă română, ziceÅ£i-i limbă moldovenească, nu vreÅ£i să-i ziceÅ£i limbă moldovenească, ziceÅ£i-i limbă maternă (...)", solomoneÅŸte "ingenios" consilierul nostru naÅ£ional. Se putea ca pentru acel moment această flexibilitate echivocă să fi fost soluÅ£ia judicioasă, dar ceea ce a urmat mai tîrziu ÅŸi ceea ce avem astăzi (după opt ani de tergiversări ÅŸi atacuri ale "vigilenÅ£ilor" patri(h)oÅ£i în problema denumirii limbii) fac dovada riscurilor pe care le comportă afirmaÅ£iile persoanelor publice de mare popularitate, precum ÅŸi responsabilitatea pe care trebuie să ÅŸi-o asume acestea, deoarece popularitatea înseamnă ÅŸi o mare responsabilitate, mai ales pentru oamenii de cultură. Ce i s-ar fi putut întîmpla lui Ion Druţă dacă ar fi rostit un discurs tranÅŸant ? În mod sigur, nu ar fi fost solicitat cîÅ£iva ani mai tîrziu de V.Voronin să-i ofere sfaturi ÅŸi soluÅ£ii (tot public, de altfel) în chestiunea statalităţii, or care preÅŸedinte de stat mizează pe un răspuns negativ într-o "consultare publică" cu un lider de opinie civică sau scriitoricească... Åži cred că funcÅ£ionarii de orice rang, laÅŸi, ca de obicei, nu s-ar fi intimidat să rostească sintagma limbă română, Basarabia, român. Cei mai ÅŸmecheri îi zic limbă de stat, limbă maternă (!). În corelaÅ£ie directă cu denumirea limbii este denumirea literaturii. Ce literatură avem, cum se numeÅŸte? Sigur, română. Dar ridicolul situaÅ£iei constă în faptul că în Nomenclatorul de Stat cu privire la specialităţile ÅŸi specializările la care se instruiesc studenÅ£ii în ÅŸcoala superioară din Republica Moldova găsim ÅŸi curioasa specialitate 1101 Limba ÅŸi literatura. Iată pînă unde ajunge ridicolul unei situaÅ£ii derivate din politica jumătăţilor de măsură - pînă la totala absurditate. Pregătim specialiÅŸti în toate limbile ÅŸi literaturile ... lumii. Că doar tot sîntem maeÅŸtri ai compromisurilor, jocurilor de conjunctură ÅŸi de culise.

 AÅŸa cum credibilitatea sa era într-o vizibilă scădere, Ion Druţă face efortul de a reveni în atenÅ£ia opiniei publice, de această dată cu o idee mai amplă decît moldovenismul. Cu ideea creÅŸtinismului îmbinat cu moldovenismul. Scriitorul va vizita ChiÅŸinăul ca invitat al ÅŸefilor de stat (Snegur, Lucinschi, Voronin), aflîndu-se într-un conflict declarat cu Uniunea Scriitorilor din R.Moldova. Dar sforţările sale de a-ÅŸi reface imaginea de mesia moldovean eÅŸuează, se pare ÅŸi de această dată. Mai mult decît atît, Druţă pare să se înregimenteze în rîndurile nostalgicilor după vremurile de odinioară, comuniste. "După prăbuÅŸirea fostei Uniuni, se confesează el, trăim cu toÅ£ii, oricît ar părea de ciudat, un sentiment amar de singurătate. Singurătate individuală, singurătate naÅ£ională, singurătate statală, dacă vreÅ£i. Din toate structurile fostului imperiu, cea mai dureroasă rămîne pierderea structurilor relaÅ£iilor umane. (...) Oricare ar fi culoarea drapelelor noastre naÅ£ionale, cele ÅŸapte decenii de suferinÅ£e au plămădit fostul lagăr socialist, de la Praga de Aur ÅŸi pînă la stîncoasele insule Kurile, într-o singură familie umană. SuferinÅ£ele leagă omenirea mai mult decît biruinÅ£ele, aÅŸa că să nu ne lepădăm de ceea ce al nostru," îi îndeamnă scriitorul pe creÅŸtinii ortodocÅŸi. Zguduitoare chemare! Precum ÅŸi analogia dintre imperiul credinÅ£ei creÅŸtine ÅŸi... lagărul socialist...

