Romania din Spania

Acest articol a aparut si in Academia Caţavencu din 05 Mai 2010 | DORU BUSCU

Autostrăzile României au ajuns mai lungi decît speranţa medie de viaţă. Atunci cînd ele vor fi gata, atunci cînd în spitale va mai muri doar stafilococul auriu şi cînd din şcoli vor ieşi, în locul profesorilor bătuţi, doar elevi pentru care Kant-Laplace a încetat să mai fie un meci din campionatul francez, cititorii acestui text vor fi morţi. Populaţia sănătoasă şi educată a României nu-şi va mai aminti de ei. Ar fi şi imposibil: ne aflăm în 2149, cu un an înainte ca, în sfîrşit, asteroidul Apophis să nimerească Terra.  De aceea, întreb: n-aţi vrea să vindem  rapid CEC-ul ? Nu foloseşte nimănui şi, în plus, ar aduce cinci miliarde de euro mîine.

Cu banii ăştia putem asfalta patru benzi până la Nădlac în trei ani. După aia, n-aţi vrea să vindem, tot rapid, pe 10-20 de miliarde, toată lista cu paragini „strategice“, toate activele putrezite prin ministere şi agenţii, lăsate să zacă pentru clientelă şi pentru ordonanţele pîş-pîş? Sînt mii de clădiri, terenuri şi acţiuni ale statului care atîrnă, cu tot cu  cheltuieli, de protofelul nostru. Cu banii ăştia putem construi, pe ruinele tuturor spitalelor din ţară, spitale noi, în care se poate muri după toate regulile igienei.

Apoi, n-aţi vrea ca toţi banii furaţi din România şi puşi la păstrare în căsuţe poştale cu vedere la Mediterană să se întoarcă, la fel ca fiul biblic şi risipitor, în băncile româneşti? Cu o lege a autodenunţului fiscal, alte cîteva miliarde de euro, care altfel se duc pe poşete Vuitton şi pe proprietăţi în Tenerife, ar ateriza la Otopeni. Ce-am face cu banii ăştia? Păi, de pildă, am putea finanţa un import masiv de creiere plecate, ca să repopulăm universitatea şi cercetarea cu ceea ce tocmai a pierdut.

Sau: n-aţi vrea să vindem dracului toate minele de cupru, de fier, de aur, de huilă, de lignit, de argint, de uraniu, de cărbune, acum, că le-am închis şi am scăpat de mineritul românesc? Zeci de multinaţionale ar sări cu banul pe loc. Nu mîine, nu poimîine. Azi. Acum. Şi miliardele alea să le băgăm pe toate în agricultură, în turism sau în orice. Sau în cultură, de pildă, să ne civilizăm şi noi, în pizda mă-sii, măcar un pic.

N-aţi vrea, continuu să vă întreb, să vedeţi gesturi ferme, curajoase, să aveţi un guvern pus pe fapte extreme, care să vîndă radical, să cumpere subtil, să răstoarne munţi, să elibereze energii, în fine, să se dea în mod inteligent cu curul de pămînt şi să facă din acţiune baza unei salvatoare viziuni? Eu, unul, aş vrea.

Aş vrea să nu ne mai tîrîm zilele între anii electorali, să ne plantăm iluziile o dată la patru ani în mîna unor idioţi şi să ne punem după asta pe o tîmpă aşteptare.

De fapt, aş vrea mai degrabă ca acel cioban prost din Moldova, căruia oaia îi spune ce-l aşteaptă la apus de soare, să facă o criză de nervi, să pună mîna pe par şi să-i spună Mioriţei cam aşa:

"Oiţă bîrsană, de eşti năzdrăvană şi-ăştia doi vorbiră să mi-o dea la miră, să le spui curat că m-am enervat! Că m-am săturat să mai fiu tratat iar ca un ratat! Fluieraş de fag, pe-amîndoi îi sparg! Fluieraş de os, îi adun de jos! Fluieraş de soc, le mai dau şi foc! Iar cînd o să-i las rupţi şi sparţi la nas, ce-or să vadă ei, partenerii mei? Păsărele mii şi stele făclii! 

Catavencu   05 Feb 2010 | Toma">Mircea Toma

Ţin să-i felicit pe cei care au avut ideea acestei publicaţii dedicate situaţiei în care ne-am pomeni foarte bogaţi peste noapte. Se ştie că trauma îmbogăţirii poate afecta sever psihicul celor nepregătiţi pentru o asemenea întâmplare. Nu degeaba există în ţările cu o democraţie avansată programe speciale de asistenţă psihiatrică pentru persoanele cu venituri modeste catapultate pe nepregătite în tagma milionarilor. Or, dacă eşti mobilat din timp pentru o astfel de provocare, riscurile psihice, evident, se diminuează.

Mai mult, cercetătorii britanici au descoperit că unul din trei oameni care au câştigat sume de peste un milion ajung în 5 ani faliţi, iar asta se întâmplă pentru că pur şi simplu habar n-au să gândească cu mai multe zerouri.

Ei cheltuiesc aşa cum am cheltuit eu atunci când am fost într-o asemenea situaţie: m-am simţit atât de bogat, încât mi-am risipit banii pe nişte trupe adevărate de rock şi jazz pe care am ţinut morţiş să le aduc în România pentru covamaioţi. Şi au venit, au cântat pentru o mână de oameni, ne-am simţit foooarte bine, pe malul mării, cu Deus, cu Apocalyptica ori cu Jean Luc Ponty cântând sub eclipsa de Lună. Romantic. Vino matale, după orgasmul cu pricina, acasă, şi explică rubedeniilor că ai fi putut avea un apartament cu 3 camere în loc de 3 seri fooooarte frumoase. Cu alte cuvinte, cercetătorii n-au poezie, dar au dreptate.

Abia acum, aflîndu-mă în faţa acestui ghid de bune practici pentru oameni îmbogăţiţi îmi dau seama cât de important este să fii prevenit. Practic, asta ar trebui să însemne, cu adevărat, reforma Educaţiei în România: pregătirea poporului pentru situaţia în care va deveni milionar. Pentru că nu e responsabil să abandonezi 20 de milioane de oameni riscului de a se îmbogăţi ca apoi să te trezeşti că jumate s-a sinucis, iar restul a dat faliment. Nu e normal nici din partea politicienilor care fac orbeşte eforturi supraomeneşti să îmbogăţească pensionarii, agricultorii, profesorii şi ceilalţi oameni ai muncii de la bloc fără să-i pregătească pentru noua condiţie financiară – care este, după cum spun dânşii, iminentă. Aşa că, iată-mă pregătit să mă îmbogăţesc din norocul altora: îmi deschid un cabinet de terapie pentru poporul milionar român.