Romania din Spania

http://www.youtube.com/watch?v=YB8ZmmO_s-A&feature=related

La emisiunea Hijos de Babel (in fiecare miercuri,  seara) de la RTVE participa si un roman....Costel.

Despre cum il puteti vota (prin sms din Spania) gasiti mai multe detalii in pagina web a programului:

http://babel.rtve.es/votaciones/

Mai multe despre Costel am gasit intr-un articol din ziarul Agenda din Timisoara, Nr. 5/29 ianuarie 2005. Se pare ca  s-a facut remarcat inca de acum 3 ani.... 

Si totusi l-au lasat sa plece ... Sper sa aiba noroc aici si sa reuseasca sa se afirme. Voce se pare ca are . E un fenomen ca si Paul Potts ...

Bafta Costel !!!

Articol:

Costel Busuioc, o voce ca un diamant neşlefuit, e în aşteptarea unei şanse
Posibilul protagonist al scenei lirice timişorene speră că talentul şi voinţa nu-i vor fi în zadar

Vorbeşte măsurat, cu pauze, căutându-şi parcă tot timpul cuvintele. Vocea îi e joasă, vorbele îi ies şoptit dar cu o intonaţie ce te duce cu gândul imediat la mediul bisericesc. Pare uşor stânjenit, este evident surprins de tot acest interes manifestat în jurul lui în ultimele zile, când televiziuni şi ziare îl caută, îl descos, în interviuri poate uşor obositoare, sigur indiscrete. Reticent la început, devine ceva mai degajat când simte că dialogul se poartă la un nivel amical, ba chiar punctează,  jumătate hotărât, jumătate rugător „pe-asta să n-o dai”, când consideră că a mers prea departe cu destăinuirile. Mă grăbesc să-l liniştesc şi abordez o temă care l-ar putea face, mă gândesc eu, să se simtă în largul lui. Observ imediat că nu m-am înşelat deoarece, când vine vorba de muzică, personajul meu se transformă subit. Vocea îi devine mai puternică, suind pieptiş spre acute, ochii îi râd în voie, zâmbetul devine larg. Până şi gesturile îi sunt altele, mişcările mâinilor parcă bat tactul, corpul i se îndreaptă dintr-o dată, gata să atace vreo arie celebră din Verdi sau Puccini. Şi asta pentru că muzica pe care o cântă îl face pe Costel Busuioc, o mărturiseşte chiar el, să simtă, dincolo de împlinirea sufletească, o bucurie imensă. „Mă simt aşa cum un copil se simte bine în braţele mamei sale. Parcă zbor, zbor şi ajung într-un loc pe unde nu toată lumea poate păşi. Este o senzaţie extraordinară!”.
Pavarotti din Ghilad
„Un fenomen muzical”, îl aprecia muzicologul Ovidiu Giulvezan. Prea mult spus? Posibil. „Poate părea exagerat, poate chiar este. Îndrăznesc însă să afirm că în toată cariera mea rar mi-a fost dat să văd un talent comparabil cu al lui”, întăreşte cel care este şi dascăl la Facultatea de Muzică din Timişoara. În termeni elogioşi s-a exprimat şi maestrul Diodor Nicoară, dirijorul corului Filarmonicii „Banatul”, mai ales după ce l-a văzut, de fapt auzit, cântând la câţiva paşi de el, fără nici o pregătire şi fără a-şi lua măcar tonul. „Pe deasupra eram şi răcit şi aveam roşu în gât”, îmi mărturiseşte Busuioc. Laudativ s-au exprimat şi „greii” domeniului - Corneliu Murgu sau Ioan Holender - după cum, într-o emisiune televizată la care participau cei trei pomeniţi mai sus, reputatul bariton Sergiu Ţapuchievici a avut o entuziastă intervenţie telefonică, tocmai din Viena, adică oraşul de domiciliu al Muzicii. „Bine-bine - veţi replica. Are talent, potenţial, e-n regulă. Şi ce-i cu asta?“. Setea de senzaţional, întru totul de înţeles, a cititorului poate fi însă în acest caz foarte uşor satisfăcută. Este suficient să spunem că „Pavarotti din Ghilad” - cum este el poreclit de cunoscuţi - a fost pe rând „ajutor” de cioban, spălător de vagoane în Gara de Nord, în prezent activând ca maseur. Şi dacă tot nu vă este de ajuns, să adăugăm că pentru Costel Busuioc, „contorul” studiilor a ajuns - deocamdată - la doar 8 clase primare.
Am plecat 
să mă găsesc
Vorbeşte cu un evident disconfort de perioada copilăriei. „Provin dintr-o familie simplă, săracă. Eram nouă copii acasă, la Tomeşti (localitate în judeţul Iaşi, proaspăt devenită oraş). Tata era şofer, mama casnică. Întotdeauna am vrut să plec de acolo, simţeam că pot mai mult, vroiam să realizez ceva. Am plecat la 14 ani. Am făcut-o pentru a fi eu însumi. Am plecat să mă găsesc”. Tresar şi mă opresc din scris privindu-l. Mi-e greu să cred că exprimarea - veţi recunoaşte, superbă - vine de la un om care nu a făcut nici măcar o clasă de liceu. A plecat, în-
tr-adevăr, pentru a se găsi pe sine însuşi. A făcut-o, aşa cum se întâmplă de cele mai multe ori, la îndemnul şi împreună cu un „bătrân”. Unul de 17 ani. „Colegul meu - reia firul povestirii Costel - avea pe cineva în Lupeni, aşa că ne-am îndreptat acolo. Două săptămâni am bătut din uşă în uşă, cerând un loc în care să dormim şi ceva de mâncare, oferindu-ne în schimb să le lucrăm acelor oameni ce au de trebuinţă. Săpat, tăiat lemne, orice. Am găsit în cele din urmă o stână la care puteam să muncesc şi să locuiesc. Aşa am ajuns cioban”. Iarna petrecută sub cerul liber, pe câmp, nu avea însă să treacă fără urmări . „M?am îmbolnăvit destul de grav şi, prin minune, o familie de oameni cu şcoală m-a luat în îngrijire, m-a pus pe picioare, mi-a oferit găzduire. M-am simţit acolo, la Haţeg, ca într-o adevărată familie, mai ales că acolo am cunoscut-o şi pe Daniela, soţia mea. De acolo am ajuns în judeţul Timiş, la Ghilad”.