NeînÅ£elegerile dintre confraÅ£ii de breaslă, reorganizarea ierarhică a valorilor literaturii române din Basarabia, provoacă animozităţi. Druţă, marcat de stereotipurile sistemului sovietic, pe care le-a blamat odinioară, solicită "conducerii tînărului stat" să ia atitudine faţă de polemicile literare de la USM: "Vinovat însă poate fi nu numai omul, generalizează abil Druţă. Vinovat poate fi neamul. Apoi, vorbind de vina neamului nostru faţă de destinul lui Andrei Lupan, eu nu atît îl am în vedere pe Grigore Vieru ÅŸi sus-pomenita ÅŸedinţă a Uniunii Scriitorilor, cît indiferenÅ£a cu care  a tratat acest caz societatea culturală din Moldova, indiferenÅ£a cu care a fost tratat cazul de către conducerea tînărului nostru stat. Un stat care nu este în stare să-ÅŸi apere poporul, teritoriul, valorile sale spirituale, nu se poate numi stat, ÅŸi prin urmare nu văd la ce i-ar mai trebui stemă, imn ÅŸi drapel."

De la indiferenÅ£a ÅŸi lipsa de discernămînt în alegerea valorilor spirituale care să reprezinte neamul, scriitorul invocă trădările în repetate rînduri pe care le-a suportat "neamul nostru" ămoldovenesc, trebuie să înÅ£elegemî din partea intelectualilor. În eseul "Moldova ÅŸi moldovenii" (1997) atestăm accentele unui moldovenism separatist ÅŸi o manipulare grosolană a adevărului istoric, rupt de context ÅŸi reinterpretat din perspectiva unei subiectivităţi supărate ÅŸi detaÅŸate de cultura ÅŸi literatura din care face ÅŸi va face parte, oricum. Deci primul val al trădării e plasat la finele celui de al doilea război mondial, cînd intelectualii basarabeni s-au retras în regim de urgenţă peste Prut pentru a evita închisorile staliniste ÅŸi îngheÅ£urile putrede ale Siberiei. E un adevăr care stă la îndemîna oricui, dar totodată e un episod prin care, rupt de context, intelectualului român i se impută trădarea. Această atitudine ar mai fi de înÅ£eles dacă ar aparÅ£ine unui neavizat, dar un scriitor, "re-fug" ÅŸi el (doar că în altă direcÅ£ie), care colorează politic o adevărată tragedie naÅ£ională în detrimentul ideii de adevăr istoric al unei situaÅ£ii geopolitice evidente, binecunoscute, nu poate fi înÅ£eles decît doar ca făcînd interesele politicii de moment: "Nu vreau să folosesc cuvinte tari, cum ar fi, de-o pildă, trădarea poporului basarabean de către o brumă de intelectuali, dar cert este că marele calvar al suferinÅ£elor neamului nostru începu abia atunci. Nimeni nu poate pleca fără să lase un gol în urma lui. Peste o sută cincizeci de mii de basarabeni s-au refugiat peste Prut, fruntea neamului, aÅŸ zice, lăsînd un popor neÅŸtiutor de carte la voia întîmplării. Mare însă este Dumnezeu, ne-am descurcat pînă la urmă." Dar cum? Lucoarea ca ÅŸi tot ajutorul vine, în viziunea maestrului, de la răsărit. S-ar putea ca scriitorul să fie captivul unui stereotip al propriei sale intimităţi. El tot timpul a găsit alinare la răsărit, de aceea asfinÅ£itul pare a fi un spaÅ£iu ostil. ToÅ£i care s-au refugiat spre apus au fost transfugi, au trădat, Druţă uitînd să includă în termenii acestei ecuaÅ£ii tragedia ÅŸi drama interioară a acestor refugiaÅ£i, care îÅŸi lăsau locurile natale pentru a-ÅŸi salva totuÅŸi viaÅ£a… Ar fi fost mai bine să fi căzut victimă cu toÅ£ii regimului stalinist? Oare nu au fost ÅŸi părinÅ£ii lui Paul Goma, spre exemplu, printre acei care se retrăgeau peste Prut la 1940 ÅŸi, în viziunea lui Ion Druţă, trădau "poporul basarabean"?... Paul Goma a descris cu lux de amănunte ÅŸi în termenii cei mai veridici destinul "acestor trădători". Revenind la istoria postbelică a Moldovei ÅŸi moldovenilor, Druţă identifică o neîntreruptă linie a "trădărilor" poporului "basarabean": "Că România punea din cînd în cînd la Moscova problema Basarabiei, să mă lăsaÅ£i în pace cu ifosele acestea de mari politicieni, prinse atît de bine de nemuritorul Caragiale. Dacă se ÅŸi pomenea din cînd în cînd la Moscova de Basarabia, ni se făcea mai mult rău decît bine. Am supravieÅ£uit, totuÅŸi. Au pus mînă de la mînă, mai toate popoarele din fosta Uniune ne-au ajutat să ne ridicăm de la pămînt ". Un cititor mai puÅ£in informat în probleme de istorie a românilor, iar la noi majoritatea populaÅ£iei mature nu cunoaÅŸte adevărata istorie a "neamului nostru", pentru a folosi sintagma eseistului, este dus de nas fără nici un obstacol. S-ar putea crea impresia că celelalte popoare ale uniunii nu-ÅŸi pierduseră intelectualii, o duceau într-un belÅŸug ÅŸi într-o necontenită veselie ÅŸi, vezi Doamne, ÅŸi-au făcut milă de noi, de ne-au ajutat să ne descurcăm... Curată manipulare, vorba clasicului nemuritor, invocat de eseist. Dar cea mai uluitoare ÅŸi mai perfidă stratagemă este în acest pasaj acuza de abandon, adusă României, cu singurul scop de a ridica în slăvi binefacerile măreÅ£ei Uniuni Sovietice!

