Romania din Spania

null

Michel ROCARD | ideile oamenilor de stat
Puterea neputincioasă a social-democraţiei europene

La prima vedere, social-democraţia europeană pare să fie în criză. Popularitatea în scădere a lui Gordon Brown în Marea Britanie; declinul puternic al economiei spaniole; dificultatea reînnoirii conducerii Partidului Socialist în Franţa; colapsul coaliţiei de centru-stînga în Italia; luptele interne din Partidul Social-Democrat german – toate par dovezi ale unei evidente incapacităţi a social-democraţiei europene să profite de prilejurile favorabile pe care le-a avut – aşa cum o demonstrează şi actuala criză financiară – pentru a exercita o mai mare influenţă politică. 

Dar faptul că aceste eşecuri au avut loc simultan, precum şi vizibilitatea publică a unor astfel de probleme sînt mai puţin importante decît ar putea părea în realitate. Greşelile şi lipsa de pricepere în actul guvernării nu reprezintă un monopol al stîngii: Belgia este paralizată de ameninţarea unei separări teritoriale, Austria încă încearcă să consolideze o improbabilă coaliţie conservatoare, Polonia se străduieşte să găsească un echilibru rezonabil pentru numeroasele sale impulsuri reacţionare, iar preşedintele francez atinge noi recorduri în materie de scădere a popularităţii. 

Înţelepciunea acceptată astăzi spune că pieţele se echilibrează cel mai bine de la sine… 

Doi factori ne ajută să explicăm actuala nesiguranţă europeană. În primul rînd, este vorba despre criza economico-financiară de pe urma căreia ne revenim cu mare greutate. În al doilea rînd, este felul în care mass-media o prezintă. Combinaţia dintre aceste două aspecte se află, cred, la originea sentimentului de neputinţă care afectează astăzi Europa în ansamblu şi pare să caracterizeze în special social-democraţia de pe bătrînul continent. 

Prin felul în care a relatat criza economică, mass-media a pus un accent prea mare pe partea financiară şi nu a acordat suficientă atenţie pronunţatei încetiniri a creşterii economice. Pentru că încetinirea creşterii economice este cea care face ţările dezvoltate mai puţin rezistente în faţa şocurilor financiare ce au rezultat din problema sub-prime şi din pachetele de împrumut mixte folosite ulterior ca să dilueze riscurile inerente datoriei sub-prime. Într-adevăr, combinaţia dintre nesiguranţa bancară, încetinirea creşterii economice şi riscul crescut al şomajului şi contractelor intermitente a creat slăbiciunea politică pe care o vedem manifestîndu-se acum în Marea Britanie, Spania, Italia şi în alte ţări. 

Aici se află o problemă ideologică reală. Cea de-a doua jumătate a secolului al XX-lea a fost martora victoriei economiei de piaţă asupra celei administrate. Stînga, care înainte privise spre Marx, şi-a pierdut direcţia. Chiar şi acea social-democraţie care, în special în statele scandinave, s-a dovedit un excelent regulator al capitalismului s-a găsit implicată în controversa dintre keynesieni şi monetarişti şi, ca peste tot în lumea industrializată, monetariştii au cîştigat. Înţelepciunea acceptată astăzi spune că pieţele se echilibrează cel mai bine de la sine, indiferent de starea lor, ceea ce înseamnă că orice intervenţie sau regularizare guvernamentală ar fi ineficientă sau de nedorit. 

Pentru mass-media contemporană, controversele tehnice asupra politicilor publice nu prezintă nici un interes pentru că publicul care ar putea să le urmărească este unul limitat. 

Criza economică de astăzi este o pedeapsă severă a acestei imense erori intelectuale. Nu numai că declinul regularizărilor financiare şi sociale, odinioară acceptate, se reflectă în scăderea relativă, dar importantă, a procentelor din Produsul Intern Brut provenite din venituri, în ultimii 30 de ani, pretutindeni în lumea dezvoltată, ci, de asemenea, deliberata înlăturare a oricărui control a făcut ca sectorul bancar să acţioneze cum doreşte. Totuşi, dacă ar fi să ne luăm după relatările din presă, criza paralelă a sub-prime şi cea a împrumuturilor la pachet, care paralizează finanţele internaţionale, sînt consecinţe ale „imoralităţii“ bancare, în nici un caz un eşec sistemic. 

Simplu spus, deregularizarea, privatizarea, serviciile publice restrînse şi focalizarea interesului asupra managementului şi a cîştigurilor corporatiste – toate acestea afectează un număr prea mare de oameni. Drept rezultat, bătălia politică pentru reintroducerea unui simţ al interesului comun, al regulilor şi echilibrului va fi una de durată şi dificilă. Este, de asemenea, limpede, deşi nu se recunoaşte în egală măsură, că această luptă va fi în primul rînd de natură intelectuală: trebuie reconferită o legitimitate ideii că e nevoie să avem anumite reguli de bază şi entităţi publice care să reglementeze situaţia. Aceasta trebuie să fie sarcina social-democraţilor – dar este exact locul cel mai dureros. Noi, social-democraţii, nu mai putem purta astfel de bătălii, pentru că problema nu este doar de natură ideologică, ci şi culturală. Mass-media nu mai joacă exclusiv rolul de comentator, ci şi de participant, care a deturnat politica prin metafore. Fie din întîmplare, fie prin caracterul ei, presa alege doar acele conflicte care oferă cel mai atrăgător spectacol: ciocniri între personalităţi, violenţă şi represiune, lupte legate de identitatea naţională şi dispute privind comportamentele morale şi sexuale. Pentru mass-media contemporană, controversele tehnice asupra politicilor publice nu prezintă nici un interes pentru că publicul care ar putea să le urmărească este unul limitat. 

De exemplu, pregătindu-se pentru următorul congres, Partidul Socialist Francez a cedat în faţa acestei stări de lucruri. Ştim deja că vor fi jocuri de artificii în presă, dar se va vorbi prea puţin despre regularizarea economică. Cazul Spaniei – unde un guvern competent şi respectat plăteşte integral preţul unei crize financiare care a început în altă parte – este identic. În loc să se concentreze exclusiv asupra crizei, socialiştii spanioli se agită în faţa presei. Orice ameninţă stabilitatea guvernamentală vinde ziarele şi spaţiile publicitare, dar complică deciziile privind problemele de esenţă. 

Pur şi simplu, un sistem în care mass-media se comportă în acest fel expune nu doar economia, ci şi democraţia, unor riscuri. 

Michel Rocard, fost premier al Franţei şi lider al Partidului Socialist, este membru al Parlamentului European. 

traducere de Mădălina ŞCHIOPU 
Copyright: Project Syndicate, 2008