Spălătorul de vagoane
Simt că este momentul să schimb subiectul şi-l aduc din nou la muzică. „Când ai început să cânţi, când ţi-ai descoperit vocea?” „Îmi place muzica de când mă ştiu, cred că o iubesc dinainte de a mă naşte. De cântat însă am început mai târziu, prima oară în stil popular aşa, cum se cântă, la munte, ştiţi, cum cântă ciobanii. La Ghilad, unde îngrijeam o bătrână pe care o cunoştea soţia mea, am început să cânt la biserică. Lucram deja la Timişoara, în gară, şi făceam naveta“. „Lucrai în gară, în Gara de Nord?” „Da - vine răspunsul - spălam vagoane”. Îmi întrerup notarea din nou. Hotărât lucru, Costel Busuioc are darul să te uimească! „Spălai vagoane?!” „Da, mă angajasem în gară, la o firmă de curăţenie, dar n-am rezistat mult. Nu, nu din cauză că munca era grea - îmi preîntâmpină el întrebarea - dar lucram cu acid sulfuric şi, consultând un doctor - am avut ceva probleme - am fost avertizat că aş putea să fac cancer la gât şi că, în cel mai bun caz, mi-ar fi afectate corzile vocale. Adică n-aş mai putea să cânt”, punctează el, ca şi cum ar fi vrut să fie sigur că am înţeles implicaţiile pe care le-ar fi avut continuarea lucrului în gară. „Am rămas fără servici, chiar când începusem cursul de canto la Şcoala Populară de Artă. Asta se întâmpla în 2001“.
O bucurie sufletească
Momentul în care avea să?i fie recunoscut talentul vocal s?a produs o dată cu întâlnirea lui Costel cu preotul bisericii din Ghilad. Sesizându-i vocea deosebită, el îl convinge pe Busuioc să cânte în corul bisericii. Enoriaşii aveau să-l cunoască şi să-l îndrăgească repede pe cel care dădea răspunsurile la liturghie şi, din când în când, îi răsfăţa cu una dintre ariile lui Pavarotti. Porecla a venit astfel firesc, cantorul lor semănând şi la voce şi la… volum cu celebrul tenor italian. „Pentru mine, spune preotul din Ghilad Emilian Păcuraru, Costel a fost o bucurie sufletească. Am fost din prima clipă impresionat de vocea sa care ar trebui să-l ducă pe marile scene ale lumii. Talentul îi este dublat şi de o fire foarte deschisă, aşa a ajuns să lucreze cu copiii din Ghilad, avem un mic cor de copii; cei mici sunt foarte bucuroşi să cânte împreună cu el, simt că pot avea încredere în acest om“. Costel Busuioc ajunge în cele din urmă la capela - actualmente biserica cu hramul Sf. Nicolae  - de pe lângă Centrul de Îngrijire şi Asistenţă Ciacova. „Un băiat deosebit - îl prezintă dr. Corina Rebegea, directoarea centrului - pentru care am fost bucuroşi să putem face ceva pentru a-i schimba, cât de cât, viaţa. Ar fi, însă, păcat ca el să se oprească doar aici, să nu valorifice harul cu care a fost dăruit, vocea sa extraordinară”. O dată cu absolvirea cursului de fizioterapeut, Costel Busuioc şi-a început activitatea în cadrul centrului şi „n-am auzit niciodată ca vreo persoană asistată de la noi să fie nemulţumită de activitatea lui”, ne încredinţează doamna Rebegea.
Evitându-l pe „dacă”
Odată descoperit, s-a pus problema promovării lui Costel Busuioc. Cu adevărat o problemă pentru că, în lipsa diplomei de bacalaureat, nu prea poate fi vorba de vreun angajament ca şi solist al unui teatru de operă sau - una dintre variantele posibile pentru început - membru al unui cor de filarmonică. „N?am învăţat nimic acasă, n?aveam timp şi nici posibilităţi, mărturiseşte Busuioc. Dacă ar fi existat această şansă, eram mult mai departe în ceea ce priveşte tehnica, teoria, solfegiile, tot ceea ce ar trebui să ştie un cântăreţ”. Îl privesc pe acest tânăr de 30 de ani, care poartă grija familiei şi a celor trei copii şi care a ajuns la un moment de răscruce în viaţă. Îşi poate îndeplini visul, „se poate găsi” în sfârşit, sau talentul îi poate rămâne doar la nivelul unei banale propoziţii condiţionale, ceva de genul „ce s?ar fi putut întâmpla dacă…“ „Ce-ţi doreşti cel mai mult în momentul de faţă?“, îl întreb. „Să fac liceul, îmi răspunde cu o candoare dezarmantă. Oricum, la zi, la fără frecvenţă, numai să-l fac. Până acum, sincer să fiu, nu prea aveam speranţe, am o familie de întreţinut. Am găsit însă înţelegere la soţia mea şi este dispusă ca, împreună cu mine, să facem orice sacrificiu este necesar pentru a reuşi. Dacă există o şansă cât de mică, să îmi termin studiile medii şi să le aprofundez pe cele muzicale, vom face orice trebuie. Nu este încă târziu, dar mi s-a dat de înţeles că ar cam fi ultimul tren”. 
 