...casă pentru badea Mior sau exorcizarea mitului jertfei ÅŸi al mîntuirii

MioriÅ£a, mit fundamental al spiritualităţii româneÅŸti, este pentru Ion Druţă unul din cele mai  facile spaÅ£ii pentru manipulare în favoarea ideii de moldovenism. Cunoscută de toată suflarea românească, balada a fost reactualizată de evenimentele din toiul perestroicii gorbacioviste, fiind adusă în atenÅ£ie în 1987 de scriitor, într-un articol de prim-plan  (Casă pentru badea Mior) din săptămînalul Literatura ÅŸi Arta. Accentele acelui articol conturau o conÅŸtiinţă a unui neam, ăneam fără nume – "neamul nostru"î care a supravieÅ£uit prin mit: "SupravieÅ£uirea – iată marea enigmă a existenÅ£ei neamului nostru. Secole de tăcere, de resemnare, de dispariÅ£ie aproape totală, pentru ca la un moment dat, iar să răzbatem –veseli, gălăgioÅŸi, iubitori de viaţă."

Din contextul acestui mit scriitorul desprinde imaginea poetului anonim, căruia, propune, să i se înalÅ£e un monument. Poetul anonim este identificat cu un apostol, un Moise "care ne-a călăuzit prin nesfîrÅŸitul calvar al existenÅ£ei noastre", dar ÅŸi mitul, păgîn de altfel, se identifică cu elementul unui alt mit, ce Å£ine de lumea arhetipurilor din subconÅŸtientul colectiv al comunităţii creÅŸtine, mitul biblic. 

E de observat că îngemănarea acestor două mituri sporeÅŸte credibilitatea discursului. Momentul forte al eseului îl constituie afirmaÅ£ia că acest autor anonim "a contribuit cel mai mult la formularea identităţii noastre naÅ£ionale" (nenumite în text).

Ideea-forţă a eseului rezidă în apelul către conaÅ£ionali de a lăsa supărările ÅŸi de a se uni: "de-ajuns cît ne-am tot sfădit ÅŸi învrăjbit noi înde noi (...) Să ne adunăm odată împreună, întreaga familie a neamului (...) Să dovedim că nu sîntem o simplă adunătură de interese personale, osîndite a vorbi mai mult sau mai puÅ£in aceeaÅŸi limbă".

Scris într-un "excelent" stil evaziv, în acest eseu druÅ£ian forÅ£ele politice din anii 1991-1994 au putut citi un manifest al unionismului. Discursul ambiguizant releva suficient spaÅ£iu de manevră în problema naÅ£ională, spaÅ£iu pe care autorul ÅŸi-l rezervase, îmi vine să cred, cu bună ÅŸtiinţă ÅŸi pe care ulterior l-a pus în valoare în context antiunionist.

Astfel în 1997 Ion Druţă reia subiectul MioriÅ£ei ÅŸi al lui Badea Mior, de data aceasta în Moldova Suverană, ziarul guvernului de la ChiÅŸinău ÅŸi în Pămînt ÅŸi oameni, publicaÅ£ie a PDAM-ului, partid aflat la putere.

La distanţă de 10 ani, discursul evaziv în privinÅ£a identităţii naÅ£ionale a locuitorilor dintre Prut ÅŸi Nistru este abandonat ÅŸi scriitorul umple cu sens spaÅ£iile echivocurilor de cîndva: "Dragii mei, dar nu vi se pare că MioriÅ£a este o evanghelie a moldovenilor ÅŸi că ciobănaÅŸul repetă strădaniile mîntuitorului?"

Reluînd arsenalul manipulant de acum 10 ani (omologarea elementelor din cele două mituri, diferite ca sursă ÅŸi filosofie, mioritic ÅŸi biblic, mai mult chiar, transferul de sens - destinul lui Isus, identificat cu cel al ciobănelului, ciobănelul nefiind decît imaginea generalizată a moldovenilor, în primul rînd a celor din Republica Moldova), Druţă atribuie acestei părÅ£i a românilor semne deosebitoare: ei sînt alÅ£ii: ei nu sînt nici vrînceni, nici ungureni. Ei sînt moldoveni ÅŸi au destin christic... prigoniÅ£i, dar aleÅŸi.

Eseurile din 1997, deÅŸi marchează un discurs manipulant în ofensivă, cultivă un moldovenism mai voalat totuÅŸi, oarecum calm. Cu cît agresivitatea este mai ascunsă, cu atît manipularea este mai puternică. Scriitorul continuă să nu dea numele acestui neam, dar conturează deja spaÅ£iul pe care acesta îl populează: "Noi, mă rog, modeÅŸti ca întotdeauna. Nistru, cîteva cetăţi, doi trei cronicari, pămînturile ÅŸi pădurile cît a mai rămas din ele. Sculpturile de bronz din parcul capitalei, cu toată stima faţă de cei care le-au făurit, nu pot Å£ine pe umerii lor trecutul unui neam."