 
 

Mai târziu e prea târziu
„Costel Busuioc se află într-adevăr într-o situaţie destul de ingrată, recunoaşte profesorul Giulvezan. Este păcat să se piardă, pentru că nu avem atâţia tenori buni încât să renunţăm de bună voie la o voce ca a lui atunci când avem şansa să o găsim. Poate pe undeva o vină o are şi sistemul nostru de învăţământ. Vom vedea ce vom putea face, intenţionez să mă adresez în primul rând Inspectoratului Şcolar pentru a găsi împreună o soluţie. În paralel el trebuie să lucreze mult, să-şi educe vocea. E talentat, poate cânta arii «uşoare», dar trebuie multă muncă. Are nevoie de un profesor care să se ocupe de el; am şi făcut de altfel demersuri în acest sens. Se spune că, atunci când elevul e pregătit, apare şi profesorul. În muzică nu este chiar aşa, este nevoie de o anumită compatibilitate între elev şi profesor; e ceva mai dificil”. Este prea târziu pentru Costel Busuioc? „Încă nu, consideră dl Giulvezan. De fapt, la 30 de ani, pentru un tenor începe vârsta «de aur», la care se poate exprima cu toată forţa de care este în stare. Această perioadă durează, desigur, de la om la om. Uitaţi-vă la Pavarotti şi gândiţi-vă ce vârstă are! Busuioc, are însă de recuperat nişte ani buni. Totul - sau aproape totul - depinde de el pentru că, în momentul de faţă, mai târziu ar însemna prea târziu”.