Deci "neamul acesta" e localizat de scriitor pe Nistru, cele cîteva cetăţi ar fi două: Soroca ÅŸi Bender, că celelalte sînt în Ucraina, cei doi-trei cronicari (izbitoare această formulă ÅŸmecherească a lui Druţă: 2-3, vorbind despre marii cronicari, primii noÅŸtri scriitori ÅŸi istorici. Această formulă a indefinitului - nu prea se ÅŸtie, nu prea vrem să ÅŸtim, parcă am citit, parcă nu - caracterizează un mod de viaţă, o conÅŸtiinţă a jumătăţilor de măsură, foarte deschisă semiadevărurilor, acolo unde sînt spaÅ£ii enorme pentru intoxicare ÅŸi manipulare). Cum 2-3?, dacă aceÅŸti cronicari sînt trei: Grigore Ureche, Miron Costin, Ioan Neculce. Åži ultimul detaliu din citatul invocat: ..."Sculpturile de bronz..." Druţă face trimitere la două realităţi: una mai veche, vizînd statuile "vechi" de pe Aleea clasicilor (neconvingătoare deja, mai ales cea a lui Eminescu care avuse "imprudenÅ£a" să rostească odată "Suntem români ÅŸi punctum". Bustul poetului naÅ£ional al românilor minează ideea de moldovenism, deci ÅŸi opera lui nu prea ne interesează... Poate oare un Eminescu, cu Doina lui să "Å£ină pe umeri trecutul unui neam"?... Nu, bineînÅ£eles... A doua realitate, mai nouă, vizează statuile mai noi: Blaga, Arghezi, Stănescu... care nu pot duce pe umerii lor nici atîtica din istoria neamului...moldovenesc... Scriitorul numai nu spune, încă nu spune: nu sînt ai noÅŸtri, noi sîntem alÅ£ii, dar inculcă mereu tocmai această idee.

Prin cele două articole, din care am reprodus ultimele citate, Ion Druţă se detaÅŸează în chip evident de majoritatea scriitorilor ÅŸi intelectualilor care cultivă identitatea românească ÅŸi, totodată, măreÅŸte distanÅ£a dintre cei ce se consideră români ÅŸi cei ce se consideră moldoveni, făcînd politica guvernanÅ£ilor neocomuniÅŸti. De altfel, în 6 septembrie curent Druţă îi adresează o Scrisoare deschisă PreÅŸedintelui Republicii (aceste apeluri constituie deja o tradiÅ£ie epistolară druÅ£iană), atenÅ£ionîndu-l pe liderul comunist asupra faptului că nu s-a fabricat încă o identitate naÅ£ională moldovenească, de vreme ce "cei ce ne au de moldoveni ne consideră în sinea lor niÅŸte românaÅŸi de mîna  a doua, care nici ei nu mai ÅŸtiu de unde vin ÅŸi unde se duc. Cei ce ne au de români, în sinea lor, ne consideră  niÅŸte  corcituri, amestecături de tot felul care mai mult încurcă lumea. Restul ne urmăresc cu milă ca pe niÅŸte amărîÅ£i veÅŸnic în căutarea identităţii lor. Noi înÅŸine, cînd încoace, cînd încolo, cînd cu iÅŸtea, cînd cu ceia."  

DispoziÅ£ia ÅŸi atmosfera de apocalipsă a neamului nostru era anunÅ£ată încă în toamna lui 2001 cînd scriitorul revine la ideea monumentului lui badea Mior. De această dată sub culorile ultraroÅŸii ale partidului comunist, pe paginile oficiosului Moldova Suverană cu eseul Badea Mior – hotarul decăderilor noastre. Ideea moldovenismului, identificat cu mioritismul, este susÅ£inută de scriitor cu o agresivitate fără precedent. În primul rînd, idealul druÅ£ian este "Moldova cea mîndră de altădată, Moldova cea creÅŸtină, Moldova cea înÅ£eleaptă..." Asocierile ÅŸi identificările druÅ£iene sînt de-a dreptul ÅŸocante: "în loc de moldoveni noi ne numim singuri neamul mioritic" (e un fals sfidător, care mizează pe necunoaÅŸtere: "spaÅ£iul mioritic" înseamnă de fapt spaÅ£iul românesc); "am umplut parcurile ÅŸi grădinile cu căpăţîni de bronz ale scriitorilor care te miri de-au călcat vreodată pe-aici, te miri de-au scris ceva despre noi, ÅŸi nici un pumn de ţărînă, nici o floare pentru cel ce ne-a răsădit conÅŸtiinÅ£a de neam (...)". Trebuie să înÅ£elegem că scriitorii "care n‑au călcat pe-aici" Eminescu, Arghezi, Rebreanu, Blaga, Creangă ÅŸ.a. nu ne-au cultivat conÅŸtiinÅ£a de neam, fiindcă aceste "căpăţîni de bronz" reprezintă alt neam, altă cultură. Ele nu mai sînt "statuile" de cîndva "care nu puteau duce totuÅŸi pe umerii lor trecutul întreg al neamului" (ci doar aÅŸa, ... oleacă), dar ... "căpăţîni" dezagreabile, precum dezagreabilă este pentru Druţă ideea că MioriÅ£a este mitul întregului popor român, iar nu doar al moldovenilor, ca subetnos.

Ion Druţă evocă de fapt o singură variantă din cele peste o mie ale baladei ÅŸi nu vrea să recunoască alta: fiindcă e varianta culeasă de Alecu Russo în munÅ£ii Vrancei ÅŸi publicată de Vasile Alecsandri, "adică doi mari scriitori moldoveni", zice Druţă. Pe bună dreptate, scriitori moldoveni, despre care scriitorul moldovean Ion Druţă uită să spună că au fost doi dintre cei mai mari unioniÅŸti, înfăptuitori ai revoluÅ£iei de la 1848, prigoniÅ£i pentru convingerile lor asupra unităţii de neam (întemniÅ£at de austroungari la Cluj – Alecu Russo, ÅŸi nevoit să pribegească –Vasile Alecsandri). Ideea finală din eseul vizat Å£ine deja de fetiÅŸism: "Badea Mior e o piatră de hotar peste care, dacă vom trece, ne stingem ca neam".

Semnul distinctiv al discursurilor manipulante ale lui Ion Druţă, pliate pe mitul MioriÅ£a, deÅŸi nu tocmai în proporÅ£iile cuvenite, este faptul că puterea de astăzi s-a implicat cu donaÅ£ii importante la definitivarea monumentului. Aceste donaÅ£ii fiind o contribuÅ£ie substanÅ£ială la un fond prin care se cumpără conÅŸtiinÅ£ele ÅŸi se spală creierii pentru fabricarea unei identităţi naÅ£ionale a unui neam, a unui  popor care trebuie, în mod obligatoriu, să coincidă cu denumirea statului moldovenesc. Precum limba pe care o vorbim, literatura pe care o scriem trebuie să poarte denumirea aceluiaÅŸi stat, iar nu a unei etnii cu o veche ÅŸi înÅ£eleaptă istorie. Această etnie formează azi una din naÅ£iunile moderne ale Europei ÅŸi se află pe punctul de a se reintegra acum ÅŸi din punct de vedere instituÅ£ional în lumea civilizată. Ne vine greu să credem că acesta este destinul pe care îl doreÅŸte Ion Druţă "neamului său" înghesuit între Nistru ÅŸi Prut.

 ————————————

* Parte din ideile acestui eseu au fost prezentate în cadrul simpozionului internaÅ£ional DemocraÅ£ie ÅŸi manipulare în posttotalitarism, care ÅŸi-a Å£inut lucrările la Universitatea din BălÅ£i în iunie curent. 

** Aici ÅŸi mai departe sublinierile ne aparÅ£in – M.Åž.

Asta era titlul eseului cel scrise un scriitor moldovean, Ion Druta, înainte de '89 si transmis de catre postul de radio"inamic" Europa Libera, ce se asculta precum BBC-ul în anii ocupatiei germane a majoritatii tarilor europene!!! Ca sa nu mai reamintesc de celebrele "seratele video", cind ne strîngeam pe la casa unui si miram prostiti filmele aduse pe sub "mîna" din afara tarii, iar vocea apartinea unei singure persoane, si culmea era una din putinele translatoarele oficiale ale Televiziunii Române, cu o voce usor de recunoscut prin stridentele sale, si culmea...n-o cauta nimeni, n-o batea Securitatea...nimic dle, cred ca de fapt era si pe statul de plata, în afara de cît cistiga ea"neoficial" si la negru! Iar ce nu reusira "undele" 40 de ani, reusi caseta VHS, ce strapunse zidul Berlinului si începu sa ne ofere si alta viziune despre lume fata de ceea ce venea din Scînteia! Si cum nimeni nu-i perfect, ica sa va ofer o trimitere catre opiniile despre acest scriitor: http://www.contrafort.md/2002/95-96/417.html , cine stie ce va poate sugera, inspira acest articol!!!

Si nu era prea gingas ce promova acest domn, si nu era nici cu aluzii sau cu atacuri la adresa autoritatilor politice din acel moment, dar profitînd de deschidera oferita de Perestroika (ce multi o numeam Ferestruica! Si culmea, dupa '95 ne-au invadat Ferestrele_Windows , fiindu-mi folositoare chiar în momentul vorbirii!!)  încerca sa-si defineasca pozitia sa ca român din Basarabia/Republica Moldova??!! si sa se întrebe cine era el si ce cauta pe acele meleaguri. Mai ales ca era "recidivist", era un scriitor de marca în URSS (alturi de alti români faimosi din imperiul sovietic, Emil Loteanu si filmele sale despre Tigani, Satra)...da,da..se schimba doar forma, nu si continutul politicii tariste, ca sa nu mai atrag atentia asupra Chinei, ce de 5000 de ani ne arata doar forme si cînd vor trece la faza imperialista mai bine sa stim sa le dam binete, ne-ar prinde bine: NI HAU!..pt. început......dar sa las divagatiile si sa revin la subiect, si sa vedem cine stinse Lumina sau poate cînd începu acest proces!

Si ar fi un proces de constiinta, ce nu poate fi individual, iar colectiv...ramîne de vazut, dar pot doar asa sa spicuiesc:

- luptaram alaturi de Aliati, dar platiram dari de razboi si suferiram "influenta" sovietica pîna cazu Imperiul, iar mai nou autorii de origine germanica nici macar ne mai pomenesc ca fiind participanti sau faptul banal de ca-i tradaram si le descoperiram frontul, ceea ce le supuse o pierdere imensa, pierzînd unica sursa de combustibil ce o aveau în Europa

- dupa 47 se trecu la schimbarea fortata a compozitiei etnice si a structurilor elitei românesti, între noi zis mereu destructurata si sfîsiata de lupte interne,nelipsindu-i aporturile creative, ci doar respectul adversarului de idei, dupa cum si structurile administrative ce sa ofere o egalitate de posibilitati si nu doar o repartitie dupa criterii subiective si de amicitie; poate ca-n parte Fundatiile Regale sau Uniunea Scriitorilor, pt. a nu enumera decît un exemplu vadit, reusira sa suplineasca acest aspect material al protejarii  elitei spirituale    

- etapa socialista nu reusi sa lamureasca nimic din misterul influentelor interne sau externe ce trebuie sa le sufere poporul român, sau poate ca acele tabere ce se creara în interiorul Partidului, Securitatii, Armatei erau si ele împartite pe alte criterii decît cele etnice....altfel nu se explica abandonul total si starea de confuzie si haos creata, de ne-a adus pe toti la exasperare si am decis sa emigram în masa aproape (cine nu crede, sa mearga-n tara si sa vada ca nu exista forta de munca, caci nici casatorii, iar groparii au de munca permanent..nu prea someaza! INCA NU!)

- dupa '89 se astepta o revigorare a spiritualitatii românesti, adica sa profitam de faptul ca eram o natie industrializata si ca aveam ceva pieti mari la dispozitie, de ca americanii îl tratara preferential pe fostul presedinte, ultranationalist, ultrafamilist...dar sfîrsit prin a fi fost asasinat de catre propriul sau popor! si poate ca nu mai placea nici puternicilor zilei si trebui sa fie înlaturat, iar noi le facuram jocul!....iar în loc de asa ceva se trecu pur si simplu la ghettoizare pura si dura: biserica-si revendica proprietatile, tiganii aurul confiscat, rulmentii mergea pe"roate" catre Turcia, fabricile-si reduceau activitatea pe zi ce trece, gradul de violenta începu sa creasca exponential, aparura fenomene sociale noi pt. noi cei traiti parca sub clopot: droguri, prostitutie...adica binefacerile Libertatii, si nu glumesc deloc cu aceast idee, pt. ca era chiar ceea ce ne lipsea..da, dar nu stiuram ca si Libertatea asta are întelesurile ei si trecuram la libertinaj crud

Iar evantaiul integral al acestui proces autodestructiv nu-l pot analiza nu datorita lipsei de competenta sau de informatie, vai doamne asta mi-ar mai fi lipsit, nu,nu....pur si simplu m-am sictirit sa tot cred ca detin nu-s ce adevaruri fundamentale, sau ca mai pot lupta contra curentului, si poate ca viziunea mea politica, adica cea a unui stat liberal democrat, economie liberala dar cu protectie social pt. fiecare locuitor al teritoriului sau si respectarea necesitatilor bazice ale Individului...e valabil doar acolo unde se creara aceste concepte, unde fura adoptate conform compromise sociale si astfel devenira norme sociale recunoscute si respectate de catre toti actorii sociali...dar cum se poate vorbi de asa ceva, si mai ales aplicat, la conditiile actuale ale României, unde pîna si cei ce altadata reprezentau sa fie Lumina si Spiritul românilor tac, sau vorbesc de sexul îngerilor, de cîti îngeri intra pe virful unui ac ...samd., iar aspectele materiale s-ar parea ca ni le rezolva cei din afara, ce cauta în lada de zestre a bunicii si ne ofera retete românesti autentice, dar sub marci multicorporative si transnationale, noi nefiind în stare sa ne "aparam"  nici macar Cultura, ce imita la nivel popular ritmuri asiatice si sensibilitati exotice rau de tot, fara nici un fel de criterii, iar la nivelul elitelor...pai nici acolo nu-i altfel, pt. ca de unde înainte se scriau "opere" recunoscute pe plan national-de fapt compilatii din ce se reusea sa se introduca "fraudulent" în tara- astazi mai nou se iese afara si se încerca introducera cu forcepsul a unor alte concepte, perfect valabile si aplicabile în locurile lor de bastina, în ceea ce cu orgoliu as vrea sa numesc Cultura Româna, si care se reduce la Zona Zero: LIMBA!

Sa mai insist si sa va reamintesc de faptul ca sîntem o cultura preponderent orala, ceea ce constitui însasi mijlocul nostru de supravietuire, nefiind nici un secret de ca omogenitatea nostra lingvistica este surprinzatoare raportat la alte popoare europene, în cuida faptului ca teritoriile locuite de români, spatiul sau etnic, are ca durata administrativa putina Istorie comuna, sub 200 de ani !

Dar oralitatea nu trebuie confundata cu vorbaraia, ci vreau sa specific faptul ca stiam sa COMUNICAM, stiam sa mentinem un dialog, printre altele spus asta se încearca si-n spatiul asta virtual pur la dispozitie din generozitatea unuia dintre noi...cîti o putem face? sau cît va mai rezista aceasta initiativa, nu atît sub aspect material ci alt continutului...mi-e si jena cîteoadata sa mai scriu, fiind doar 2-3 interesati ce mai lanseaza teme, mai fac comentarii !!! ....ca sa nu mai zic zicala româneasca "frate,frate,dar brînza-i pe bani" ...si uite asa ajung la sfîrsitul eseului meu: Lumina o stingem fiecare Român in parte! Atunci cînd uitam sa mai vorbim în limba ce-o sugiram cu laptele de mama, cînd îi violam normele si semantica, aruncînd la lada Istoriei 2500 de ani de Istorie atestata, de a-i adînci "ranile" si jaful sistematic ce-l suferi datorita proastei situatii geopolitice....si va mai las si pe Domniile Voastre sa contribuiti, sau nu, cu profundizarea acestor idei si concepte...cine stie ce poate iesi de aici...si chiar daca pierduram partea mundana, poate cea celesta mai rezista....